2020, cu sau fără Dodon?
La Suhumi, opoziția a dat jos președintele. La exact patru luni de la „alegerile prezidențiale” din 8 septembrie 2019, în regiunea separatistă prorusă Abhazia (Georgia), „unsul” Kremlinului, Raul Khajimba, a fost forțat să demisioneze, pe fundalul protestelor masive ale opoziției. Pe 9 ianuarie, 2020, manifestanții au luat cu asalt Președinția, iar pe 10 ianuarie președintele a demisionat. În aceeași zi, de 10 ianuarie, Curtea Supremă de Justiție de la Suhumi a declarat nule rezultatele alegerilor din 8 septembrie 2019. Declararea alegerilor, ca fiind nelegitime, a fost cerută de opoziție, în condițiile în care s-a constatat că alegerile au fost falsificate și Khajimba a fost ales președinte cu doar 47% din voturi, în loc de 51%, cum o cere legea.
Deci, proteste cu demisii. Cu toate resursele politice și geostrategice, pe care le are Rusia, Putin nu și-a putut salva de la cădere protejatul în fața unei mulțimi dezlănțuite, care nu a vrut să ia în calcul nici capacitatea de acțiune a Kremlinului, nici exclusivitatea lui Putin. Și asta, probabil, contează cel mai mult din ceea ce s-a întâmplat pe 9-10 ianuarie în Georgia, la Suhumi.
Căderea oricui e posibilă. De căderi nu e scutit nimeni. A căzut un Hitler, un Stalin, un Hussein al Irakului, un Gaddafi al Libiei, un Ceaușescu al României și alții ca ei, a căzut Uniunea Sovietică, după multe alte căderi a multor altor imperii și dictaturi, au dispărut teutonii, nu mai sunt faraonii… Mai puțin de un an în urmă, pe 8 iunie, și la Chișinău cădea cineva, se prăbușea cu tot cu regim, deși se autoidentificase cu statul și se pretindea „cel mai puternic lider” al celui „mai puternic partid” de pe scena politică a zilei. Unde e? Pribeag. Prin lume. Dat în căutare internațională, iar acum două zile, declarat, cu tot cu familie, persona non grata în SUA, americanii recunoscându-i implicarea în spălare de bani în proporții deosebit de mari. Și asta e doar începutul. Pentru Plahotniuc și nu doar, altfel, de ce Igor Dodon, care promitea în 2016, în alegeri, că va întoarce în țară miliardul furat, va scoate povara marelui jaf de pe umerii cetățenilor și va pune la pușcărie pe toți cei implicați în furt, tace.
Lanțul căderilor nu începe și nici nu se încheie cu Plahotniuc. Evenimentele din 9-10 ianuarie de la Suhumi și căderea lui Khajimba ne readuc cu gândul la protestele de la Chișinău din 5-7 Aprilie, 2009, soldate cu căderea, sub presiunea străzii (și nu numai), a regimului Voronin, din aceleași motive de fraudare a alegerilor. Teroarea declanșată de regim și „coridoarele morții” nu l-au salvat pe Voronin de la cădere. Strada și-a făcut treaba, aceasta a fost, însă, trădată. Și în 2009, și după. Protestele masive din 2015, provocate de furtul miliardului și monopolizarea statului, trebuiau să repete dezodământul, dacă nu a anilor 1989-1990, cel puțin a anului 2009 pentru R. Moldova. Avântul protestatar, pe care Chișinăul nu-l mai văzuse de vreo 25 de ani, a fost localizat, însă, în corturi și lăsat să se stingă de la sine. Tot cu ce ne-am ales din protestele anilor 2015-2016 este PPDA. Atât. Dacă Platforma DA ar fi avut capacitatea și responsabilitatea politică să meargă până la capăt, regimul Plahotniuc ar fi fost dat jos cu aproape 4 ani mai devreme (deși nu exclud că Vladimir Plahotniuc este și astăzi prezent în politică și va mai rămâne, cel puțin atât timp cât este încă la libertate), iar Igor Dodon nu ar fi ajuns în 2016 președinte al R. Moldova, un președinte de carton, dresat de Putin, plătit de Putin (i-a recunoscut-o personal lui Plahotniuc) și pus să slujească intereselor Rusiei la Chișinău și în regiune. Asta este Dodon-președintele, care în 3 ani de mandat s-a îngrijit să își repare și să îmbrace în lux „palatul” (și până azi nu a spus de unde a luat banii și cât l-a costat plăcerea), și-a primblat în trei rânduri prietenii de afaceri pe la Athos, iar familia pe la mare și munte, i-a vizitat pe Putin și Kirill al Rusiei mai mult decât toți cei cinci președinți de până la el, a legat prietenie de familie cu criminalul separatist de la Tiraspol Krasnoselski, a mers cu flori la mormântul cazacilor-mercenari care și-au găsit moartea la Nistru, în 1992, a umplut Facebook-ul cu poze „în toate pozele”, și-a reparat beciul de la Sadova, a dat de trei ori mâna cu Recep Erdogan al Turciei, de două ori cu Lukașenko al Belarusiei, a fost într-o singură vizită la Bruxelles, in alta pe cotinetul american, la ONU, în nici una la București și Kiev, în cinci vizite la Comrat și într-o vizită la Taraclia.
Suntem în an electoral. Dodon, după ce nu a făcut nimic pentru R. Moldova, vrea să candideze pentru un nou mandat. Și asta complică lucrurile. Dacă în 2016 candidatul la Președinție, Ig. Dodon, era sub V. Plahotniuc și V. Putin, acum Dodon e doar sub Putin. După demiterea din toamnă a Guvernului Maia Sandu, toată puterea în stat a trecut sub Dodon și, respectiv, sub Putin. Astăzi, Dodon nu mai este o problemă pentru R. Moldova, ci un pericol. Cum ne salvăm de acest pericol? Dodon trebuie demis și dat pe mâna justiției. Pe durata anilor 2017-2019, lui Dodon i s-au adus mai multe acuzații de „trădare de țară, finanțare ilegală din afară și uzurparea puterii în stat” din partea mai multor formațiuni politice: PDM, PLDM, PL, PAS, mai nou, din partea PUN și a unui grup de veterani ai războiului de la Nistru și din Afganistan. „Există suficiente circumstanțe care justifică demiterea președintelui republicii” nota PL în demersul depus în Parlament încă în ianuarie 2019. Poate e timpul să se meargă mai departe de acuzații. Și nu separat, dar făcând front comun? Lucrurile ar trebui anticipate. De colaboraționism cu Kremlinul au fost acuzați la vremea lor și Lucinschi, și Sangheli, și Voronin, dar nici unul – de trădare de Patrie. Dodon a intrat prea mult peste Constituție. Și dacă nu va fi oprit, în câteva luni, posibil să treacă pod peste ea.
