Principală  —  IMPORTANTE   —   Dosarul celor 13 foști deputați…

Dosarul celor 13 foști deputați transfugi: Artur Reșetnicov, reținut pentru 72 de ore, a declarat greva foamei

Artur Reșetnicov, unul din cei 13 foști deputați comuniști cercetați pentru îmbogățire ilicită, reținut miercuri, 2 februarie, pentru 72 de ore în urma perchezițiilor efectuate de către procurorii anticorupție, a declarat greva foamei.

Potrivit unor surse ale Ziarului de Gardă, Artur Reșetnicov a declarat greva foamei în legătură cu faptul că a fost reținut și plasat în custodia statului, urmând ca joi, 3 februarie, procurorul de caz să-l audieze. Totodată, surse ale ZdG precizează că din cei cinci ex-deputați reținuți de procurori doar Reșetnicov a anunțat greva foamei.


Artur Reșetnicov este un fost fruntaș comunist, care în 2017 a aderat la fracțiunea parlamentară a Partidului Democrat. În 2018, Artur Reșetnicov, pe atunci deputat PD, a fost desemnat de Guvern în funcția de judecător al Curții Constituționale (CC). În 2010, Voronin spunea că l-a descoperit pe Reşetnicov încă de pe când era student. Acesta a intrat în PCRM în 1998, iar ulterior, a devenit consilierul lui Voronin pe probleme juridice în perioada când ultimul deținea funcția de președinte al R. Moldova.

În perioada 2007-2009, Reşetnicov a deținut funcția de şef al Serviciului de Informaţii şi Securitate (SIS).

494-resetnicov

Ziarul de Gardă a scris în 2016 despre averea acestuia: două case în Chişinău, apartament, spaţii comerciale, maşină de un milion şi o soţie cu afaceri de succes.

În 2010, Reşetnicov ajungea la spital, iar soţia sa declara presei că deputatul ar fi fost violat (!) de către trei bărbaţi, care l-au şi maltratat. Reşetnicov, pe patul de spital, menţiona că cei trei ar fi dorit să afle de la el informaţii compromiţătoare despre Vladimir Voronin. Ulterior, s-a aflat că, în acea zi, Reşetnicov s-a întâlnit cu Oleg Nîrca, soţul Nataliei Nîrca, fosta preşedintă a Partidului Conservator. Într-o conferinţă de presă, acesta declara că este finul comunistului şi că l-a împrumutat pe acesta cu bani. „Fiind şef al SIS, în loc să aibă grijă de securitatea statului în ajunul alegerilor, când situaţia era tensionată în R. Moldova, tot aparatul SIS era îndreptat împotriva noastră, pentru că el ne-a spus clar că lumea îi plăteşte suplimentar ca să scape de probleme cu dânsul şi nu cere banii înapoi”, a spus atunci lidera PC, care credea că torturarea lui Artur Reşetnicov pare mai mult o înscenare. Până la urmă, dosarul nu a avut o finalitate clară, iar Reşetnicov a refuzat să mai discute despre caz.