Principală  —  Ştiri  —  Social   —   [Foto-Reportaj] Orășelul Libertății în „curtea”…

[Foto-Reportaj] Orășelul Libertății în „curtea” lui Plahotniuc

Membrii şi simpatizanţii Partidului „Casa Noastră-Moldova” protestează deja a patra zi în fața casei lui Vlad Plahotniuc. Aceștia și-au construit din corturi „Orășelul Libertății”, pe strada Bulgară nr.41.

Protestatarii se arată nemulțumiți de majorarea tarifelor la energie electrică şi gaze naturale. Grigore Petrenco, organizatorul protestului, susține că în aceste patru zile de protest, în „Orășelul Libertății” au venit mai mulți provocatori, care îi insultau și încercau să-i alunge. „În fiecare seară vine Constantin Țuțu cu oamenii lui și încearcă să ne sperie. Am chemat poliția, dar aceasta nu apare”, a subliniat el.

Totodată, Petrenco a menționat că a contestat dispoziţia Primăriei Chişinău privind demontarea corturilor şi interzicerea protestului. „Această dispoziție este una ilegală. Noi avem dreptul să protestăm pașnic. Conform Constituţiei, avem dreptul la libera exprimare, la întruniri”, a explicat Petrenco.

De asemenea, protestatarii se arată nemulțumiți de faptul că în această dimineață, lângă corturi au fost parcate șase microbuze, iar strada a fost blocată de automobile. „Nu excludem că în scurt timp va apărea şi o decizie a instanţei de judecată, care le va permite oamenilor lui Plahotniuc să ne demonteze corturile”, a declarat liderul protestatarilor, care susține că vor protesta atâta timp cât nu va fi anulată decizia ANRE de a majora tarifele.

„Țara noastră a devenit și mai săracă după marele jaf, care a dus la scumpirea mai multor servicii comunale și a alimentelor. Oamenii nu mai au cu ce plăti. Acum, după decizia ANRE, oamenii trebuie să plătească mai mult pentru ca acel CINEVA să nu fie în pierdere. Țara este acaparată de un OM, care dirijează cu toți și cu toate. Dacă vom tăcea și vom prefera să stăm acasă, atunci, în scurt timp, R. Moldova va deveni o țară condusă de un dictator”, au declarat protestatarii.

Amintim că la 24 iulie, reprezentanţii Blocului Roşu şi ai societăţii civile au instalat, în semn de protest, mai multe corturi în faţa casei oligarhului şi au anunţat că acesta va fi „Orăşelul Libertăţii” fără drapele de partid, uşile cărora sunt deschise pentru toţi indiferent de viziuni politice.