Arhitectura italiană și lecțiile unui sistem care formează nu doar competențe, ci și viziune

O facultate peste hotare, pentru un tânăr educat în sistemul de învățământ din R. Moldova, înseamnă nu doar o mulțime de oportunități, dar și o privire complet diferită asupra realității. Este exemplul Doinei Mînzat, o tânără arhitectă din Chișinău care și-a făcut studiile la Universitatea de Arhitectură din Veneția (IUAV), una dintre cele mai prestigioase școli de arhitectură din Italia. Universitatea din Italia, spune Doina Mînzat, i-a oferit nu doar o profesie, ci și posibilitatea de a avea o viziune de 360 de grade asupra lumii. A găsit acolo un sistem care te întreabă nu „ce vrei să devii?”, ci „cum vrei să gândești?”, care îți dezvoltă spiritul critic, te învață să-ți aperi ideile și să cauți frumosul acolo unde nimeni nu-l vede.

Doina Mînzat a ajuns în Italia în 2011, imediat după ce a finalizat liceul din Glodeni, într-o perioadă în care libera circulație pentru moldoveni încă nu era posibilă. Era o elevă „căreia i se dădea totul ușor”, după cum spune aceasta, dar fără o direcție clară. Plecase în baza unui program de reîntregire a familiei, cu doar câteva zile înainte de a împlini vârsta limită pentru acceptare. Nu cunoștea deloc limba italiană, iar arhitectura nu făcea parte din viața ei.

Un sistem care nu te întreabă „ce vrei să devii?”

Prima mare probă a fost examenul de admitere la universitate – obligatoriu pentru toate specializările, indiferent de nota de la bacalaureat, un concept complet străin pentru cineva educat în sistemul din R. Moldova.

Testul cuprindea întrebări de cultură generală, logică și capacitate critică. „Matematica nu era importantă prin note, ci prin felul în care gândeai. Nu existau exerciții tip, ci întrebări care îți provocau mintea”, povestește Doina Mînzat, care spune că abia după doi ani, timp în care a studiat intens limba și a început studiile la o școală de design, a reușit să fie admisă la universitate.

Aceasta susține că în Moldova există o presiune socială, astfel încât imediat după bacalaureat elevii sunt nevoiți, într-un timp foarte scurt, să ia o decizie cu privire la studii și profesie, pe când în Italia tinerii au libertatea de a lua o pauză.

„Este o practică social acceptată ca tinerii să ia un an de pauză între absolvirea liceului și începerea universității, pentru a încerca diferite joburi și domenii, astfel alegerea universității devine o decizie mult mai asumată”, consideră Doina Mînzat.

Arhitectura în Italia: multă muncă și multă libertate

Universitatea IUAV din Veneția – un nume cu greutate în arhitectura europeană – a devenit casa ei pentru următorii cinci ani. Sistemul italian i s-a părut radical diferit de cel din R. Moldova și, spune Doina Mînzat, „mai uman”.

Primul șoc a fost cultura comunicării. Orice mesaj către un profesor se scrie într-un registru de politețe care pare „un dans”, iar lipsa formulelor elegante poate duce, pur și simplu, la absența răspunsului. De aceea, a învățat pe propria piele că în Italia stilul și tonul sunt parte din educație, nu doar forme.

Apoi, a fost cucerită de libertatea academică: cursurile nu sunt impuse în bloc, există obiecte obligatorii, dar studentul își poate alege profesorii, stilul de predare, chiar și o parte din discipline. La laboratoare, unde se lucra intens – uneori de la 8 dimineața până la 18:00 – totul se petrecea în echipă: desen, machete, revizuiri, prezentări. „Era o învățare vie, continuă, bazată pe schimb de idei”, își amintește arhitecta.

Aceasta spune că aproape toate examenele erau orale: „Chiar și la matematică, după testul în scris, trebuia să susții un test oral. Profesorii apreciază cum îți exprimi punctul de vedere, cum argumentezi viziunea.”

Doina își amintește de unul dintre cele mai dificile examene din facultate, în care studenții veneau la 4 dimineața ca să prindă un loc mai devreme pe lista de examinare. Profesorul întreba liber, zguduind lumea interioară a fiecăruia: „Nu existau bilețele, nu existau teste grilă. Trebuia să știi tot ce s-a predat, să structurezi, să explici, să argumentezi. Sistemul italian pune accentul pe capacitatea de a gândi, nu pe reproducerea mecanică”, explică Doina Mînzat.

O universitate care construiește cultură, nu doar meserii

Pe lângă efortul academic, IUAV i-a oferit o deschidere culturală colosală: biblioteci vaste, călătorii de studiu, profesori care își prezentau propriile proiecte, uneori implicate în Bienala de Arhitectură, și un oraș-laborator: Veneția.

Studiile universitare sunt structurate în două etape: triennale (3 ani) și magistrale (2 ani), cu flexibilitate deplină. Doina a început la specializarea Antico e Nuovo, orientată spre restaurare, apoi, după trei ani, a realizat că vrea altceva și s-a reorientat spre Cultura del Progetto, un program mai conceptual și artistic. O astfel de mobilitate ar fi fost imposibilă în sistemele universitare rigide.

„Mi-au dat mobilitatea de care aveam nevoie ca să mă descopăr, altfel ar fi trebuit să încep din nou sau să renunț”, spune aceasta.

Profesorii, în mare parte teoreticieni, dar foarte bine pregătiți, povestește Doina Mînzat, puneau accent pe istorie, pe înțelegerea profundă a spațiilor, pe legătura dintre oraș, cultură, patrimoniu și comunitate. 

„Profesorii cunosc atât de bine istoria și valoarea acesteia. Am terminat universitatea cu un bagaj foarte mare de cunoștințe, ceea ce mi-a oferit capacitatea de a privi diferit lucrurile. Profesorii ne spuneau că am venit la universitate pentru cunoștințe, iar lucrul îl vom învăța în studiouri”, explică arhitecta.

 Unul dintre mentori, un arhitect cunoscut în Italia, i-a spus un lucru care i-a rămas în minte:
„Trebuie să învățați să priviți ca niște copii: cu curiozitate, nu cu obișnuință. Prin exercițiu, toți ar putea învăța să deseneze. Universitatea presupune altceva: să vezi diferit, să vezi altceva decât văd ceilalți.”

Privilegii pentru studenți

În Italia, studiile universitare sunt accesibile, consideră Doina Mînzat, deoarece taxa anuală este standard, dar recalculată în funcție de veniturile familiei. În cazul ei, costul a fost redus până la zero.

„Universitatea de arhitectură oricum e scumpă: materiale, cărți, călătorii. Te scutește de o parte grea”, explică Doina Mînzat.

Aceasta susține că studenții au în Italia o mulțime de privilegii, printre care transportul sau accesul la muzee și clădiri de patrimoniu.

„Un abonament studențesc costă 2 euro pe zi, permițând deplasări nelimitate cu trenul – esențial pentru cine învață în Veneția, un oraș inaccesibil pentru mașini. Există cantine la preț redus, biblioteci complet echipate, programe Erasmus și facilități de a vizita muzeele”, enumeră arhitecta, care susține că să studiezi arhitectura într-un oraș ca Veneția e ca și cum ai învăța pictura în muzeu.

Practicile nu sunt plătite, ceea ce poate fi dificil, crede Doina Mînzat, dar în același timp,  afirmă că studiourile preferă tineri fără experiență, pe care îi pot forma de la zero, fără „rigidități sau aroganță”. 

O particularitate a studenților în Italia este faptul că după finalizarea studiilor analizează foarte bine și merg la zeci de interviuri de angajare pentru a putea alege ce li se potrivește cel mai mult.

Întoarcerea în Moldova

După anii de studii, Doina Mînzat s-a întors acasă și spune că își vede viitorul profesional aici, chiar dacă R. Moldova nu are o istorie în arhitectură și nu prea există oportunitatea de a realiza proiecte artistice, Chișinăul bazându-se pe construcții rezidențiale.

„În Italia, legea funcționează. Fiecare oraș are un plan urbanistic și reguli care nu pot fi negociate: aceeași mărime a ferestrelor sau aceeași culoare a fațadelor. Controlul este unul riguros și strict. Nu se admit abateri. Dacă mergi pe principalul bulevard din Chișinău,  înțelegi că aici nu există niciun regulament”, punctează Doina Mînzat, al cărei soț este și el arhitect, format la Chișinău.

Deși domeniul este dificil, Doina știe că formarea pe care a primit-o în Italia este atuul său:
capacitatea de a privi critic, de a analiza profund, de a lucra în echipă, de a apăra o idee, de a căuta frumosul acolo unde nimeni nu-l vede.

Iar în acest sens, Italia i-a dat un dar pe care îl păstrează cu grijă: o viziune de 360 de grade asupra lumii.

O anume astfel de oportunitate își dorește arhitecta și pentru fiica sa: de a merge la studii universitare peste hotare.