Cine cunoaște unde se află Ana Arșinova?
De câteva zile, nu o mai văd în foișorul din curtea casei, acolo unde, seară de seară, dormea acoperită până peste cap cu o plapumă veche. Rămânea în foișor până dimineață, când cineva dintre vecini îi aducea o cană cu ceai, vreo cafea și vreo tartină. Acum nu mai doarme în curte și nimeni nu mai poate ști unde o fi fiind. E în viață? Și-a găsit vreun adăpost? A ajuns la vreun Centru de plasament?
Când timpul se răcește, în Chișinău, numărul oamenilor străzii crește. Sau poate că nu sunt mai mulți, dar devin mai vizibili? Încotoșmănați în haine grele, cu bagaje după ei, umblă pe drumuri în căutarea unei bucăți de pâine. Unii nu se incomodează să caute prin tomberoane. După câteva lăzi de gunoi, se aleg cu pachete ce conțin rămășițe aruncate de pe la mesele celor cu adăpost. Viața acestor oameni este grea, iar majoritatea dintre cei care îi urmăresc dintr-o parte spun că viața lor e exact așa cum și-au făcut-o tot ei.
Pentru că femeia din foișor a dispărut peste noapte, zilele trecute am tot încercat să o caut, mai ales că primisem și răspunsul Primăriei Durlești legat de casa care i-a aparținut și în care a locuit cândva. Acest răspuns nu i-ar fi simplificat problemele, dar, cel puțin, i-ar fi adus claritate. Poate ar fi înțeles că nu mai are ce aștepta în legătură cu fosta ei casă de pe strada Liviu Damian, pe care, în 2014, printr-o înțelegere amiabilă, a donat-o surorii sale, urmând să locuiască împreună în apartamentul aceleia din cartierul Ciocana. Potrivit datelor din arhive, sora Anei Arșinova, căci despre ea este vorba, a decedat la scurt timp după tranzacție, iar nepoții Anei, feciorii surorii sale, au scos-o din locuință și au lăsat-o în stradă. Sunt ani de atunci. Ana Arșinova spune că nu mai crede că problemele sale pot fi rezolvate și că ea, de la o zi la alta, își acceptă condiția de om al străzii.
Acum câteva zile, când încă mai dormea în foișorul de pe strada Nicolae Costin din Chișinău, o întrebam ce va face când frigul nu-i va mai permite să doarmă afară. A răspuns simplu – că toate se vor rezolva la timpul potrivit.
— De ce nu sunteți la Centrul de pe strada Haltei?
— Am fost, dar acolo nu e prea bine. Sunt foști deținuți, care sunt brutali. Acolo poți fi bătută sau chiar violată de ei…
— Și, trăind așa, în stradă, unde reușiți să vă spălați, să vă schimbați o haină?
— Merg acasă, la Durlești. Chiar dacă nu am casă, eu cred că la Durlești e casa mea. Mă spăl acolo, la izvor.
— Ce mâncați toată ziua?
— Îmi cumpăr din magazin de mâncare (scoate din adâncimea genții sale un pachet de halva și mușcă din el cu poftă, n.r.). Am muncit la serviciul de salubritate, am făcut curățenie prin curțile caselor. Am o pensie de 1800 de lei. Îmi ajunge, chiar fac și economii. Eu nu plătesc pentru curent electric, pentru apă, pentru gaze, așa că îmi ajunge.
După dimineața în care ne-am înțeles să accepte cazarea, cel puțin temporară, la Centrul de plasament pentru persoanele fără adăpost, nu a mai văzut-o nimeni în foișor, dar nici pe străzile de la Buiucani, pe unde inspecta tomberoanele.
L-am contactat pe Veaceslav Macovei, directorul Centrului de găzduire și orientare pentru persoanele fără domiciliu stabil. Acesta ne-a spus că printre cei 75 de beneficiari ai Centrului Ana Arșinova nu este. „O cunosc, a fost pe la noi, am încercat să o integrăm, dar nu a fost posibil. Să știți că nu e simplu să-i convingi să accepte viața la centru. După ani de zile trăiți în stradă, ei consideră că strada e casa lor”, explică Veaceslav Macovei. Directorul Centrului spune că sunt mai multe locuri în Chișinău unde oamenii străzii își găsesc adăpost. Printre aceste locuri – fostul hotel „Național”, fostul Stadion Republican, o curte de pe strada Vasile Alecsandri, vizavi de fostul sediu al Procuraturii Municipale, garaje părăsite, subsoluri în care aceștia fac focul ca să se încălzească pe timp de iarnă. „Poliția cunoaște toate aceste locuri, deseori face raiduri, cei care vor sunt aduși la noi, dar foarte mulți refuză, preferând să umble pe drumuri, iar legea nu ne permite să-i instituționalizăm cu forța”, explică Veaceslav Macovei.
Astăzi, nimeni nu cunoaște locul aflării Anei Arșinova. O femeie care a muncit o viață, asigurând curățenia orășenilor, a avut o casă, a avut rude, probabil, și vecini, prieteni, este de negăsit. Mai mult ca atât, nimeni nu o caută. L-am întrebat pe directorul Centrului de găzduire și orientare pentru persoanele fără domiciliu stabil ce se întâmplă când oamenii străzii decedează. „Sunt înmormântați, toate cheltuielile fiind asigurate din bugetul de stat”, a precizat acesta.
În prezent, nu există statistici despre numărul oamenilor străzii care sunt în Chișinău. O parte, potrivit autorităților, au locuri de trai în zonele rurale, dar ajung la Chișinău transformându-se în cerșetori. Alții, la fel ca Ana Arșinova, au rămas pe drumuri în special în urma unor litigii cu membrii propriilor familii, iar statul nu deține instrumente funcționale pentru salvarea acestor oameni.
