Principală  —  IMPORTANTE   —   Guvernul Chicu și-ar putea da…

Guvernul Chicu și-ar putea da demisia pentru a provoca anticipatele. Igor Dodon spune că o decizie finală va fi luată după decizia Curții Constituționale de marți

Igor Dodon spune că guvernul ia în calcul opțiunea de a-și da demisia pentru a provoca anticipatele. Asta pentru că după ce coaliția de guvernare a rămas fără majoritate, Parlamentul și-a pierdut legitimitatea. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Vineri” cu Anatol Golea de la RTR-Moldova.

Dodon spune că Guvernul insistă pe proiectele asumate pentru că-și dorește îmbunătățirea vieții cetățenilor și că aceasta e cea mai rapidă și eficientă metodă pentru a le aproba. „Dacă s-ar merge pe procedura obișnuită, ar trece minim 3 săptămâni, iar în plus, opoziția nu-și dorește implementarea lor”, mai spune Dodon.

„Dacă ar fi fost majoritate, atunci am fi aprobat într-o zi, dar așa, au cumpărat un deputat. Pe procedura normală le-am fi aprobat la sfârșit de iulie – august pentru că opoziția vrea să fie cât mai rău. Ei vor să nu fie achitate salariile și pensiile, să fie rău cu Covid19… Am propus așa prin asumare, ei ieri au boicotat, azi au boicotat, le-am mai dat o șansă luni. Lasă să ia o decizie”, a mai spus Igor Dodon.

Șeful statului spune că alegerile anticipate sunt unica soluție pentru ieșirea din criza politică actuală, doar că sunt 2 opțiuni de desfășurare a acestora, fie odată cu prezidențialele, fie în februarie. „Totul depinde de decizia de marți a Curții Constituționale”, spune Igor Dodon care insistă că încă nu a luat o decizie privind participarea sa la alegerile prezidențiale.

Dodon a spus că nu știe de decizia PSRM de acum 2 luni care îl propune drept candidat și spune că după alegerile viitoare, socialiștii vor deține președinția și că vor ajunge singur la guvernare fără parteneri de coaliție.