Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   „Dictatura transnistreană”: 7 ani de…

„Dictatura transnistreană”: 7 ani de închisoare pentru cei care vor nega meritele Federației Ruse

Autoritățile din Transnistria au aprobat un nou pachet de amendamente, ce taie din libertatea oamenilor. Astfel, persoanele care vor critica militarii ruși aflați pe teritoriul regiunii separatiste Transnistria vor fi sancționate sau chiar condamnate la ani grei de închisoare. Amendamentele introduse în Codul Penal au fost aprobate și semnate de către Evgheni Șevciuk, așa-numitul președinte al republicii transnistrene, anunță regnum.ru.

„Cei care vor critica militarii ruși aflați în misiunea de menținere a păcii în regiunea transnistreană și vor denigra rolul pozitiv al acestora vor fi amenadați sau condamnați la închisoare…Pentru declaraţiile publice în acest sens se prevede o pedeapsă sub formă de amendă sau până la trei ani de închisoare. Pentru aceleaşi acţiuni comise de o persoană oficială sau de un grup de persoane se prevede pedeapsa cu până la şapte ani de închisoare”, este menționat în Codul Penal.

Amendamentele au fost adoptate de parlament la iniţiativa preşedintelui Sovietului Suprem (parlamentul), Vadim Krasnoselski, care a atras atenţia asupra încercărilor, tot mai dese în ultima vreme, de a diminua importanţa misiunii de menţinere a păcii.

„Eu aș vrea să văd cum acest regim criminal din Transnistria va aresta în curând cetățenii R. Moldova pentru opinia lor – că pacificatorii ruși sunt o pacoste, după care unii dintre reprezentanții lor vor pleca la fumat trabuc și băut snaps în Bavaria, pe banii contribuabililor UE, cu pașapoartele (biometrice) eliberate de R. Moldova, pe contul nostru, sfidând bunul simț și Constituția RM. La ce mai trebuie Rusiei tancuri când se poate rezema de prostia decidenților politici din Chișinău?!”, se arată indignat Igor Munteanu, directorul executiv „IDIS Viitorul”.