6 iulie – vreme de arșiță scăldată în lacrimi
Vremea pe 6 iulie 1949 a fost la fel de fierbinte ca în aceeași zi din 2022. Chiar dacă sursele on-line nu oferă prea multe date exacte despre temperaturile din acea zi sau din acea noapte, sau din zilele imediat următoare, în care eșaloane pentru vite cărau oameni, tineri, bătrâni sau copii, în direcții necunoscute, despre care cei din trenuri aproape că nu auziseră nimic, supraviețuitorii acelui calvar spun că iulie 1949 era la fel de fierbinte cum e și acum, peste 73 de ani..
În lungul lor drum spre Siberia, cei circa 35.796 de oameni deportați din Basarabia au reușit să înțeleagă că nimic mai rău nu li se putea întâmpla și că revenirea lor acasă niciodată nu va mai depinde de ei. Atunci când au ajuns acolo, au aflat mai multe despre ce li se întâmplă și ce înseamnă noul lor statut, cel de deportat. Viața în condiții insuportabile, greutăți peste măsură de mari, foame, munci complicate, teroare și frică. Da, în Siberia nu era atât de cald ca în Moldova, în schimb, erau roiuri de țânțari și alte insecte greu de suportat.
După 73 de ani de la noaptea în care a avut loc Operațiunea „Sud”, puțini dintre cei deportați atunci au mai rămas în viață. Vârste înaintate au și copiii care s-au născut în lagărele comuniste din Siberia. Cei mai tineri au astăzi peste 70 de ani, iar memoria lor este mai degrabă formată din amintirile părinților plecați demult în lumea celor drepți (citiți în acest număr de ziar amintirile fostului deportat, Andrei Olari, în pagina Trăind de Gardă). Chiar dacă o parte dintre deportați au reușit să ajungă în Moldova după moartea lui Stalin, viața lor nu a mai fost nicio clipă la fel ca până în noaptea de 6 iulie 1949.
Strategiile aplicate atunci de NKVD-iști au despărțit mii de familii. De obicei, femeile și copiii erau duse în lagăre diferite de cele în care ajungeau bărbații. Se întâmpla ca, ani la rând, cei deportați să nu cunoască nimic despre soarta celor de care îi separaseră regimul stalinist. În acele condiții, de foame sau din cauza bolilor, decedau pe un cap femei, bărbați sau copii… Mii de suflete odihnesc în morminte necunoscute pe întinsul Siberiei.
Anii de surghiun au trecut greu, iar revenirea acasă a fost deseori condiționată. Puțini cunosc despre faptul că atunci când erau eliberați, deportații erau impuși să semneze recipise prin care se obligau ca niciodată în viața lor să nu spună nimic despre surghiunul siberian. Nimic despre condițiile lor de viață de acolo, despre lipsurile cu care s-au confruntat, despre chinurile prin care au trecut. Istoricul Anatol Petrencu povestește într-un interviu că, pentru a băga frica în oameni, sovieticii au și împușcat deportați, ca să demonstreze că cei care nu respectă angajamentul asumat sunt pedepsiți cu moartea.
Așa, mulți dintre deportați și copiii lor au ales să tacă ani, decenii la rând. Unii și astăzi tac. Tot de frică, iar cei care, depășind frica, au ales să vorbească, spun că, deseori, mesajele lor au răsunat ca niște strigăte în pustiu: averile naționalizate nu le-au fost restituite, anii munciți acolo nu i-au favorizat atunci când au împlinit vârsta de pensionare, nimeni așa și nu a fost pedepsit pentru persecutarea lor, iar din sacrificiile lor dureroase prea puțini au învățat cum ar trebui să-și trăiască viața. Cei care au depășit fricile spun că, după revenire, ani la rând nu au cerut nimic altceva decât să fie tratați omenește de comunitatea în care au ajuns să trăiască…
După declararea Independenței R. Moldova, procesele de reabilitare a victimelor regimului stalinist de ocupație au devenit aparent mai dinamice, dar viața victimelor deportărilor nu a fost mai ușoară. În 1994, a fost modificată și completată Legea privind reabilitarea victimelor represiunilor politice săvârșite de regimul comunist totalitar de ocupaţie (7 noiembrie 1917 – 23 iunie 1990). Noua redacție a legii spune că cetăţenilor R. Moldova, supuși represiunilor politice şi ulterior reabilitați, li se restituie, la cererea lor sau a moștenitorilor, averea confiscată, naționalizată sau luată în alt mod. Pentru mulți deportați, această lege, ca multe altele în R. Moldova, a rămas ignorată.
De fapt, până în prezent, este necunoscut și numărul exact al victimelor represiunilor staliniste. Și numărul celor născuți, dar mai ales al celor morți în Siberia… Acum câteva zile, Agenția Națională a Arhivelor în premieră a făcut publice listele tuturor basarabenilor care au fost deportați în Siberia în cadrul Operațiunii „Sud”. Este vorba de Fondul arhivistic R-3397. E un prim pas prin care se face lumină asupra suferinței celor deportați de Stalin în Siberia.
