România poate fi o nouă destinaţie la modă
Deşi anul 2009 a fost unul dificil atât pentru hotelieri cât şi pentru agenţiile de turism, ca urmare a scăderii numărului de turişti, anul viitor România ar putea profita de „miturile turistice” şi „recordurile” sale.
Evz a aflat de la consilierul de presă al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT) cum poate deveni România o destinaţie „la modă”. Destinaţiile interne favorite rămân litoralul şi Valea Prahovei – Poiana Braşov – Predeal sau zona de turism rural Bran-Moieciu.
În ceea ce priveşte destinaţiile externe favorite, în tot timpul anului, acestea sunt Grecia , Bulgaria, Austria, Turcia, Spania, Italia, Franţa, Ungaria, Tunisia şi Egipt.
EVZ: Cum aţi caracteriza anul 2009 din punctul de vedere al cifrei de afaceri a agenţiilor de turism si a hotelierilor, al fluxului de turisti străini, comparativ cu 2008?
Traian Bădulescu: Anul 2009 a fost unul dificil. Cifra de afaceri a agenţiilor a scăzut cu o medie de 20-25% faţă de 2008. Despre cifra de afaceri a hotelierilor nu va putem oferi amănunte, dar credem că scăderea s-a plasat tot la 20-30%.
Numărul turiştilor străini de business a scăzut cu circa 15%, iar numărul turiştilor străini veniţi pentru leisure (turism cultural, circuite, balneo, litoral) a stagnat.
La ce valoare estimaţi că se cifrează piaţă turistică românească per ansamblu şi defalcat, pe segmental structurilor de cazare şi, respectiv, a cifrei de afaceri a agenţiilor de turism? Cum estimaţi ca va evolua în 2010?
Piaţa agenţiilor de turism este evaluată la aproximativ 800 de milioane de dolari. Întreaga piaţă turistică se ridică la peste două miliarde de euro, dar aici e greu de spus… Credem că piaţa va înregistra o uşoară creştere în 2010 faţă de dificilul an 2009. Creşterea va fi cuprinsă între 5 şi 10%. Românii vor continua să călătorească.
Care au fost destinaţiile favorite interne, respectiv, externe ale românilor în 2009?
Destinaţiile interne favorite au fost litoralul, zona montană Valea Prahovei – Poiana Braşov – Predeal şi zona de turism rural Bran-Moieciu. În rest, putem spune, pe tipuri de produse, că prin agenţiile de turism s-au vândut, în ordine, litoralul, turismul balnear, turismul montan şi turismul rural.
În ceea ce priveşte destinaţiile externe favorite, în tot timpul anului, acestea sunt Grecia, Bulgaria, Austria, Turcia, Spania, Italia, Franţa, Ungaria, Tunisia şi Egipt.
Statisticile arată că cel mai mare grad de ocupare în rândul structurilor de cazare din România s-a înregistrat pe vasele de croazieră. Cum se explică acest fapt?
Nu avem multe vase de croazieră, iar croazierele, pe de altă parte, au constituit un produs în continuare solicitat de către turiştii străini. Aceasta ar fi o explicaţie.
Agenţiile de turism promovează mai mult destinaţiile externe, turismul rural nefiind un obiectiv. Am putea asista la o revenire a segmentului în 2010?
Turismul rural este unul din segmentele în continuă dezvoltare în România. Agenţiile de turism au început să vândă din ce în ce mai mult pensiunile rurale. Din păcate, deşi colaborarea dintre ANAT şi ANTREC (Asociaţia Naţională de Turism Rural, Ecologic şi Cultural) este bună, colaborarea dintre agenţiile de turism şi pensiuni lasă încă de dorit.
Motivele invocate de touroperatori: pensiunile „fură”clienţii, chemându-i să vina apoi direct, uitând că o agenţie poate asigura un flux permanent de turişti, lipsa de fiscalizare a unor pensiuni. Acestea emit greu facturi, care sunt absolut necesare agenţiilor de turism. În plus , pensiunile nu oferă tarife speciale agenţiilor, care să poată pune şi un comision şi apoi să vândă pensiunea sub preţul de recepţie, aşa cum este normal.
Oricum, în 2010 vom asista la o creştere a turismului rural şi la o mai bună colaborare cu agenţiile de turism.
Numărul turiştilor străini a scăzut anul acesta, potrivit INS. Este România o ţară de tranzit către alte destinaţii?
România este şi ţară de tranzit, dar şi destinaţie pentru business şi evenimente. Din păcate, numărul turiştilor de leisure (plăcere, n.r.), care sosesc pentru destinaţia turistică România, este încă mic, sub un milion pe an.
Cum îi putem convinge pe turiştii străini să îşi petreacă vacanţa în ţara noastră?
Prin raport excelent calitate-preţ, preţuri chiar sub cele ale concurenţei, crearea de produse turistice noi şi de „mituri turistice” şi o promovare agresivă şi eficientă. România are o mulţime de recorduri mondiale sau europene, dar nu ştim să profităm de ele. 2010 poate fi un an bun pentru România, în contextul crizei globale şi al faptului că poate fi o nouă destinaţie la modă.
EvZ