Linella continuă proiectul de împădurire „Cumpărături care prind rădăcini”, inițiativă realizată în parteneriat cu Ministerul Mediului, în cadrul Programului Național de Împădurire „Generația Pădurii”
În prima etapă a proiectului, desfășurată în 2025, peste 23.000 de puieți au fost plantați pe o suprafață de 5 hectare în satul Budăi, raionul Telenești. Plantarea a reunit echipa Linella și mii de clienți care au ales să transforme un gest obișnuit, cumpărăturile zilnice, într-o contribuție reală pentru mediu.
Astfel a prins rădăcini Pădurea Linella.
2026: următorul pas
În primăvara acestui an, proiectul continuă în satul Budăi, raionul Telenești, cu plantarea a încă 8 hectare, completând suprafața planificată de peste 13 hectare.
Această etapă marchează consolidarea unui angajament asumat pe termen lung și reflectă investiții consecvente în protejarea mediului, dezvoltate în parteneriat cu autoritățile și specialiștii în domeniu.
Pădurea Linella este un proiect de împădurire, dezvoltat etapizat, care demonstrează că implicarea constantă poate genera rezultate durabile și sustenabile pentru comunitate și mediu.
Cum poate fi susținută această inițiativă
În perioada 18 februarie – 18 martie 2026, utilizatorii aplicației Linella pot activa butonul „Fii parte din schimbare”. La fiecare cumpărătură de minimum 500 de lei, scanată în aplicație, Linella direcționează 5 lei pentru plantarea de noi copaci. Participarea este integrată firesc în experiența de cumpărare, iar fiecare alegere de a activa mecanismul devine parte din extinderea Pădurii Linella.
„Pădurea Linella este un angajament pe termen lung. Rezultatele primei etape ne-au confirmat că atunci când mediul privat, instituțiile publice și comunitatea acționează împreună, impactul este real. Continuăm acest proiect cu aceeași responsabilitate și consecvență”, a declarat Mihaela Dragan, Director Marketing Moldretail Group.
Linella este cel mai mare lanț de supermarketuri din Republica Moldova, cu peste 200 de magazine la nivel național. Sub egida „Gesturi care schimbă”, compania dezvoltă constant inițiative de responsabilitate socială orientate spre investiții sustenabile și impact durabil.
Promovează-ți afacerea în Ziarul de Gardă! Contacte: 079 593 979; 068 958 985; [email protected], Kitul de publicitate ZdG