415 afişări
O stea2 stele3 stele4 stele5 stele (Nu sunt voturi)

Ambasadorul Republicii Moldova la Naţiunile Unite, Alexandru Cujba, a pledat, în cadrul Adunării Generale a ONU, pentru soluţionarea paşnică a conflictului transnistrean prin demilitarizarea şi democratizarea Transnistriei, se arată într-un comunicat postat pe site-ul organizaţiei, transmite Mediafax.

«Implementarea reformelor democratice, normalizarea climatului economic şi social la dreapta Nistrului vor facilita accelerarea soluţionării conflictului transnistrean», a precizat Alexandru Cujba, pledând pentru o implicare mai accentuată a Statelor Unite şi a Uniunii Europene pentru încheierea disputei.

De asemenea, Republica Moldova va «depune eforturi în vederea retragerii trupelor străine din ţară pentru a înlocui actuala operaţiune de menţinere a păcii cu o misiune multinaţională mandatată şi pentru a obţine integrarea ţării în toate segmentele socio-economice prin încurajarea unei participări extinse a sectorului neguvernamental».

Cujba a precizat că Republica Moldova a înaintat în 2007 iniţiative cu scopul consolidării nivelului de încredere, asigurării liberei mişcări şi modernizării infrastructurii. «Din păcate, autorităţile transnistrene au boicotat mereu aceste iniţiative prin introducerea de taxe vamale ilegale», cât şi prin încălcarea drepturilor cetăţenilor moldoveni de studia în limba maternă, a explicat el, adăugând că Republica Moldova va continua negocierile pentru a soluţiona conflictul.

Transnistria este o republică separatistă situată în estul Republicii Moldova, delimitată la vest de râul Nistru şi la est de Ucraina, teatru al conflictelor dintre forţele moldoveneşti şi cele separatiste de la începutul anilor ‘90, când ţara şi-a proclamat independenţa.

www.mediafax.ro

Articole asemanatoare:

Share


  1. 2 comentarii la
    «R.Moldova către ONU: retragerea trupelor ruseşti din Transnistria»
  2. STEFANITA a scris (30 September 2009)

    Iata un demers care trebuia facut si repetat tot timpul in ultimii 20 de ani.Guvernele Moldovei trebuiau sa ridice in fata tuturor organismelor internationale problema ocupatiei trupelor rusesti.Se pare ca noul guvern doreste sa rezolve problemele vitale ale R.Moldova ramase in suspensie in timpul comunistilor.Iata si atitudinea Adunarii parlamentare a Consiliului Europei fata de situatia din Moldova si cum intelege sa sprijine diplomatic sora moldova,ROMANIA :

    Consens la APCE pentru Republica Moldova

    In cadrul ultimei sedinte din acest an a Adunarii Parla­men­tare a Consiliului Euro­pei (APCE), delegatiile pre­zente au dezbatut si audiat ieri un raport al deputatului turc Mevlut Cavusoglu, referitor la corectitudinea procesului electoral desfasurat la 29 iulie 2009 in Republica Moldova.In cursul zilei de vineri ur­mea­za sa fie dezbatut un alt ra­port, privind functionarea in­sti­tutiilor democratice de la Chi­sinau. «Este un proiect de rezolutie care armonizeaza lucrurile care tre­buiau armonizate si toate aces­te derapaje sunt solutionate in raport si in proiectul de rezolutie. Toa­ta lumea se afla in consens», a declarat pentru ZIUA Cezar Preda, PDL, seful delegatiei Ro­maniei la APCE. Senatorul PSD Titus Corlatean a apreciat ca raportul are «concluzii in ge­neral corecte, poate ar fi trebuit insistat mai mult asupra fo­losirii resurselor publice de catre fosta putere comunista si asupra atmos­ferei de presiune si intimidare la care au fost supusi liderii opo­zitiei». Delegatia Ro­maniei a depus opt amen­damente la raportul privind functionarea in­stitutiilor democratice de la Chisinau, cerand comunistilor sa contribuie la alegerea unui nou presedinte si solicitand o ancheta independenta asupra eve­nimentelor din 7 aprilie. (M.N.)

  3. calin a scris (30 September 2009)

    Nu avem ambasada la ONU, avem Repezentanta, iar Cujba este Reprezentantul Permanent al Republicii Moldova la ONU

Comentează: