Aneta Grosu: De ce i-am scris lui Vladimir Putin
Într-o zi, am întâlnit câteva femei din Ucraina, toate stupefiate de ce li se întâmplă în ţara lor. Ele spuneau că sunt îngrijorate de viitorul copiilor, de soarta bătrânilor, de tot ce se poate întâmpla în acest an, în special după alegerile prezidenţiale din 25 mai. Femeile povesteau că au muncit mai mulţi ani peste hotare, au adunat bani şi experienţă, dar acum sunt cuprinse de incertitudini şi de neîncredere, deoarece nimeni nu le poate garanta astăzi că ţara lor va scăpa de dominaţia rusească, se va integra în UE, acolo unde ele au muncit jumătate de viaţă şi unde au înţeles că, nopţile, te poţi plimba liniştit pe străzi, iar orele de muncă îţi aduc nu doar o remunerare suficientă, dar şi satisfacţia unor servicii prestate în condiţii umane.
Am vorbit şi cu profesoare din stânga Nistrului. Cele care muncesc în liceele cu studiere în limba română. Şi ele debusolate de influenţele ruseşti din regiune şi de mesajele antiromâneşti ale Ninei Ştanski, de la care mai aşteaptă să le restituie salariile sechestrate încă pe 5 februarie 2014. „Credem că nu vom mai vedea acei bani, pentru că Ştanski şi cei ca şi ea nu fac niciun pas fără a consulta Rusia”, spun profesoarele.
Acum câteva zile, ne-au contactat la redacţie câţiva ţărani din stânga Nistrului, îngrijoraţi că li se interzice, iarăşi, desfăşurarea lucrărilor agricole de primăvară. Şi în acest an miliţia locală a atenţionat lucrătorii despre faptul că tehnica va fi sechestrată, dacă îi vor mai găsi pe terenurile lor agricole de peste traseul Râbniţa-Tiraspol. „Nu ne vor permite până nu vor obţine permisiunea Rusiei”, ne-au spus speriaţi aceştia.
De obicei, atunci când oamenii de rând vorbesc despre implicarea Moscovei în probleme teritoriale, o fac cu un fel de frică. Nu ar trebui să ne supere lipsa lor de curaj, pentru că aceşti oameni cunosc destule despre puterea militară a Rusiei. De altfel, potrivit datelor oficiale, Federaţia Rusă are 2 845 000 de militari activi, alţi 2 000 000 fiind în rezervă. Trupele strategice ruseşti sunt completate de 80 000 de militari, iar în spaţiul ex-sovietic Rusia îşi mai menţine 12 baze şi structuri militare, în ţări precum Belarus, Ucraina, Kazahstan, Kîrgîzstan, Armenia sau Georgia.
Seară de seară, urmărim la televizor neputinţa negociatorilor de a identifica o soluţie paşnică a conflictului transnistrean. Anii trec, viaţa se scurge, iar la noi, în stânga Nistrului, lumea continuă să trăiască în frică şi deznădejde. Între timp, cei responsabili de situaţia lor îşi îngrijesc perfect tenul şi sănătatea, se iubesc, se căsătoresc, divorţează, călătoresc, organizează petreceri fastuoase, la care participă oameni ca şi ei.
E greu de mai crezut că, în cazul Transnistriei, eforturile politice s-ar solda cu succes. Ascultând suferinţele celor de peste Nistru, mă gândeam la o avalanşă de scrisori, adresate lui Putin de oameni din diferite zone, afectaţi de presiunile Federaţiei Ruse. Ce s-ar întâmpla dacă fiecare dintre cei pentru care Rusia înseamnă frică şi teroare i-ar adresa mesaje lui Putin, cerând să-şi retragă armatele, să înceteze escaladarea conflictelor şi să-şi trăiască viaţa purtând de grijă săracilor şi chinuiţilor din ţara sa. Poate ar merita ca fiecare dintre noi să facă un efort personal, fără a miza pe strategiile celor de sus?
Am şi experimentat. De pe www.kremlin.ru, oricine îi poate adresa o scrisoare lui Putin. Pe 24 martie 2014 i-am scris, cerând simplu, să-şi retragă trupele din stânga Nistrului şi să lase în pace lumea de acolo. Peste 2 zile, pe 26 martie, am primit un răspuns. „Ваше обращение в адрес Администрации
Президента Российской Федерации, направленное 24.03.2014 г., полученное 25.03.2014 г. в форме электронного документа и зарегистрированное 25.03.2014 г. за № 371152, рассмотрено и направлено в Министерство иностранных дел Российской Федерации в целях объективного и всестороннего рассмотрения с просьбой проинформировать Вас о результатах рассмотрения (часть 3 статьи 8 Федерального закона от 2 мая 2006 года № 59-ФЗ «О порядке рассмотрения обращений граждан Российской Федерации»). Консультант департамента письменных обращений граждан и организаций, Ф.Медведев.
Nu ştiu exact ce va urma. Rămân în aşteptare, dar cred că o avalanşă de scrisori şi mesaje, din partea celor câteva milioane de oameni, din mai multe ţări ale lumii, afectaţi de politica expansionistă rusească, ar putea face mult mai vizibile suferinţele lor şi neputinţa de a mai exista sub ruşi.
