Ziarul de Gardă » Prima explozie atomică a împlinit 60 de ani. Autorul bombei s-a născut în Moldova

Stiri

30-08-2009

Prima explozie atomică a împlinit 60 de ani. Autorul bombei s-a născut în Moldova

1,932 afişări

(2 voturi)

În urma cu 6 decenii, la 29 august 1949, in URSS a fost detonata prima bomba nucleara, eveniment tinut secret de I.V. Stalin si acolitii lui, dar care a avut o importanta uriasa in evolutia situatiei politice postbelice si mai ales in proliferarea armei atomice si in cursa inarmarilor. Părintele bombei nucleare sovietice a fost Piotr Leonidovici Kapiţa, un român basarabean, transmite «Jurnalul».

29 august 1949. Pe poligonul nuclear Semipalatinsk din Kazahstan este detonata prima bomba nucleara sovietica. Ea avea 22 kilotone — fata de 15 kilotone, cât avea bomba similara americana detonata la 6 august 1945, la Hiroshima.De la Moscova nu se anunta nimic oficial, iar toate aceste detalii au fost aflate aproape o luna mai târziu.

23 septembrie 1949. Presedintele SUA, Harry S. Truman, declara ca, potrivit datelor de care dispune Casa Alba, in URSS a fost detonata prima bomba nucleara.Declaratia a fost facuta cu câteva ore inainte ca, la New York, in cadrul sesiunii Adunarii Generale a ONU sa ia cuvântul seful delegatiei sovietice, Andrei Visinski, care ar fi putut anunta acest eveniment, provocând astfel un soc de proportii in rândul opiniei publice americane si occidentale.

25 septembrie 1949. Agentia sovietica de stiri TASS transmite un comunicat in care, intre altele, se arata: «Dupa cum se stie, in Uniunea Sovietica se desfasoara lucrari de constructie de proportii mari — constructii de centrale hidroelectrice, mine, canale si drumuri —, care necesita mari explozii cu folosirea celor mai moderne mijloace tehnice. Deoarece aceste explozii s-au produs si se produc destul de frecvent in diferite regiuni ale tarii, este posibil ca aceasta sa fi atras atentia in afara frontierelor Uniunii Sovietice. În ceea ce priveste productia energiei atomice, agentia TASS socoteste ca este necesar sa reaminteasca faptul ca, inca la 6 noiembrie 1947, ministrul Afacerilor Externe al URSS (V. M. Molotov — n.r.) a facut o declaratie in legatura cu secretul bombei atomice, subliniind ca «acest secret nu mai exista de mult». Aceasta declaratie insemna ca Uniunea Sovietica a gasit secretul armei atomice si poseda aceasta arma.

Cercurile stiintifice din Statele Unite ale Americii au privit aceasta declaratie a lui V.M. Molotov ca un bluff, considerând ca rusii nu pot avea arma atomica inainte de 1952. Ei s-au inselat insa, intrucât Uniunea Sovietica a gasit secretul armei atomice inca in 1947…

În legatura cu controlul asupra armei atomice trebuie subliniat ca acest control va fi necesar pentru supravegherea punerii in aplicare a hotarârii privind interzicerea producerii armei atomice» (Scinteia nr.1540 din 27 septembrie 1949, pag.1). -

Imediat, Guvernele SUA, Marii Britanii si Canadei dau publicitatii declaratii pe aceasta tema.

— Specialistii militari au botezat prima bomba nucleara sovietica «Joe-4»; «Little Boy» (Baietelul) fiind numele primei bombe similare americane (detonata la Hiroshima, la 6 august 1945), iar «Fat Man»(Grasanul) al celei de a doua bombe atomice americane ce a explodat la Nagasaki, la 9 august 1945.

«Parintii» bombei nucleare sovietice sunt considerati savantii Igor Vasilievici Kurceatov, Andrei Dimitrievici Saharov si Piotr Kapita.

— Igor V. Kurceatov (1903—1960) a devenit, in 1943, seful proiectului nuclear sovietic lansat de I.V. Stalin, conducatorul URSS. Director al proiectului era seful KGB, sângerosul Lavrenti Beria. Stalin ii ceruse lui Kurceatov ca, in 1948, cel târziu, sa detoneze prima bomba atomica sovietica. Echipa acestuia cuprindea alti celebri cercetatori stiintifici sovietici intre care Iuli Hariton si Iakov Zeldovici.

— Andrei Dimitrievici Saharov (1921—1989) este cel care a creat, in 1953, bomba cu hidrogen (bomba H) sovietica. Înca din 1948 el fusese integrat intr-un grup de cercetatori condus de fizicianul Igor Tamm. Misiunea acestora era de a dezvolta armele nucleare sovietice. Pâna in 1962, cercetarile lor au fost folosite pentru conceperea si realizarea armelor nucleare sovietice.

— Piotr Leonidovici Kapita (1894—1984) este considerat, intr-o carte aparuta in 1955 in Franta, drept «parintele» bombei atomice sovietice. Tatal lui era general si provenea din Basarabia. La fel mama sa, o eminenta specialista in folclor si literatura pentru copii. Parintii sai vorbeau limba româna. Ca si Piotr Kapita, fiul sau, Serghei, care este academician, cunoaste perfect limba româna.

La Moscova, nu s-a recunoscut niciodata, dar specialistii in spionaj si savantii sustin ca programul nuclear al URSS a fost impulsionat decisiv de spionajul sovietic.

Mai concret, este cert ca i-au furnizat date savantul german Klaus Fuchs, ajuns in SUA, sotii Julius si Ethel Rosenberg si alti agenti ai KGB ale caror nume nu se cunosc.

— Klaus Fuchs (1911—1988) a fost un fizician german ajuns in SUA si angajat in Proiectul Manhatann — de producere a bombei atomice americane. A fost condamnat, in 1950, la 15 ani inchisoare pentru divulgarea secretelor privind bombele nucleare americane.

— Sotii Julius (n. 1918) si Ethel (n. 1915) Rosenberg au fost arestati in 1950 fiind acuzati de spionaj in favoarea URSS. Au fost condamnati la moarte si executati in 1953.

«Afacerea Rosenberg» este una dintre cele mai controversate din istoria SUA, ea izbucnind in plina perioada a «mccarthysm-ului», asa-numita vânatoare de vrajitoare. Sotii Rosenberg sunt singurele persoane condamnate la moarte si executate pentru spionaj in Occident dupa al Doilea Razboi Mondial.

— Aleksandr Feklisov (1916—2009) este considerat spionul KGB care «a adus» bomba atomica in URSS. El a fost omul de legatura al lui Klaus Fuchs si al sotilor Rosenberg.

Sarov, oras din regiunea ruseasca Nijni Novgorod, a adapostit, sub numele de cod Arzamas-16, centrul secret de cercetari nucleare. În Occident, el a fost cunoscut sub numele acronimul VNIIEF. În «Memoriile» sale, acad. Andrei Saharov, care a lucrat si el in centrul de cercetari stiintifice din acest oras, il numeste «Instalatia».

Numele sau de cod initial era KB11 (Biroul de constructii nr. 11) apoi a devenit Arzamas 60, intrucât era la 60 kilometri de orasul Arzamas. Cum cifra 60 a fost apreciata la KGB drept un indiciu important, numele a devenit «Arzamas-16», iar localitatea a disparut din toate hartile si statisticile. Pâna in 1989, existenta orasului a ramas secreta.

Noul oras, construit in mare parte de prizonieri de razboi germani, adaposteste azi, intre altele, un «Muzeu al bombei atomice», in care sunt prezentate arme nucleare din epoca sovietica (golite de continut) si fotografii ale persoanelor ce au participat la producerea lor. Un alt muzeu prezinta toate detaliile tehnologice ale realizarii bombelor respective. În 1993, orasul s-a infratit cu Los Alamos, localitate din SUA in care au existat laboratoarele de cercetari nucleare.

Ulterior, savantii nucleari rusi si-au botezat in gluma orasul «Los Arzamos». Anul 1949 a insemnat «spargerea» monopolului atomic american si debutul proliferarii nucleare.

3 octombrie 1952. Marea Britanie testeaza bomba A.
1 noiembrie 1952. SUA detoneaza prima bomba H (hidrogen), de o 100 de ori mai puternica decât bomba A.
12 august 1953. URSS testeaza prima bomba H.
15 mai 1957. Marea Britanie testeaza prima bomba H.
13 februarie 1960. Franta testeaza prima bomba A.
octombrie 1964. R.P. Chineza testeaza prima bomba A.
mai 1974. India detoneaza prima bomba A. Va urma in scurta vreme Pakistanul.

Clubul tarilor nucleare cuprinde azi SUA, Rusia, Marea Britanie, Franta, R.P. Chineza, India si Pakistanul.

Specialistii sustin ca si Israelul ar putea face parte din club, desi aceasta tara n-a recunoscut niciodata asa ceva. De asemenea, ei opineaza ca si Coreea de Nord, si Iranul au facut pasi mari in directia respectiva.

www.jurnalul.ro

Articole asemanatoare:

36 comentarii la
«Prima explozie atomică a împlinit 60 de ani. Autorul bombei s-a născut în Moldova»
Klaus Steinberg a scris (30 August 2009)

Cred ca mai mportant e adevarul decat mandria : Kapitza a fost evreu care Nu s-a nascut in Moldova .S-a anscut in Kronstadt, langa Leningrad
Kiko a scris (30 August 2009)

Mda, cel putin Wikipedia spune ca s-a nascut in Kronstadt…
Un Gheorghe a scris (30 August 2009)

Stimate Klaus «piatra ascutita» sunteti departe de realitate. PETRU KAPITA, este adevarat s-a nascut la Kronstadt unde tatal sau, inginer general, construia fortificatia. Sunt de origine ROMANA din tinutul Orheiului. Numele vine de romanescul «capita de fan». Fiul sau academicianul Serghei Kapita s-a nascut la OXFORD unde tatal sau facea cercetari in laboratoarele universitatii. Sotiile lui Petru Kapita si Serghei Kapita au fost si sunt romance din tinutul Sculeni.
Despre originile si sentimentele nationale rog sa-l contactati pe Serghei Kapita la Moscova.
Foarte multi savanti in probleme lingvistice: Bulgacov, Moscova; Piotrovshi, Leningrad prieteni foarte buni ai lui Serghei au demonstrat stiintific grafia latina pentru limba romana vorbita in Basarabia si nu alfabetul kirilic. De la Chisinau voi reaminti numai doi de alta etnie decat cea romana: Ion Dumeniuc si Ludmila Leuns. Rog sa ma contraziceti cu argumente nu cu lozinci.
De foarte multe ori comentariile dvs. la diverse articole sunt departe de adevar, miroase a propaganda KGBista!
Klaus Steinberg a scris (30 August 2009)

Pe siteul organizatiei Premiului Nobel e scris ca:
Pjotr Leonidovich Kapitsa was born in Kronstadt, near Leningrad, on the 9th July 1894, son of Leonid Petrovich Kapitsa, military engineer, and Olga Ieronimovna née Stebnitskaia, working in high education and folklore research.
De la Chishinev la Leningrad e cale lunga Putem spune ca a fost un evreu moldovan
capitza a scris (30 August 2009)

- Известно ли вам что-либо о происхождении вашей фамилии? Мне приходилось слышать, что эта фамилия — еврейская: от ивритского слова кафиц (прыжок), тем более, что третья буква «пэй» передает в иврите оба русских звука: и эф, и пэ.

- Насколько я знаю, фамилия наша славянская, притом древняя. В Хорватии есть деревня Капица, там и сейчас живут люди с такой фамилией. Наши предки, скорее всего, перебрались в Московское княжество через крымский город Судак, и не позднее XIV века. Они оставили след в русской истории. Летопись упоминает участника Куликовской битвы Василия Капицу, купца из Сурожа, и его сына, архитектора, кажется, отстраивавшего Кремль, — ведь спустя два года после Куликовской битвы хан Тохтамыш сжег Москву дотла… Слово «капица» означает шапка, шапочка…

- От немецкого Kappe, вероятно?

- Нет, скорее, от латинского capita, голова… О еврейских корнях мне ничего не известно. Полагаю, что это выдумка. Кстати, мы в родстве с другими знаменитыми русскими академическими фамилиями — такими, как Ляпуновы, Крыловы, Боголюбовы.
Un Gheorghe a scris (30 August 2009)

Stimate domnule Klaus «piatra ascutita» cautand informatii despre originea familiei Kapitza am dat peste urmatorul link: http://unimedia.md/?mod=news&id=3798
Aici Serghei Kapitza, fiul lui Petru Kapitza, recunoaste ca bunei lui erau vorbitori de limba romana, nu MADAVINEASCA, si ca si-a luat sotie din Basarabia tinutul Soroca. Imi cer scuze, am afirmat Sculeni.
In alte linkuri am gasit ca familia Kapitza facea parte din boierii CĂPIŢĂ.
Rog accesati acest Link, veti afla lucruri interesante despre profilul moral si demnitatea cu care l-a infruntat pe Stalin.
Un Gheorghe a scris (30 August 2009)

Stimati domni: Klaus si Capitza, cu permisiunea dvs. voi comenta putin mesajul scris de dl Capitza in limba rusa. Voi comenta paragraful urmator:
«Nu, mai degrabă, de la cap de locuitor latină, şeful rădăcini evreieşti … nu stiu nimic. Cred că acest lucru este ficţiune. Apropo, suntem în relaţie cu alte nume celebre Rusă academice — cum ar fi Lyapunov, Krylov, Bogolyubov.»
Voi face recurs la istorie, la etnogeneza poporului roman. Dacii cunoscuti sub mai multe nume au ocupat un areal la nord si sud de Dunare, in secolul VI slavii s-au asezat in majoritate la sud de Dunare, astazi in Croatia exista o populatie ISTROROMANII, care vorbesc o limba romana arhaica, de asemenea pe teritoriul Albaniei, Macedoniei si Greciei traiesc MACEDOROMANII.Personal am intalnit in piata centrala din Odessa niste tarani care vindeau zarzavat, vorbeau o limba romana cantata, apropiata de italiana, nu in grai dulce moldovenesc, numele de familie a unui taran era MĂMĂLIGĂ. La intrebarea de unde sunt si cand au ajuns acolo, mi-au spus numele satului si ca sunt de cand se stiu acolo.
Concluzia mea este ca numele este foarte vechi, iar citatul semnat de domnul Capitza arata ca nu-i de origine evreiasca.
Daca v-am plictisit imi cer iertare.
Un Gheorghe din Galati, Romania
STEFANITA a scris (30 August 2009)

D-le Gheorghe,salutari !
Ce spuneti dv.este foarte adevarat.Basarabia a fost un adevarat izvor de savanti si specialisti pentru Rusia.Si nu doar Basarabia.De cand tzarul Petru I a trecut la occidentalizarea fortata a imperiului sau,o multime de savanti,profesori,specialisti in diverse domenii si chiar simpli muncitori au fost adusi sa puna umarul la dezvoltarea Rusiei.Au venit de buna voie sau au fost fortati.Despre marele fizician Capitza eu imi amintesc faptul ca intr-o carte citita mai de mult am dat peste un episod care la vremea aceea ,cand inca nu studiam barbaria totalitara sovietica,mi s-a parut imposibil si incredibil…Se vorbea despre SECHESTRAREA prof.Capitza in URSS la ordinul lui Stalin.Profesorul lucra inainte de razboi la Oxford,in Anglia si a facut greseala sa viziteze URSS.Acum am tot cautat sa dau pe Internet de referiri la acel episod dar nu am gasit.Poate stiti dv.ceva.In rest ,pot confirma si eu originea moldoveneasca {nu evreiasca}a savantului,unul di lungul sir de invatati moldoveni care incepe cu Milescu-Spatarul si Dimitrie Cantemir si si continua cu multi alti savanti care au creeat in Rusia ,pentru Rusia ,dar mai ales pentru intreaga umanitate.

Dacã însã vã intereseazã alti savanti fizicieni din Rusia, de origine românã, atunci pot sã vã spun câteva nume,dintr-un sir mult mai lung:

1) Petru Kapitza (Capitsa), Laureat Nobel si fiul acestuia Serghei Kapitza (Capitsa)
2) Mihail Alexandrovici Podurets (Pãduretz), coautor al lui Ya. B. Zeldovici (Institutul de matematicã aplicatã a Academiei din Rusia)
3) A.V. Pynzar (Pânzaru), astrofizician, colaborator al Institutului de Fizicã (FIAN) a Academiei din Rusia, se ocupã de plasmele astrofizice. Ar 57 de publicaþii la ADS.
4) Nicolae Floria (Florea), (1912, Odesa -1941, Viazma), astronom la Institutul Sternberg , Universitatea Lomonosov, Moscova.
5) Serghei Varzar (Vãrzaru) (fizician) facultatea de fizicã, fizica nuclearã, Universitatea Lomonosov, originar din Mereni, r-nul Anenii-noi. Mi se pare, cã e un bãiat foarte bun, unul din creatorii bazei de date a absolventilor facultãtii de fizicã din Moscova. Este dintre cei mai tineri fizicieni de talent, a absolvit Universitatea Lomonosov abea în 1996. Apropo, îmi amintesc despre un statistician rus Varzar (Vãrzaru), originar din Basarabia, despre care am citit în Enciclopedia sovieticã Moldoveneascã, si care fãcuse unele dintre primele recensãminte statistice industriale în Rusia la sfârsitul sec. XIX.
6) Serghei Tsaranov, matematician, absolvent al Universitãþii Lomonosov, n. la Chisinãu, 1954, fiul istoricului filosovietic si filocomunist, academician Tsaranov de la Chisinãu. Nu cred, cã stie româneste.
7) S-ar putea , ca Iuliu Borisovici Hariton, academician, membru PCUS, unul dintre constuctorii bombelor sovietice sã fi avut si el rãdãcini românesti, întrucât în Basarabia sunt foarte multi Haritoni — români ortodocsi. La Tiraspol a fost rector un timp matematicianul Hariton, originar din Lalova, Rezina, român, membru PCUS. Iuliu B. Hariton este înmormântat la cimitirul ortodox din Sarov, lângã Nijnii Novgorod. Dar trebuie sã mentionez, cã numele de familie Hariton se întâlneste si printre evrei. Eu cunosc doar 6 publicatii de I.B. Hariton si o carte despre proiectul atomic sovietic, publicatã înainte de deces la Moscova prin anii 90.
O sursa incompleta de informare privitoare la invatatii pe care i-a dat Basarabia poate fi si Enciclopedia RSS Mldovenesti,scrisa cu chirilice,dar repet,multe nume lipsesc…
Cu stima,d-le Gheorghe si primiti va rog sfatul meu sincer de a nu intra in controversa cu indivizi de felul lui «Klaus» sau a celuilalt ipochimen,pentru ca cetatenii respectivi nu numai ca se cred comunisti,dar au si placerea perversa, care rezulta cred din educatia imbecilizanta pe care au primit-o in anii ocupatiei comuniste rusesti,de a deforma si falsifica pana la caricatura adevarul.Astfel de exemplare poarta generic numele de mancurti …
STEFANITA a scris (30 August 2009)

Klaus si ceilalti mancurti ,pot fi numiti domni ?Sa fim seriosi d-le Gheorghe,ei nici macar «tovarasi»nu pot fi numiti !

Kapitza era roman si ne mandrim cu asta .Nu evreu,nu rus,nu ucrainian,nu malaezian .

ROMAN MOLDOVEAN !

Uitati articolul,dragi prieteni…

«Serghei Kapiţa: „Este limba română şi n-ai ce-i face”

Revista „Natura” a publicat în ultimul său număr un interviu cu Serghei R. Kapiţa, academician rus de origine basarabeană, realizat de directorul Bibliotecii Naţionale a R. Moldova, Alexei Rău.
Mare i-a fost mirarea când fizicianul rus, care la 14 februarie, împlineşte 80 de ani, i-a răspuns în limba română la întrebări, chiar dacă acesta nu s-a născut în Basarabia, ci în Marea Britanie. Vă propunem un fragment din interviul lui Alexei Rău în care academicianul Kapiţa vorbeşte, între altele, şi despre situaţia lingvistică din Basarabia.

- Stimate domnule academician, sunteţi descendent din viţă basarabeană. Mai ţineţi vreo legătură cu baştina strămoşească?

- „Vreo legătură” e prea puţin spus. Precum vedeţi, vă răspund în limba română, pe când dvs. m-aţi întrebat ruseşte…

- Astăzi sunteţi pus pe surprize…

- La ce vă referiţi?

- Am în vedere, mai întâi, comunicarea pe care aţi prezentat-o în cadrul acestei conferinţe internaţionale, prilejuită de aniversarea a 170-a a Bibliotecii de Stat a Rusiei, făcând un adevărat fureur. Şi a doua surpriză este că vorbiţi atât de bine limba noastră…

- Iată că şi dvs., când vă referiţi la această limbă, recurgeţi la exprimarea eufemistică. Academicianul Piotrovski, un mare romanist şi un foarte bun prieten al familiei noastre, a tot vorbit despre situaţia lingvistică din Basarabia, inclusiv despre felul acesta al multor intelectuali, iscat din raţiuni de circumspecţie politică, desigur, de a ocoli numele ei cel adevărat. Dar ea este limba română şi n-ai ce-i face. Bovarismul politicienilor de la Chişinău, care poate fi numit cu un cuvânt mult mai dur, numai că nu-mi pot permite să cobor atât de jos, întreţinut, ba nu — generat de o seamă de politicieni chiar de aici, de la Moscova, este o mostră de ignoranţă agresivă. Eu nu cred că în condiţiile creşterii nivelului de instruire şi ale democratizării opacitatea obscură a acestor grupări şovine nu va fi dezamorsată definitiv. Lucrul acesta, însă, depinde de vorbitorii acestei limbi, în primul rând, de intelectualii de la voi care trebuie să spună adevărul. Iar dacă „a spune adevărul” vi se pare o expresie cam bombastică, atunci ţineţi-vă de ceea ce se numeşte demnitate intelectuală. Eu, fiind departe de locurile de baştină ale străbunicilor mei, ţin la această limbă tocmai din acest sentiment de demnitate, care include, pentru un intelectual, şi datoria de a cunoaşte şi de a vorbi limba mamei care i-a dat viaţă şi l-a crescut. Dacă bunelul şi bunica erau basarabeni vorbitori de limbă română, dacă tatăl meu şi mama mea au fost la fel, chiar dacă, în virtutea situaţiei lor, nu au prea avut condiţii să se şi afirme în această limbă, cum puteam eu să fiu altfel? Mai mult chiar, deşi m-am născut şi am crescut departe de Basarabia, am mers pe urmele tatei şi mi-am luat şi eu o soţie basarabeancă, de prin părţile Sorocii, aşa încât, atunci când ne retragem în căminul nostru familial, mai vorbim şi româneşte. Am şi mers împreună, de câteva ori, când eram mai tineri, în ospeţie la părinţii şi la rudele soţiei mele.

(…)

- Vă mulţumesc pentru interviu.

- Iar eu vă mulţumesc pentru invitaţie şi vă rog să transmiteţi cititorilor revistei „Magazin bibliologic” urările mele de fericire şi de mai bine. Mai ales cititorilor de prin părţile Sorocii, oameni despre care am nişte amintiri de neşters.
Klaus Steinberg a scris (30 August 2009)

Mai baieti,lasati gargara ca oricum nu o sa.l faceti roman acum . Uitati aici lista premiilor Nobel acordata cetatenilor de etnie evereiasca , cetatean rus. Stiu ca nu e patriotic dar asta e
ewish Nobel Prize Winners ( il gasiti Peter Kapitza )

From Luana Goriss, for About.com
See More About:

* jewish population statistics
* famous jews
* american jewish culture
* jewish history

Sponsored Links

New Emerging ReligionThe Only Major Religion To Emerge in 20th Century. Watch Online VideoScientology.org

conversion to judaismMentoring and conversions All around the worldwww.convertingtojudaism.com

Authentic KabbalahLearn about real Jewish Mysticism — without any red-bracelet nonsensewww.steinsaltz.org
Judaism Ads
Jewish Menorah Women Timeline of History Jews Surname Jewish Bible
The Nobel Foundation of Sweden awards the Nobel Prizes to men and women who have rendered the greatest service to humankind. Of the 750 Nobel Prizes awarded worldwide between 1901 and 2007, at least 162 were awarded to Jews. While Jews are approximately 0.25% of the world’s population, Jews make up approximately 22% of all Nobel Prize laureates worldwide.

Literature — 13% of World Total Nobel Prizes awarded to Jews
1910 — Paul Heyse
1927 — Henri Bergson
1958 — Boris Pasternak
1966 — Shmuel Yosef Agnon
1966 — Nelly Sachs
1976 — Saul Bellow
1978 — Isaac Bashevis Singer
1981 — Elias Canetti
1987 — Joseph Brodsky
1991 — Nadine Gordimer World

Chemistry – 19% of World Total Nobel Prizes awarded to Jews

1905 — Adolph Von Baeyer
1906 — Henri Moissan
1910 — Otto Wallach
1915 — Richard Willstaetter
1918 — Fritz Haber
1943 — George Charles de Hevesy
1961 — Melvin Calvin
1962 — Max Ferdinand Perutz
1972 — William Howard Stein
1977 — Ilya Prigogine
1979 — Herbert Charles Brown
1980 — Paul Berg
1980 — Walter Gilbert
1981 — Roald Hoffmann
1982 — Aaron Klug
1985 — Herbert Hauptman
1985 — Jerome Karle
1989 — Sidney Altman
1992 — Rudolph Marcus
2004 — Avram Hershko, Aaron Ciechanover & Irwin Rose
2006 — Roger Kornberg

Physics — 26% of World Total Nobel Prizes awarded to Jews
1905 — Adolph Von Baeyer
1906 — Henri Moissan
1907 — Albert Abraham Michelson
1908 — Gabriel Lippmann
1910 — Otto Wallach
1915 — Richard Willstaetter
1918 — Fritz Haber
1921 — Albert Einstein
1922 — Niels Bohr
1925 — James Franck
1925 — Gustav Hertz
1943 — Gustav Stern
1943 — George Charles de Hevesy
1944 — Isidor Issac Rabi
1952 — Felix Bloch
1954 — Max Born
1958 — Igor Tamm
1959 — Emilio Segre
1960 — Donald A. Glaser
1961 — Robert Hofstadter
1961 — Melvin Calvin
1962 — Lev Davidovich Landau
1962 — Max Ferdinand Perutz
1965 — Richard Phillips Feynman
1965 — Julian Schwinger
1969 — Murray Gell-Mann
1971 — Dennis Gabor
1972 — William Howard Stein
1973 — Brian David Josephson
1975 — Benjamin Mottleson
1976 — Burton Richter
1977 — Ilya Prigogine
1978 — Arno Allan Penzias
1978 — Peter L Kapitza
1979 — Stephen Weinberg
1979 — Sheldon Glashow
1979 — Herbert Charle S Brown
1980 — Paul Berg
1980 — Walter Gilbert
1981 — Roald Hoffmann
1982 — Aaron Klug
1985 — Albert A. Hauptman
1985 — Jerome Karle
1986 — Dudley R. Herschbach
1988 — Robert Huber
1988 — Leon Lederman
1988 — Melvin Schwartz
1988 — Jack Steinberger
1989 — Sidney Altman
1990 — Jerome Friedman
1992 — Rudolph Marcus
1995 — Martin Perl
2000 — Alan J. Heeger

Economics — 41% of World Total Nobel Prizes awarded to Jews
1970 — Paul Anthony Samuelson
1971 — Simon Kuznets
1972 — Kenneth Joseph Arrow
1975 — Leonid Kantorovich
1976 — Milton Friedman
1978 — Herbert A. Simon
1980 — Lawrence Robert Klein
1985 — Franco Modigliani
1987 — Robert M. Solow
1990 — Harry Markowitz
1990 — Merton Miller
1992 — Gary Becker
1993 — Robert Fogel

Medicine — 28% of World Total Nobel Prizes awarded to Jews
1908 — Elie Metchnikoff
1908 — Paul Erlich
1914 — Robert Barany
1922 — Otto Meyerhof
1930 — Karl Landsteiner
1931 — Otto Warburg
1936 — Otto Loewi
1944 — Joseph Erlanger
1944 — Herbert Spencer Gasser
1945 — Ernst Boris Chain
1946 — Hermann Joseph Muller
1950 — Tadeus Reichstein
1952 — Selman Abraham Waksman
1953 — Hans Krebs
1953 — Fritz Albert Lipmann
1958 — Joshua Lederberg
1959 — Arthur Kornberg
1964 — Konrad Bloch
1965 — Francois Jacob
1965 — Andre Lwoff
1967 — George Wald
1968 — Marshall W. Nirenberg
1969 — Salvador Luria
1970 — Julius Axelrod
1970 — Sir Bernard Katz
1972 — Gerald Maurice Edelman
1975 — Howard Martin Temin
1976 — Baruch S. Blumberg
1977 — Roselyn Sussman Yalow
1978 — Daniel Nathans
1980 — Baruj Benacerraf
1984 — Cesar Milstein
1985 — Michael Stuart Brown
1985 — Joseph L. Goldstein
1986 — Stanley Cohen & Rita Levi-Montalcini
1988 — Gertrude Elion
1989 — Harold Varmus
1991 — Bert Sakmann
1993 — Richard J. Roberts
1993 — Phillip Sharp
1994 — Alfred Gilman
1995 — Edward B. Lewis

Peace — 9% of World Total Nobel Prizes awarded to Jews
1911 — Alfred Fried
1911 — Tobias Michael Carel Asser
1968 — Rene Cassin
1973 — Henry Kissinger
1978 — Menachem Begin
1986 — Elie Wiesel
1994 — Shimon Peres
1994 — Yitzhak Rabin

This list was compiled and contributed by Luana Goriss. Luana lives in Queensland, Australia. She has a Bachelor Degree in the Study of Religions. She researches, writes and lectures on Jewish History, Antisemitism and Comparative Religions.
More Nobel Prize Winners

About.com 20th Century History: First Nobel Prize WinnersAbout.com Women’s History: Women Nobel Prize Winners20th Century History: Alfred B. Nobel’s Will
Sources

Jinfo.org: Jewish Nobel Prize WinnersJewish Virtual Library: Nobel Prize WinnersThe Lang Report: Why So Many Jewish Nobel Laureates?
Other Articles by Luana Goriss

Jewish Contributions to Society
Related Articles

* Nobel Prizes Fast Facts
* Nobel Prize History — How the First Nobel Prizes Were Awarded
* Nobel Peace Prize — Women Who Have Won the Nobel Peace Prize
* The Nobel Prize Awards of Stockholm, Sweden — Nobel Prize Awards in Stockho…
* First Nobel Prizes

Ariela Pelaia

Ariela Pelaia
Judaism Guide

* Sign up for my Newsletter

* My Blog
* My Forum

Sponsored Links

Your Name Is No Accident7 Facts You Don’t Know About Your Personality and Future. But Should!Numerologist.com

The DNA Ancestry ProjectDiscover Your Ancestry with DNA. Find Ethnic and Geographic Origins.www.DNAAncestryProject.com

Gifts for Every SimchaGifts for the Jewish New Year We import directly from Israel.www.JacobsLadderJudaica.com

Advertisement
Explore Judaism
Must Reads

* What Is a Mezuzah?
* What Is a Cantor?
* What Is Shabbat?
* What Is Havdalah?
* 2008-2009 Jewish Holiday Calender

Most Popular

When is Rosh Hashanah 2009?When is Yom Kippur 2009?Ten Jewish Holiday CalendarWhen is Hanukkah 2009?Jewish Holiday Calendar
See More About:

* jewish population statistics
* famous jews

* american jewish culture
* jewish history

By Category

* Judaism Basics
* Life Events
* Holidays
* Jewish Prayers & Worship
* Jewish Culture

* Jewish Personalities
* Jewish History
maco a scris (31 August 2009)

credeam ca prima bomba atomica a fost declansata deasupra Japoniei, in hiroshima si nagasaki, in 1945.
Klaus Steinberg a scris (31 August 2009)

Foarte frumos ca a vorbit si romaneste Uitati-va azi ce se peterece : amaratzii aia de la UniV Lomonosov , au doar 30-40 mii de stundenti pe cand Spiru Haret de Bucuresti are peste 300.000„ asta da scoala eficienta ; incasari d 150.000.000 parai ,profit 30 milioane si diplome cu basculanta .Asculati si imnul Israelului si o sa vedetzi ca e vorba de o melodie populara romaneaca .
Observ ca noii alesi se zbat sa-si justifice banii primitzi si ca activeaza cu mult sarg in cadrul planului Barbarosa 3 al lui Scheuneman si Kagan ,plan ce vizeaza impartirea Rusiei.Filat shi Ghimpu , noii Sakashwili de Chisinau sunt ff activi
Un Gheorghe a scris (31 August 2009)

Stimate domnule Stefanita.
Despre PIOTR KAPITZA am auzit prima data in anul 1953, student fiind la Facultatea de Electrotehnica din Timisoara. Se vorbea despre el ca avenit special la Bucuresti intr-o delegatie, a cerut audienta la Gheorghe Gheorghiu Dej caruia ia cerut eliberarea din inchisori a oamenilor de stiinta, multi, foarte multi, voi enumera numai doua nume: Horia Hulubei descoperitorul pe cale de spectroscopie a elementului numit MODAVIUM de el, separat chimic de doamna Maria Curie Scladovsca si numit POLONIUM si Plautius Andronescu o autoritate in electrotehnica pe care am avut fericirea sa-mi fie profesor.
In catunul in care m-am nascut am avut de asemenea noroc ca invatatorul meu, Domnul POPESCU,originar din Basarabia, sa ne invete multe lucruri printre care si respectul fata de adversar. Intr-o replica la comportamentul unei invatatoare am scris despe el. Pentru curiozitate dvs. accesati LINkul urmator I:\Adevarul26.05.26.FLOAREA RECUNOSTINTEI.htm.
Invatatorul meu si parintii mei care mi-au servit ca model, m-au invatat ca trebuie sa respectam cand intram intr-o casa: vorba, mancarea si Dumnezeul casei. Din pacate cei veniti cu chirie in casa noastra nu respecta aceste principii si se cred cetateni PERVAI KLASS.
Cu stima,
STEFANITA a scris (31 August 2009)

Klaus,taci dracului din gura !NOI NU VORBIOM AICI DESPRE SAVANTII EVREI.Vad ca l-ai scos si pe moldoveanul Kapitza evreu.Citeste naibii inca odata interviul postat anteior si ai sa vezi ca acest fiul acestui savant,el insusi un om de stiinta reputat,spune CLAR ca este dintr-o familie moldoveneasca,vorbea in familie chiar si cand traiau in Anglia romaneste ,are sotie moldoveanca si spune raspicat,impotriva propagandei jigodiilor rusesti ca VORBESTE ROMANESTE ,pentru ca limba vorbita in Basarabia e LIMBA ROMANA .TIE NU TI-E RUSINE,diversionist ordinar ce esti sa falsifici adevarul ?Esti fascinat de comunism ?Pai chiar evreu daca ai fi,tot ar trebui sa te lepezi de comunism ca de satana…Si evreii au fost victime,chiar daca multi tradatori evrei faceau pe «internationalistii comunisti,marxisti-leninisti si satanisti»Rusine sa-ti fie,Steinberg !
STEFANITA a scris (31 August 2009)

Encore une fois,pour «camarade «Steinberg»,le juif errant :
Reporter moldovean intreaba :» a doua surpriză este că vorbiţi atât de bine limba noastră…

- Iată că şi dvs., când vă referiţi la această limbă, recurgeţi la exprimarea eufemistică.{limba noastra»}
Academicianul Piotrovski, un mare romanist şi un foarte bun prieten al familiei noastre, a tot vorbit despre situaţia lingvistică din Basarabia, inclusiv despre felul acesta al multor intelectuali, iscat din raţiuni de circumspecţie politică, desigur, de a ocoli numele ei cel adevărat.
Dar ea este limba română şi n-ai ce-i face.
Bovarismul politicienilor de la Chişinău, care poate fi numit cu un cuvânt mult mai dur, numai că nu-mi pot permite să cobor atât de jos, întreţinut, ba nu — generat de o seamă de politicieni chiar de aici, de la Moscova, este o mostră de ignoranţă agresivă.
Eu nu cred că în condiţiile creşterii nivelului de instruire şi ale democratizării opacitatea obscură a acestor grupări şovine nu va fi dezamorsată definitiv.
Lucrul acesta, însă, depinde de vorbitorii acestei limbi, în primul rând, de intelectualii de la voi care trebuie să spună adevărul.
Iar dacă „a spune adevărul” vi se pare o expresie cam bombastică, atunci ţineţi-vă de ceea ce se numeşte demnitate intelectuală.
Eu, fiind departe de locurile de baştină ale străbunicilor mei, ţin la această limbă tocmai din acest sentiment de demnitate, care include, pentru un intelectual, şi datoria de a cunoaşte şi de a vorbi limba mamei care i-a dat viaţă şi l-a crescut. Dacă bunelul şi bunica erau basarabeni vorbitori de limbă română, dacă tatăl meu şi mama mea au fost la fel, chiar dacă, în virtutea situaţiei lor, nu au prea avut condiţii să se şi afirme în această limbă, cum puteam eu să fiu altfel? Mai mult chiar, deşi m-am născut şi am crescut departe de Basarabia, am mers pe urmele tatei şi mi-am luat şi eu o soţie basarabeancă, de prin părţile Sorocii, aşa încât, atunci când ne retragem în căminul nostru familial, mai vorbim şi româneşte.
Am şi mers împreună, de câteva ori, când eram mai tineri, în ospeţie la părinţii şi la rudele soţiei mele.»
Auzit-ai Klaus,un savant care isi cinsteste parintii,buneii,strabuneii si continua sa le vorbeasca limba-limba romana …
Tu chiar te simti bine sa pozezi in stupid,Klaus ,bolsevicule mic ?
un alt Gheorghe a scris (31 August 2009)

Eu cred ca nationalitatea unui om e aceia pe care o simte el insusi. Nu o spune explicit in interviu dar arata ca e mandu ca are origini moldovenesti si asta inseamna mult.

Nu ma indoies ca a avut si origini evreiesti, dar cine stie cu cate generatii in urma, oricum asat conteaza prea putin
STEFANITA a scris (31 August 2009)

Klaus,la tine minciuna e o BOALA,papagalule !I-ai scos pe totilaureatii premiului Nobel Evrei Rusi !
I-am luat pe primii citati de tine cu mandrie ruseasca si am constata,surpriza,ca iar mananci rahat,»Klaus».
-Canetti,nascut in Bulgaria,la Russe.
-Paul Heyse-Germania
-Bergson-Franta
-Samuel Agnon-Galicia Polonia
-Nelly Sachs-Berlin
-Nadine Gardiner-Africa de Sud.

Sa continui,puisor mic ?Ba da mincinos te-a facut ma-ta !Auzi la el,sa-i scoata pe toti ca fiind rusi !!!Tu ce ai fost in tinerete ,turnator sau securist ?Sau turnator,kgb-ist si activist de partid comunist ?Neam prost sigur ai fost si ai ramas !
STEFANITA a scris (31 August 2009)

Pentru MACO.
Este adevarat ca primii im lume au detonat o bomba atomica americanii.In articolul de fata este vorba de PRIMA BOMBA ATOMICA SOVIETICA .
Klaus Steinberg a scris (31 August 2009)

Stefanita , ce scriu eu si ce pricepi mata :) ? Eu am scris ( copiaT ) pe toti laureatzii Nobel evrei dar NU toti sunt cetateni rusi.Kapitza e evreu moldovean Dar daca mata crezi a Germania s-a reunificat fara acordul Rusiei , sorry ! Daca crezi ca Moldova se va uni cu RO ca sa-i planteze Filat si Ghimpu rachete in Moldova gresesti !. Numai daca moare Putin si vine un nou Eltzin
Klaus Steinberg a scris (31 August 2009)

Stefanita : aici la mine Die Linke (stanga adica ) a facut praf pe conservatori si liberali (CDu und FDP ) iar seful stangii germane e un avocat evreu , foc de destept Gregor Gysy . Azi sunt fericit . Da, am fost comunist , am luptat pentru dreptate sociala etc. acum 10 ani la venirea in Deutschland am locuit timp de 3 ani impreuna cu 4-500 de nemtzi rusi. inclusiv o doamna care a fost secretar la Petru Lucinsky:ruii au fost niste oameni minunatzi.HuT Ab !
STEFANITA a scris (31 August 2009)

Klaus ,esti un intoxicator cu studii speciale,trebuie sa recunosc…
Hai sa vedem…
1.Zici ca «ai fost comunist» ?Acum nu mai esti comunist ?Vad ca esti alaturi de Voronin si de fostii si actualii kgb-isti.Esti filorus,cu toate ca stii ce a insemnat pentru Basarabia ocupatia ruseasca si cati morti si deportati a insemnat aceasta.
2.Ai luptat pentru «dreptate sociala» in calitate de comunist?Sa mori tu ca esti convins ca tocmai comunismul a adus dreptatea sociala !Cu ati facut voi dreptate ,Klaus puiule ,jefuind,violand,impuscand oameni in cap,deportand in lagare de concentrare si exterminare oameni exact ca nazistii ?
3.Vad ca esti fericit si mandru ca acolo unde traiesti ,in «iadul capitalist»german,a iesit stanga la vot …Confunzi cumva stanga cu comunistii.Gregor Gysy ala nu cumva provine din nomenclatura reformista a fostului RDG comunist ?Ce speri,sa vina comunistii {mascati democrati}la putere si sa mai puneti voi,»luptatorii pentru dreptate sociala»de noi lagarase dragalase»in care sa bagati pe cei care se opun voua ?
Klaus,tu crezi ca te mai faci bine ?Traiesti in Germania ,iei probabil pensie de la nemtii pe care i-ati calcat voi in picioare ,si tot nu esti multumit de democratie ?Ai nostalgia turnatoriilor si groazei in care ati trait pe vremea cand nkvd-ul si mai tarziu kgb-ul avea drept de viata si de moarte asupra oamenilor ?
Alea vremuri bune,nu-i asa Klaus !
Klaus Steinberg a scris (31 August 2009)

Stefanitza , Germania este (daca nu stiai ) un stat social democrat ( scris in constitutie). Da, Gregor provine din fostul ESd ( Partidul comunist din RDG ) si ce-i cu asta Cu Rusia avem relatii super, volumul comertului exterior trece de 75 miliarde euro.Germania e lider mondial la exporturi.Firmele germane au filiale in Rusia , cu rusii ne intzelegm bine .In duminicile in care merg la biserica ortodoxa rusa din weimar ,unde locuiesc , ma intalnesc cu foarte multi rusi ,baieti de nota 10. Nu üita Putin a fost seful kGB din Dresden si cand vine aici e foarte bine primit,mai ales ca le are ff bine cu germana.Nu pot accepta lipsa de vana a lui Medvedev.Traiasca prietenia germano-rusa ! Traiasca Germania ! Traiasca Rusia;prietena naostra , Putin ist der Beste Statpresident ! razumishi ?
Klaus Steinberg a scris (31 August 2009)

Stefanitza , sti ce scrie cronicarul Radu Popescu despre Stefan cel Mare ?? Un om rau, caria daca ii faceai bine el itzi raspunde cu rau . Radu cel frumos l-a adus la domnie si drept multzam i-a luat nevasta si fica pe care a siluit-ope cand fata avea 12 ani.Asa e si Filat al vostru, un Iuda vandut pe un blid de linte (dolari )
Un Gheorghe a scris (31 August 2009)

Domnule Klaus «piatra ascutita», recunosc ca pana acum nu v-am dat multa atentie asupra exprimarii in limba romana. Am studiat cu atentie vocabularul folosit, topica frazelor, utilizarea idiogramelor «:)» si am tras urmatoarele concluzii:
1. ati trait in romania pana in anul 1999.
2. ati avut profesori de limba romana de foarte buna calitate.
3. sunteti tanar, probabil 40-45 ani.
Pe ce ma bazez, pe faptul ca n-ati folosit niciun cuvant din graiul moldovenesc folosit la Chisinau chiar si de cei cu studii superioare din Moldova din dreapta Prutului.
Spre informarea dvs. si imnul national al Albaniei este pe o melodie romaneasca.
In fata lui Dumnezeu afirm ca nu sunt xenofob, n-am dreptul moral sa fiu antisemit. De ce? Cand tatal meu a fost condamnat ca n-a putut da cotele de cereale si eu dat afara din liceu, un evreu, evreu prost, cum ne spunea noua mama despre el, deoarece era foarte cinstit la socoteli si caruia in timpul razboilui i-a dat de cateva ori lapte. In acele momente grele, cand toti se intreceau sa dea cu pietre in noi, acest evreu, evreu prost, prin interventii numai de el stiute, fara sa-l rugam, a facut ca tatal sa numai faca puscarie si eu sa-mi continui studiile. Timpul fuge si produce surprize, prin anii 1970 l-am intalnit, nationalizat de casa si de bunuri de comunisti, purtator de sacosa la rand, la o sticla de lapte, el pentru nepoti eu pentru copii mei. I-am povestit, si-a reamintit si s-a bucurat de sintagma folosita de mama.
In privinta aripei drepte de la Chisinau, Filat si Ghimpu, in grai vorbit la Chisinau: ŞEZI BLÂND ŞI COTÂRCEŞTE-TE CU OGHIALUL, sau in Gagauzia cu IORGANUL!
Simona a scris (31 August 2009)

Pentru UN ALT GHEORGHE…
Chiar daca d-ta «nu te indoiesti»,este cat se poate de clar ca dl.acad Kapitza spune cu gura lui ca atat el cat si sotia ,sunt descendenti al unei FAMILII MOLDOVENESTI.Pomeneste si de bunici si de parinti ca vorbeau in casa limba romana.D-ta cunosti multe familii de evrei care sa pastreze timp de trei generatii,plecati fiind definitiv din Moldova, limba romana in familie si in plus sa se casatoreasca tot cu moldoveni,desi traiesc pe alte meleaguri. ?
Klaus Steinberg a scris (31 August 2009)

Gheorghe ,nu mai sunt tanar, am trecut de 60 ,Daca esti impotriva politicii oficiale a lui Perez nu inseamna ca esti antisemit. Kapitza a fost un evreu rus destept si patriot pentru Rusia . asa cum e acum geniul matematicii Grigori Perelman din Leningrah cel ce arezolvat ecuatia lui Poincare si care arefuzat premiul de un milion dolari si a prefert sa ramana in Leningrad decat sa plece in vest.De aemenea evrei are Rusia Nevoie .
P.S. cand eram elev de liceu era indragostit lulea de o rusoiaca din Tiraspol,Dora ,Dupa 90 am venit sa o caut dar era mutata la Moscova
Simona a scris (31 August 2009)

Klaus,cronicarii munteni au fost aproape in totalitate cantareti de curte ai domnilor munteni.Faptul ca il descria in culori negre pe Stefan,acesta era un obicei al timpului ,cronicarii neexceland prin prea multa obiectivitate ,mai ales in Muntenia.
Bun,a spus ce a spus despre marele Stefan,pe noi ce ne intereseaza mai mult sunt calitatile deosebite de ostean,strateg si om politic ale lui Stefan.Restul,e mai putin interesant,iar daca ar fi sa vorbim despre Radu cel Frumos,am afla ca nici acela nu excela la capitolul moralitate sau cinste.Au fost cu totii oamenii vremurilor lor.Asa,si ce probleme ai d-ta ?
STEFANITA a scris (31 August 2009)

Klaus,iar spui lucruri neadevarate,ce se intampla cu tine ?
Germania NU ESTE PRIN CONSTITUTIE UN STAT SOCIAL-DEMOCRAT,SCRIS PRIN CONSTITUTIE ,asa cum zici tu.Social-Democratii sunt un partid si atat.Dupa razboi Germania a fost condusa cel mai mult de Crestin-democrati {impreuna cu crestin-socialii bavarezi}.Acum conduce o mare coalitie crestin-democrat-social-democrata.
Situatia acolo este pe scurt urmatoarea:

Din punct de vedere constituţional Germania este o democraţie republicană federală. Forma de guvernământ este parlamentară, în care şeful guvernului = cancelarul este ales de către parlament (mai exact de către Bundestag) şi confirmat de către preşedintele statului. Deşi cancelarul deţine cele mai puternice competenţe politice, în ierarhia protocolară el se află abia pe locul 3, după preşedintele statului şi preşedintele Bundestag-ului.

Cancelarul este ales cu majoritate absolută de către Bundestag (prima cameră a parlamentului german, în traducere aproximativă «parlamentul federal») pe o perioada de 4 ani; el are dreptul de a numi şi elibera din funcţie pe miniştri, precum şi dreptul numit Richtlinienkompetenz, prin care formulează în linii mari sarcinile fiecărui ministru din cabinet. La rândul lor, membrii Bundestag-ului sunt aleşi de către cetăţeni la fiecare patru ani printr-un vot proporţional personalizat. La acest sistem de vot alegătorii dispun de 2 voturi, care pot fi date şi la partide diferite. Cu primul vot se hotărăşte după un sistem majoritar care anume candidat să reprezinte circumscripţia electorală respectivă în Bundestag (candidat ales direct); cu al doilea vot se alege, după un sistem proporţional, partidul dorit în Bundestag. Un candidat ales direct capătă în orice caz un loc în Bundestag, chiar şi atunci când aceasta duce la depăşirea numărului de locuri câştigate de partidul său.

A doua cameră a parlamentului german se numeşte Bundesrat (în traducere «sfatul federal») şi este formată din reprezentanţi ai celor 16 landuri federale.

Puterea judiciară are ca organ superior Bundesverfassungsgericht, care poate să dea ultima decizie peste toate actele legislative sau de administraţie.

Din 1998 şi pâna în iulie 2005 a fost la putere la nivelul Germaniei o coaliţie parlamentară aşa-numită Roşu-Verde, adică între Social-Democraţi (SPD) şi Verzi-Ecologişti (B90 / Die Grünen).

La 21 iulie 2005 preşedintele Horst Köhler a dizolvat parlamentul, ca urmare a votului de neîncredere pe care l-a primit cancelarul de atunci Gerhard Schröder (SPD) la 1 iulie în parlament.

Ca urmare, la 18 septembrie 2005 au avut loc alegeri federale anticipate, în urma cărora a venit la putere coaliţia guvernamentală «negru-roşu» dintre fracţiunile parlamentare CDU/CSU (creştini-democraţii) şi SPD.

La 23 mai 2009 preşedintele Horst Köhler a fost reales preşedinte pentru o perioadă de încă 5 ani.

Următoarele alegeri federale pentru Bundestag şi cancelar vor avea loc la 27 septembrie 2009.

Cat despre cronicarul muntean Radu Popescu,acesta s-a ocupat mai mult de lupta dintre familiile boieresti Baleanu si Cantacuzin.Ce vrei sa spui in legatura cu Stefan cel Mare numai tu potisa stii.Care e legatura cu ce vorbim noi aici ?
STEFANITA a scris (31 August 2009)

Steinberg,devii enervant !Kapitza a fost MOLDOVEAN nu exreu…REPETA RAR DUPA MINE :MOL-DO-VEAN !.
PA !
FLORIAN GEYER a scris (31 August 2009)

klaus, comunist libidinos, iata un excelent pamflet dialogat, care arata «lupta pentru dreptate sociala » a javrelor comuniste:
«Propaganda, by Ubiquus

-La ce te gândesti?

-Ma gândeam ca Germania are unul dintre cele mai evoluate sisteme de propaganda.

-Cum asa ?

-Prin continuitate.

-Hai serios !

-Foarte serios. A fost o perioada «romantica», înainte de 1933, cu ceva miscari de revigorare a propagandei prusace, marcata punctual de cateva eseuri de Goebbels, de o revigorare a liricii germane, evident direct apostaziatoare a geniului si unicitatii germanicitatii, au ramas câteva tipuri de afise care au marcat istoria imagologiei publicitare de mai tarziu … Dar nimic cu adevarat esential pana în 1933.

-Si apoi?

-Ei bine, apoi s-a schimbat calimera. Din 33 si pâna în 45 vine o perioada inegalata si probabil inegalabila de afirmare a propagandei, în principal politice si militare.

-Inegalata? Se vede ca nu ai trait in America anilor 90, si iata, si a începutului de secol XXI.

-Sigur, e o gluma reusita. Si atât. Obiectiv vorbind, treburile stau chiar asa: Germania a constituit cel mai creativ si cel mai prolific spatiu propagandistic din istorie. Si nu vorbesc numai de Germania nazista, ci extind judecata si la Germania asa-zisa democrata, de dupa 1945.

-Stai, stai, e deja prea mult. Ce continuitate poate exista, în numele lui Dumnezeu, între Germania nazista si cea comunista? Pentru mine sunt ca doi poli perfect opusi ai monumentalei baterii care pune continuu în miscare istoria. Dihotomia prin excelenta: brun/rosu. Rien à voir, cum spune francezul.

-Ba chiar beaucoup à voir, daca-mi permiti. Nu uita ca Hitler si Stalin au fost aliati pâna târziu. Si alianta lor era o decizie perfect logica: aveau mai multe în comun decât aveau sistemele pe care le conduceau cu regimul democratic liberal din America si câteva state din vestul si nordul Europei.

-Bine, bine, dar Germania hitlerista si apoi democrata?

-Hm, aici e mai complicat. Hai s-o luam pe rând. Ce avem în Germania nazista?

-Îl avem mai întâi pe Hitler. De fapt, numai pe el.

-Just. Dar nu în întregime. Avem întâi si întâi propaganda conducatorilor nazisti.

-Hitler, Goebbels …

-Ley, Hess, si altii. Dar Goebbels a fost extraordinar de prolific. Scria regulat articole complexe pentru Das Reich. Si mai ales, putea vorbi pe orice subiect, si cu orice ocazie. El a lansat ideea aniversarilor zilei de nastere a lui Hitler, în 1933, si îsi stabilise un obicei din a lua cuvântul, cu religiozitate, an de an, la acest eveniment.

-Discursurile «Hitler al nostru».

-Exact. In plus, Goebbels are numeroase discursuri despre propaganda, într-unul din ele (Congresul de la Nuremberg din 1934) dându-i o definitie care a ramas faimoasa, spunând ca propaganda e «muzica de fond» a politicii guvernamentale, si declarând ca propaganda germana constituie un model pentru lumea întreaga.

-Ironic, asa a fost.

-Evident. Expertii nazisti, în frunte cu Goebbels, au creat teme, tipologii si imagologii care persista si azi, în discursul publicitar, în principal.

-OK, asta e propaganda conducatorilor. Apoi?

-Apoi, propaganda mai larga, având diferite teme. Antisemitismul. Viziunea germana asupra razboiului mondial. Propaganda educationala. Construirea imaginii Fuhrerului. Profilarea de mituri naziste, în special în perioada kampfzeit-ului, luptei national-socialiste pentru afirmare politica. Si chiar tentative de umor.

-Umor nazist, asta da!

-Nu râde, chiar a existat asa ceva. Umorul e foarte important pentru reusita unei bune operatii de propaganda. O propaganda lipsita de necesara doza de umor este una neserioasa. Ineficienta. In cazul Germaniei hitleriste, umorul era prezentat mai mult ca o «istorie orala», si era majoritar îndreptat catre batjocorirea evreilor si a inamicilor desemnati (englezi, în principal, dar si americani, francezi sau sovietici).

-Da, tipul de umor care nu se adreseaza spiritului, ci instinctelor.

-Acela. Si care va constitui una din singurele linii de ruptura cu Germania Democrata.

-Aha, din nou ideea continuitatii propagandei germane.

-Nu e doar o idee. E un fapt istoric. Cine putea întelege mai bine nevoile de propaganda rapida si eficienta ale bolsevismului decât germanii, bietii germani simpli ramasi prada istoriei, numai din vina de a fi fost nascuti dincolo de o nenorocita linie de demarcatie, de un nenorocit Zid.

-«Democratii».

-«Democrati» pe naiba. N-au fost democrati asa cum n-au fost nici nazisti. S-au nimerit pur si simplu pe un câmp de forta scapat de sub control. Dansatori fara drept de apel pe un câmp minat, scuipati mai apoi (cei ce au reusit sa supravietuiasca) pe o mare de nisip miscator.

-Valsând pe muzica de fond a propagandei.

-Nu, dansul nu mai era permis. Nici umorul, cum am mai zis. Lagarul comunist trebuia sa fie laboratorul unde sa se construiasca cu maxima seriozitate si abnegatie Omul nou, Societatea noua, Viitorul luminos. Toate cu majuscula, evident.

-Omul nou, care fura coji de cartofi din gunoiul de la popota Armatei rosii ca sa poata trai. Societatea noua, afisându-si sumbru demografia apocaliptica pe zidurile prabusite ale oraselor în ruina. Viitorul …

-Viitorul vine de la Rasarit. Pe aripile miticei lumini. Unul dintre primele slogane ale noii propagande. Aceeasi propaganda, vopsita în graba în culori vii. Rosu. Auriu.

-Dar Armata rosie a împuscat o gramada de propagandisti hitleristi.

-Da, cei notorii. Majoritatea au ramas, unii chiar pe aceleasi pozitii de dinainte, dupa o perioada de incerta tranzitie. Vezi, aici depinde cum definesti omul. Asta e una dintre principalele preocupari ale propagandei, de asemenea. Sa sesizeze firul rosu care leaga grupuri umane, tot atât de diverse pe cât este de complexa firea umana. Sa uneasca individualitati într-un arhetip ideal. Ce esti mai întâi? Esti german? Esti inginer? Esti propagandist? Esti casatorit? Esti crestin? Esti filatelist? Intotdeauna trebuie sa se gaseasca un liant, pentru ca propaganda sa se adreseze unui grup decisiv de indivizi, si sa o faca într-un mod eficace. Vreau sa fondezi o asociatie de ingineri? Atunci nu conteaza ca esti chinez ori namibian, schiop sau automobilist, de religie Baha-I sau singur la parinti, suporter al lui FC Nantes sau cotizant laburist, liantul aici este calitatea ta de inginer. Care trebuie sa ramâna în mod ideal unica, singura ta calitate. Asta e sarcina prima a propagandei, încartiruirea, îmbrigadarea, aducerea la numitor comun si cultivarea acelei comunitati pâna dincolo de extrema, pâna la momentul de rupere când individul se separa de particular pentru a se identifica în întregime cu vectorul grup.

-Din ce spui reiese ca propaganda e un sistem rigid, care se aplica identic în sisteme diferite, cu sanse garantate de reusita.

-Nici gând. Desi, în cazul sistemului comunist se poate sa ai dreptate, teoretic. Dincolo de aceasta continuitate efectiva a propagandei se ascunde un delicat maniheism. Astfel, propaganda nazista era promovata ca un domeniu eminamente creativ. Dupa cum spune Goebbels, adevaratul propagandist trebuie sa fie un adevarat artist. Propaganda nu este de resortul birocratiei sau administratiei oficiale, ci este mai degraba o chestiune de fantezie creatoare. Propagandistul mânuieste cu precizie spiritul popular, folosindu-l ca pe un instrument de exprimare a unei reale vointe politice.

-E un cerc vicios.

-Nu, e mai degraba o problema în termeni de input, output, si de prelucrare a informatiei în sensul considerat de maxima eficienta pentru propagandist.

-Esentialmente un sens negativ.

-Fals! Acelasi Goebbels spune ca propaganda poate fi în fapt pro sau contra; în nici un caz ea nu trebuie sa fie negativa. Singurul lucru important este daca mesajul ei constituie sau nu expresia adevarata a simtamintelor grupului larg, maselor determinate.

-Si propaganda nazista exprima simtamintele maselor?

-Nu în întregime, dar oricum cu mult mai mult decât propaganda comunista pro-sovietica de dupa 49. In asta consta diferenta fata de orientarea creativa promovata pâna în 45. Autoritatile comunizante au mostenit aparatul bine pus la punct de nazisti, au adus pâna la zero creativitatea si ideea de reflectare a identitatii si spiritului popular, si au introdus (a se citi impus) asa-zisele valori internationale ale bolsevismului.

-In felul asta, Germania nu mai era o valoare specifica cu un destin individual, ci o piesa din Lego-ul lagarului internationalist.

-Unde propaganda se face dupa modele centralizate, pe sabloane «universale». Unde birourile regionale ale Kominternului iau locul centrelor nationale de altadata. Unde liderii tind sa devina niste papusi de cârpa, tocmai pentru a preveni periculoase accese nationaliste. De ce zâmbesti?

-Ma gândeam ce ar raspunde marea majoritate a participantilor la «Stii si câstigi» daca li s-ar cere sa numeasca doi lideri ai Germaniei de Est. Bine, pe Honecker îl cunoaste toata lumea. Dar apoi?

-Da, e o problema. Dar nu singura pe care o aveau «democratii». Apareau tot felul de lucruri noi, pe care propaganda avea ordin sa le preamareasca sau din contra, sa le ascunda. Printre cele din urma, faimosul Republikflucht, fuga dincolo de Zid, în Germania federala, care se vede definit drept un «act de depravare si de înjosire morala» într-unul din documentele importante ale propagandei estice, Notizbuch des Agitators, publicat de Departamentul pentru Agitatie al Partidului Unitatii Socialiste din Berlin în noiembrie 1955. Ce spune propaganda aici? Wer die Deutsche Demokratische Republik verläßt, stellt sich auf die Seite der Kriegstreiber: Cel ce paraseste Republica Democrata Germana se alatura cauzei instigatorilor la razboi, slogan ce nu are nici macar meritul de a fi fost conceput în Germania: el este o reiterare exacta a unui mai vechi slogan sovietic.

-Un fel de copilaresc Cine nu-i cu noi e împotriva noastra, dar cu bombe atomice.

-Da, calitatea propagandei scade simtitor. Ti-am spus, este anihilata orice încercare de creativitate. Totul trebuie calcat pe un model centralizat, lucrat la mii de kilometri departare, în laboratoarele Komintern. Iarasi zâmbesti.

-Da si nu. Incercam sa-mi imaginez care erau simtamintele «specialistilor» sovietici în manipulare, dezinformare si propaganda în legatura cu partea lor de munca ce implica spatiul german.

-Ce vrei sa spui?

-Doar stii ca mare parte dintre ei erau evrei. Oare ce le trecea prin minte în timp ce se cazneau sa glorifice suprematia Germaniei democrate? E fenomenal.

-Eu zic sa lasam asta pe alta data.

-Sigur. Hai noroc!

-Sanatate. «
FLORIAN GEYER a scris (31 August 2009)

Si iata, porc rosu, una dintre miile de dovezi ca noi, ROMANII, NU SUNTEM ANTISEMITI SAU FASCISTI:
ULI FRIEDBERG-VALUREANU
Editorul publicatiei electronice
”Buna dimineata, Israel!”:

«POPORUL ROMN NU ESTE ANTISEMIT!»

Silvia Constantinescu: Primesc de mai bine de un an ”Buna dimineata Haifa!», care si-a schimbat în vara numele în «Buna dimineata, Israel», publicatie electornica pe care dumneavoastra o editati. Înainte de a povesti cititorilor CURIERULUI ROMNESC despre munca dvs. pentru editarea acestei publicatii electronice, doresc sa pastrati traditia CURIERULUI ROMNESC si sa va prezentati. Cine sunteti domnule Uli Friedberg-Valureanu?

Uli Friedberg-Valureanu: Un ziarist nascut la Bucuresti care-si iubeste meseria. Am lucrat multi ani ca reporter si apoi redactor la sectia externa a ziarului «România libera». În ianuarie 1989, Petre Mihai Bacanu, Anton Uncu, Mihai Creanga si Stefan Niculescu Mayer au fost arestati (împreuna cu un tipograf) pentru ca intentionau sa scoata o publicatie anti Ceausescu.
In aprilie, s-a adoptat hotarârea ca în cadrul redactiei sa nu mai fie mentinuti nemembri de partid, cei cu rude în strainatate sau care au rude fosti membri ai partidelor istorice sau preoti. Câteva persoane au fost scoase din functiile redactionale si transferate. Decizia ma privea direct
si pe mine: nu eram înscris în partid si aveam rude în Israel. În ziua de 24 aprilie 1989, am fost chemat la cabinetul redactorului sef unde mai erau doi membri ai redactiei, reprezentând organizatia de partid si sindicatul. Mi-au spus ca nu mai pot lucra ca redactor la ziar. Mi s-a oferit sa fiu angajat formal ca translator la revista «Magazin», editata de «România libera», si sa lucrez efectiv în sectia de documentare a ziarului. Am cerut timp sa raspund. As fi vrut sa ma transfer la «Revista de Sah». Ma pasiona sahul si stiam ca revista avea nevoie de un ziarist sahist. Multi ani am redactat si eu o rubrica de sah în revista «Magazin» si publicasem patru volume «Planeta Sah». Mi s-a raspuns ca nu puteau angaja decât membri de partid! Am acceptat sa lucrez la documentarea ziarului. Revolutia m-a prins în spital, dupa o interventie chirurgicala. Când am sunat la redactie, am vorbit cu Uncu. M-a întrebat când revin în redactie, pentru ca toti cei ce fusesera «sanctionati» au fost repusi în functiile avute. Am lucrat la început tot în cadrul sectiei externe si am avut satisfactia în mai 1990 sa fiu trimis în Statele Unite la întâlnirea la nivel înalt Bush-Gorbaciov, prima mea deplasare la o manifestare politica internationala. Dar ziarul nu avea valuta si în prealabil a trebuit sa gasesc la cine voi locui (la New York am fost gazduit de un nepot). Din miile de ziaristi acreditati la întâlnirea la nivel înalt de la Washington, am avut norocul sa fiu selectat prin loterie sa asist la plecarea de la Casa Alba la Camp David a celor doi lideri si la revenirea lor, în acelasi loc în aceeasi seara. În autobuzul cu care reveneam seara târziu la Casa Presei de la Universitatea Washington, am facut atunci o gluma; daca ma va întreba cineva ce am facut în acea zi, voi raspunde: «Nimic special. Am fost doar de doua ori la Casa Alba…»
La începutul lunii ianuarie 1991, am fost trimis corespondent special în Israel, în timpul razboiului din Golf. Am propus si redactat editia saptamânala internationala a «României Libere», al carui prim numar a fost lansat în Israel. Am calatorit în Israel cu Petre Mihai Bacanu si Ion Bocioaca, tot atunci urma sa aibe loc si un meci de fotbal între echipele nationale ale celor doua tari, pentru lansarea suplimentului. Numai ca pachetele cu ziare s-au ratacit si au sosit abia dupa câteva zile… Am mai propus si realizat editia saptamânala în engleza a «României Libere», revista saptamânala «Privatizarea», am initiat un buletin dedicat problemelor energetice si altul problemelor religioase. Dar cele mai mari satisfactii mi le-a dat ARPress-ul. Odata am fost întrebat daca nu as vrea sa preiau secretariatul general de redactie al «României Libere». Propunerea era tentanta — ziarul era atunci cel mai important în tara, cu un tiraj de câteva sute de mii de exemplare pe zi. Am refuzat. Am creat însa în cadrul ziarului agentia de presa «ARPress», prima agentie de presa «particulara», sau una din primele, careia i-am fost director pâna la pensionare, în 1993. Primele buletine zilnice erau batute la masina de scris si erau expediate prin fax si prin curier. Agentia Reuter’s a fost prima care a mentionat aparitia noii agentii. Prima stire pe care a reluat-o Reuter’s s-a referit la faptul ca guvernul din acea perioada a renuntat sa promoveze un proiect de lege. Aceeasi stire o daduse si Rompresul. Numai ca stirea noastra avea o propozitie care lipsea în stirea Rompres: ca renuntarea la proiectul de lege survenea dupa ce initiativa fusese criticata în presa. Ulterior, buletinele de stiri ARPress au fost culese cu computerul, fiind traduse în engleza si germana. Am fost ales si apoi reales în Consiliul de
administratie al societatii «S» din care facea parte si «România Libera».
Înainte de pensionare am facut si un numar din revista «Bucuresti-Ierusalim, Ierusalim-Bucuresti», cu o tematica ISRO si din care a aparut doar un singur numar. La acest numar au colaborat rabinul sef Moses Rosen, ambasadorul israelian Avshalom Meggidor, Radu Cosasu, Maia Morgenstern, Cristian Popisteanu, Dorel Dorian, Carol Isac, Viviane Prager, Marilena Gheciu, Carmen Dumitriu-Seuleanu, Mihai Pelin, Stefan Iures, Ana Maria Smigelschi, Stan Vlad, George Vigdor, Corneliu Antim, Radu Georgescu, Carmen Firan, Paul Inoan. Câteva din titluri: ”Relatiile româno — israeliene sunt excelente”, ”Eminescu ascultat la Tel Aviv”, ”Maia în rol de ziarista”, ”O eroina — Maria Agarici si-a riscat viata pentru a salva vietile multor evrei”, ”Nazaret, cetatea crinilor”, articol scris de Preot Ioan Barnzei si reprodus din «Renasterea banateana», ”Israelul mereu altfel”, ”Soldatul Nisen David Weissman a fost înaintat caporal”, «Am crescut mângâiat de doina româneasca si de cântecul popular idis» de Hary Maiorovici.

S.C.: «Buna dimineata, Haifa!», acum «Buna dimineata, Israel», publicatie electornica pe care dumneavoastra o difuzati gratuit, cere nu numai cunostinte si practica de jurnalist, dar cere si mult timp si bani. Ce v-a determinat sa începeti editarea acestei publicatii electronice?

U. F.V: Primul newsletter l-am facut cred în 1993, când, proaspat pensionat, am colaborat cu firma ”Logic”, reprezentanta din România a companiei americane ”Sprint”. Erau începuturile postei electronice în România, despre weburi in lume abia se pomenea. Aveam un computer la dispozitie, acces nelimitat la posta electronica si un coleg/sef foarte bun, saritor si rabdator, Adrian Pasculescu, în prezent proprietarul firmei ”Alpas” din Canada, pe al carei server se afla acum si http://www.alpas.net/uli. (care intre timp a devenit http://www.isro-press.net). Prezenta mea la firma servea cred doua scopuri. Primul: din când în când veneau persoane aduse de patronul firmei, carora le explicam si demonstram cum de vine cu posta electronica si newsgrupurile. Unii erau cu vechi state într-ale informaticii, dar care nu avusesera înca posibilitatea de a lucra
cu e-mailurile. Al doilea scop: sa arate ca accesul la posta electronica si, în general, la noul mijloc de comunicare e simplu, daca si un pensionar cu alta profesie si-l poate însusi. Atunci am facut un buletin de stiri simplu, pe care-l transmiteam la redactiile de ziare. Dupa aceea, am facut
primul newsletter, ”Planeta Business”, sub egida Camerei de Comert România-Israel, tradus si în engleza, buletin care, prin bunavointa lui Jean Henri Berevoescu, un specialist din Tel Aviv, era difuzat si în Israel. Am redactat si un buletin zilnic «Zece stiri din România», pe care-l postam în newsgrupul «Romanians». Aveam ecouri bune. Într-una din zile, am adaugat buletinului un post scriptum în care spuneam ca afara ploua torential si aminteam de versurile:
”… ploua stupid / a-e-i-o-u-a-â
/ de continua / ma sinucid /”.
Am primit imediat un e-mail din Anglia, în care eram rugat sa nu ma sinucid ca cine o sa mai trimeata buletinele cu stiri… Dupa ce am ajuns în Israel, am încercat sa-mi gasesc de lucru la ziarele locale. La unul din ziare am fost foarte prost platit, la celalalt colaborarea era acceptata cu placere, dar neplatita. Atunci am început sa-mi caut de lucru prin Internet. Într-una din seri, într-un newsgrup israelian de limba engleza am gasit un anunt: o companie noua din Haifa care oferea servicii Internet cauta tineri pasionati de Internet capabili sa lucreze «hard» si care vor
sa se perfectioneze. Am raspuns ca nu sunt tânar si ca în rest îndeplinesc conditiile, având în
plus experienta gazetareasca. Dupa o scurta discutie telefonica, a doua zi am vizitat patronul noii companii. Am vrut sa-i arat niste buletine scrise si mi-a spus ca nu-l intereseaza. M-a invitat sa iau loc în fata unui computer conectat la Internet si sa-i arat cum lucrez. Examenul a durat
vreo doua-trei minute. Am intrat în Yahoo, l-am întrebat ce sa caut, am copiat niste texte si mi-a
spus ca ma angajeaza cu jumatate de norma. Eram bucuros. Sa gasesti de lucru ca pensionar, la numai câteva luni dupa ce ai sosit în tara ca ”ole hadash”, era ceva! Am început sa editez un newsletter de afaceri, tradus în engleza, pentru atragerea de investitori. Buletinul era trimis la circa doua sute de destinatari. Într-un numar am publicat o stire despre vânzarea unui hotel israelo-iordanian lânga Eilat. Buletinul l-am expediat când la New York era doua noaptea. Dupa nici o ora, primeam un mesaj din New York de la o persoana care cerea informatii suplimentare despre hotel. Deci, in America cineva lucra si dupa miezul noptii si citea mesajele ce soseau prin Internet! La firma am învatat sa promovez si sa caut produse. Spre sfârsitul lui august, o firma israeliana care ramasese cu câteva mii de costume de baie bikini nevândute, a cerut sa i se gaseasca prin Internet clienti care sa cumpere marfa nevânduta. În câteva ore i-am gasit! Dupa sase luni, am fost «eliberat». Patronul gasise un emigrant din Rusia cu mult mai multa experienta decât mine în domeniul informaticii, dispus sa lucreze pentru aceiasi bani o norma întreaga si care vorbea mai bine ebraica. Asa am început sa scriu newsletterul «România vazuta din Internet», cu stiri scrise dupa materiale gasite în Internet. Am avut câtiva abonati — firme din constructii care aveau angajati din România. Patronii firmelor doreau sa dea posibilitate muncitorilor sa fie la curent cu ce se petrece în România. Buletinele mele contineau informatii scurte, fara comentarii. Rar de tot foloseam un adjectiv. Îmi amintesc ca Tia Serbanescu povestea mai de mult ca avusese un profesor de româna care îsi sfatuia elevii sa foloseasca
adjectivul numai în ocazii speciale, doar ca un cuvânt de sarbatoare. Cred ca ziaristul trebuie sa transmita cititorului în primul rând informatii brute si doar dupa aceea sa le comenteze. Marile agentii de presa asa procedeaza. «România vazuta din Internet» a stârnit interes. Eu transmiteam
buletinul prin fax la sediul firmei si acolo buletinul era imediat multiplicat de un inginer român si trimis cu prima ocazie la diferite santiere. Pe santier, un sef de echipa îl prindea pe un panou, unde muncitorii veneau în pauza sa-l citeasca. Mi s-a povestit ca pe unele santiere s-a constatat ca lectura buletinelor contribuia la o mai buna disciplina. Stirile despre situatia economica grea din România îi faceau pe muncitorii mai indiscipliati sa ia lucrul în serios, pentru a nu pierde un
câstig la care acasa nu puteau spera. Buletinul era citit cu interes si de israelieni originari din România, ca si de vorbitori de româna din alte tari. Când a survenit o perioada de criza în constructii, s-a renuntat la abonamente si asa am ajuns fara abonati. Atunci a aparut ideea buletinului «Buna dimineata, Haifa!», devenit dupa catva timp «Buna dimineata, Israel!».

S.C.: Cui se adreseaza «Buna dimineata, Israel»?

U.F-V.: Buletinul se ocupa de evreii originari din România, de relatiile dintre Israel si România, de relatiile dintre evrei si neevrei. El este destinat si neevreilor interesati în aceasta tematica. În mass-media internationala sunt vizibile doua tendinte: mondializare — CNN, BBC, ziare traduse în alte limbi, si concentrare — nu ziare nationale, nu publicatii regionale sau orasenesti, ci doar pentru un cartier sau o comunitate. Consider comunitatea evreilor nascuti în România ca un mic orasel cu, sa zicem, între 150.000-200.000 locuitori, cititori potentiali ai unei
publicatii care li se adreseaza si e suficient de interesanta pentru a le capta atentia si eventual banii de abonament. Ma concentrez în special pe informatii despre comunitate, în general fara comentarii.

S.C.: Cum difuzati publicatia si cui?

U.F-V.: Am trei liste de cititori ai newsletterului: din Israel, din România, din restul lumii. Buletinele mai pot fi citite în situl http://www.alpas.net/uli. (acum — cu intarziere — la
http://www.isro-press.net) Câteva zeci de exemplare le trimit unor persoane care nu au acces la Internet. Pâna în luna mai, buletinele au fost distribuite gratuit, ceea ce a constituit pentru mine un efort financiar, neavând sponsor. La 18 mai 2000, am creat ISRO-Press, prima agentie de stiri
israeliana în limba româna, si am anuntat ca voi difuza buletinele pe baza de abonament platit. Din pacate, doar foarte putini din cititori s-au abonat. Unii au platit, altii mi-au spus ca nu au posibilitatea sa plateasca un abonament, având mijloace financiare limitate. Altii au ceurt
o reducere de pret. Iar altii nu au raspuns.

S.C.: Stimate domn Uli Friedberg-Valureanu, dumneavoastra v-ati nascut, ati crescut si ati activat în Romånia. As dori ca împreuna sa discutam o problema destul de sensibila, dar care cere sa fie discutata deschis. Iata despre ce este vorba. În 5 februarie 1998, în cotidianul suedez ”Dagens Nyheter”, în articolul ”Hugo Alfvén si mostenirea cea rea”, o jurnalista free-lance imigrata din România, Anna-Maria Narti, scria despre (citat): «traditionalele pogromuri din Ucraina, Romånia si Polonia…” În 20 februarie 2000, în ziarul suedez Svenska Dagbladet, Dan Shafran, bibliotecar imigrat din România, într-un articol intitulat «Fara risc si avantajos sa fii nationalist antisemit în România», vorbeste despre (citat): «Exterminarea (evreilor) în România» (în original: «Förintelsen i Rumänien»). Din alte surse, de exemplu, în «Bra Böckers världshistoria», vol 13, 1982, pag. 222, în articolul «Persecutarile evreilor», am aflat de
exterminarea a 300.000 de evrei în România, dintr-un total de 600.000. Când am citit aceste afirmatii, mai întâi am fost uimita, caci în toti anii mei de studii, si au fost destui în România, nu am avut niciodata astfel de informatii. Si ca si mine au fost uimiti foarte multi români din
comunitatea româna din Suedia, care nu stiau nici despre «traditionale pogromuri», nici despre «exterminarea evreilor în România». Am considerat ca cel mai potrivit ar fi sa caut singura informatii despre aceasta în literatura istorica româna, dar nu am gasit material care sa sustina aceste afirmatii. Cartile românesti de istorie pe care le-am consultat nu pomenesc despre ”traditionalele pogromuri” din România si nici despre «exterminarea evreilor în România». De aceea m-am hotarât sa caut informatii si pe alte cai. Pentru cei din generatia mea si pentru copiii nostri este important sa se faca lumina asupra acestor afirmatii, cu atât mai mult cu cât lipsesc
informatii din cartile de istorie a României despre aceste probleme. Afirmatii ca cele citate mai sus creaza divergente, nu mai putin între minoritatile românesti si cele evreesti din diferite tari. Au existat pogromuri în general si ”traditionale pogromuri” în special în România? Consider ca a ucide si numai un singur om, indiferent de etnia careia îi apartine, este un act monstruos, dar ca o anumita etnie sa ucida «traditional» alta etnie, depaseste orice limita a întelegerii mele.
«Traditional» presupune efectuarea periodica si cu o anumita ceremonie a unei actiuni; mai presupune ca actiunea sa fi fost transmisa din generatie în generatie. Au fost în România lagare în care au fost exterminati numai evreii? Daca aceste actiuni au avut loc în România, este timpul ca sa se recunoasca aceasta. Cartile de istorie sa vorbeasca despre ce s-a intâmplat. Daca nu s-a întâmplat, atunci sa vedem care este adevarul. Dumneavoastra, domnule Uli Friedberg-Valureanu stiti daca au existat ”pogromuri traditionale” în România contra evreilor sau daca au fost lagare de ”exterminare» numai a evreilor din România? Daca da, au existat lagare de exterminare pentru toti cei care erau socotiti ”pericol pentru securitatea tarii”, aici fiind inclusi români, evrei si alte minoritati, sau au existat lagare de exterminare numai pentru evrei? Unde au fost localizate acestea? Au existat lagare de munca fortata în România? Daca da, au fost lagare de munca fortata pentru toti cei care erau socotiti ”pericol pentru securitatea tarii”, aici fiind inclusi români, evrei si alte minoritati, sau au fost lagare de munca fortata numai pentru evrei? Unde au fost localizate acestea?

U.F-V.: Ati ridicat mai multe probleme si, în masura posibilitatilor mele, încerc sa va raspund.

”În unele lucrari din Suedia am aflat de exterminarea, dupa unele
surse, a 300.000 de evrei în România”.

O sa simplific: înainte de cel de-al doilea razboi mondial erau în România peste 800.000 evrei, iar dupa teminarea razboiului mai erau 400.000. Circa 150.000 de evrei din teritoriul ocupat de Ungaria au fost deportati si au murit în lagare. Deportarea lor foarte rapida, de catre germani, a fost posibilila numai cu colaborarea larga a autoritatilor si a unei parti a populatiei unguresti. Ceilalti au murit în teritorii românesti sau controlate de autoritati românesti si germane. Unii istorici români neaga ca ar fi fost ucisi evrei, altii sustin ca numarul celor ucisi e mult mai mic,
altii justifica împrejurarile în care au fost omorâti.

”Când am citit aceste afirmatii mai întâi am fost uimita, caci în toti
anii mei de studii, si au fost destui în România, nu am avut niciodata
astfel de informatii.”

Nu ati avut informatiile respective pentru ca în anii regimului comunist nu a fost voie sa se scrie despre ele. De fapt, nu în toata perioada comunista. Imediat dupa razboi, când au avut loc
procesele politice ale unor personalitati politice, Antonescu si altii, au fost judecati si conducatorii unor lagare de exterminare românesti din Transnistria. Atunci au fost dezvaluite situatii cumplite. Dar dupa aceea nu s-a mai scris, iar în programa scolara lectiile de istorie nu au relatat aceste momente tragice ale istoriei evreilor din România. Câtorva generatii de români li s-au ascuns aceste informatii, ca si altele — de pilda, situatia reala din lumea capitalista. În ultimii ani din epoca Ceausescu, ca si dupa aceea, s-a pedalat însa pe un alt aspect: faptul ca au supravietuit 400.000 evrei, din care cei mai multi au emigrat în Israel. Unii l-au laudat chiar
pe Antonescu pentru aceasta supravietuire. La care s-a raspuns: ”Daca dintr-un grup de patru frati, un criminal ucide doi, poate fi el elogiat ca nu i-a omorat si pe ceilalti doi?» Referirile la «lagare de exterminare a evreilor» în România presupun ca se refera la lagarele din Transnistria.
Exista acum o literatura bogata, si pe Internet, despre situatia evreilor din România în perioada legionara si antonesciana, inclusiv trei volume ale istoricului israelian Jean Ancel; cei interesati în cunoasterea acestei perioade pot gasi mult material documentar.

«Traditionalele pogromuri din Ucraina, Romånia si Polonia…» De ce se
foloseste cuvântul «traditionale»?

Pentru a primi un raspuns complet la aceasta întrebare ar fi mai potrivit sa discutati cu istorici evrei care va pot da date complete. Sau poate fi solicitat material documentar de la Centrul de istorie a evreilor din cadrul Comunitatii evreilor din Bucuresti. Eu va pot povesti câteva lucruri
pe care le cunosc din experienta familiei mele. Familia mea propriu-zisa, parintii si o sora, nu am fost deportati în Transnistria. Eu personal îmi amintesc despre rebeliunea din Bucuresti, 21 ianuarie 1941, când în cartierele evreiesti din Bucuresti grupuri de legionari dezlantuiti au
spart pravalii, au devastat case, au batut oameni si au ucis peste o suta de evrei, pâna a intervenit armata si a oprit teroarea legionara. În timpul rebeliunii, tatal meu a fost la un pas de moarte. A fost arestat de legionari în cartierul Vacaresti si dus la un cuib. Cel în fata caruia a fost adus pentru «cercetare» era un negustor român caruia tata, voiajor comercial, îi vânduse un cântar; negustorul l-a recunoscut si i-a dat o hârtie cu care tata a putut iesi din cuib. A ajuns
acasa spre ziua, socat de sperietura. În apropiere de casa, l-a mai oprit un comisar de la circa de politie de pe strada Nerva Traian, care l-a ciupit de ultimul pol avut în buzunare. A mai fost un pogrom la Dorohoi — cred ca în 1941: câteva zeci de evrei au fost ucisi în cimitirul evreiesc din localitate, în timpul înmormântarii unui soldat evreu care murise încercând sa-si salveze
comandantul român. Prin 1993 am vizitat si eu cimitirul. Cunoscuti si prieteni mi-au povestit despre pogromul din Iasi si trenurile mortii. Aceste actiuni criminale nu au aparut din senin. Ele au fost pregatite de o intensa campanie antievreiasca, autoritatile românesti din acea perioada au
initiat sau stimulat actiuni antievreiesti sau au stat pasive fara a asigura integritatea populatiei evreiesti. Dupa 1989, Federatia comunitatilor evreiesti din România a publicat un volum care contine numai legile antievreiesti si un alt volum cu reproduceri din articolele si cuvântarile care incitau la ura împotriva evreilor. Volumele au fost trimise tuturor membrilor Parlamentului si altor personalitati. Un singur material a fost contestat: era vorba despre o cuvântare a lui Ica
Antonescu, atribuita în carte maresalului Ion Antonescu. Dar nimeni nu a comentat aceste carti!

”Au existat lagare de exterminare în România? Daca da, au existat
lagare de exterminare pentru toti cei care erau socotiti ’pericol pentru
securitatea tarii’, aici fiind inclusi români, evrei si alte minoritati,
sau au existat lagare de exterminare numai pentru evrei? Unde au fost
localizate acestea?”

Lagare de exterminare sunt acelea în care oamenii sunt trimisi pentru a fi ucisi. În România propriu zisa nu am auzit sa fi existat lagare de exterminare de felul celui de la Auschwitz. Au existat însa mai multe lagare în Transnistria, unde deportati evrei din Bucovina si Basarabia au
fost ucisi. Conditiile de transport, conditiile de viata, lipsa de alimente si de îngrijire medicala au determinat moartea unui mare numar de deportati. Unii au fost ucisi direct de nazisti sau de militari români. Printre cei care si-au pierdut viata în Transnistria s-au aflat si bunica mea din partea mamei, deportata din Sadagura (o mica localitate de lânga Cernauti), împreuna cu câteva surori ale mamei. Sotul uneia din surori s-a aruncat într-o fântâna. O alta sora si-a pierdut mintile. Bunica a fost gasita, într-o dimineata, moarta prin înghet. Am întrebat de câteva ori cum
s-a întâmplat asta, dar nimeni în familie nu voia sa discute amanuntele. Fata sorei careia i-a murit sotul, verisoara mea, traieste la Tel Aviv, are copii si nepoti si nu poate uita prin ce a trecut. si trece mereu prin momente de depresie. Niciodata nu vrea sa discute despre ce a fost acolo. E
mereu abatuta. Vrea sa uite. Un frate al tatalui meu locuia la Cernauti. Într-o zi, militari germani si români au blocat strada pe care locuia unchiul meu si au arestat pe toti barbatii pe care i-au gasit în locuinte, inclusiv pe fratele tatei. Unchiul nu a mai revenit. Dupa un timp, s-a aflat ca toti cei arestati au fost dusi într-o padure si omorâti. Pe strada Logofatul Taut nr. 4, unde am locuit în Bucuresti în acea vreme, în aceeasi curte mai locuia un var mai îndepartat al tatei — David Zentner, cu sotia Roza si doua fete, Liza si Stefi. Într-o noapte, întreaga familie a fost ridicata, a fost tinuta vreo doua zile într-un centru de triere si apoi au fost dusi, probabil, în Transnistria. Nu s-a mai aflat nimic de ei.
Dar nu s-a murit si nu au fost asasinate doar în lagare. Au pierit oameni si în afara lagarelor. Publicistul Marius Mincu, un veteran al gazetarilor israelieni de limba româna, are 90 de ani, fost un «reporter frenetic», a publicat în anii 1996-1997 trei volume cu titlul «Ce s-a întâmplat cu evreii în si din România». Primul volum se ocupa de istoria evreilor pâna în anul 1918.
Al doilea, cu subtitlul «Prigoana cea mare», are urmatoarele capitole: ”M-am straduit sa fiu onest”; ”Cine poarta raspunderea”; ”În judetul Dorohoi”; ”În Bucovina”; ”Rebeliunea legionara de la Bucuresti”; ”La Ploiesti”; ”La Galati”; ”La Stânca Roznoveanu”; ”Struma, Mefkure si altele”; ”Arde Borsa evreiasca”; ”Pogromul de la Iasi”; ”Basarabia, Transnistria”; ”La Odesa”; ”Masacrul maghiar de la Sarmas”; ”Despre munca fortata”; ”În Nordul Transilvaniei”; ”Câteva aprecieri”.
Volumul al treilea, cu subtitlul «O alta fata a prigoanei», evoca, pe 350 de pagini, «Oameni de omenie în vremuri de neomenie» — români din Moldova, Bucovina, Transilvania, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Basarabia, Transnistria care si-au riscat viata pentru a salva evrei. Mincu a fost la Bucuresti, Dorohoi si Iasi chiar în zilele pogromului sau imediat dupa.
În Canada a aparut cartea documentara «Shattered! 50 Years of Silence. History and Voices of the Tragedy in Romania and Transnistria» scrisa de dr. Felicia (Steigman) Carmelly, supravietuitoare, în care este cuprins si un epilog despre implicatiile psihologice ale deportarilor din Transnistria, 50 de ani dupa. Sonia Palty si-a povestit si ea amintirile din deportare; ea a fost la Bogdanovka, unul din cele mai sinistre lagare din Transnistria.
Represiunea împotriva evreilor, devenita politica de stat, era resimtita în viata de fiecare zi. Primele trei clase primare le-am urmat la scoala Tabacari de pe malul Dâmbovitei, dupa aceea s-a interzis înscrierea copiilor evrei si s-au creat, în conditii mai grele, scoli evreiesti. Au fost promulgate numeroase legi antievreiesti — cu caracter politic si economic. Îmi amintesc de
câteva: confiscarea de proprietati, scoaterea din învatamântul universitar, interdictia de a detine aparate de radio, nu puteau calatori liber prin tara, erau discriminati la aprovizionarea cartelata — faimoasele cartele barate, pentru fiecare angajat evreu patronul era obligat sa angajeze si un
român, chiar daca nu avea nevoie de serviciile lui. Pâinea, pe cartela, putea fi cumparata doar mai târziu, parca dupa ora 9. Aceste legi, atacurile antisemite din presa, creau o atmosfera ce invita la antievreism, chiar fizic. Desigur, era razboi, cei mai multi români sufereau si ei,
familiile sufereau si pentru ca aveau copii, frati, tati mobilizati în armata, dar la toate aceste suferinte, la evrei se adauga persecutia rasiala. Vreau sa va spun ca, în acelasi timp, îmi amintesc ca în acea perioada atât de grea au fost români care ne-au ajutat. În zilele rebeliunii legionare si în cele care au precedat-o, pe multe case fusesera puse anunturi: ”Proprietar crestin (sau român), chiriasi evrei (sau jidani). Un grup de legionari s-a adunat noaptea în fata curtii noastre -
singura de pe strada unde era un felinar cu gaz lampant. Legionarii erau din alte cartiere sau localitati si cineva din cartier le explica unde sa mearga. Proprietareasa noastra, d-na Antonia Dobrogeanu, o femeie în vârsta, a luat matura si s-a dus la poarta si le-a strigat legionarilor:
”Ia plecati de aici, golanilor!” Îmi amintesc si de familiile Cristescu si Paraschivescu din strada Nerva Traian 32, unde locuisem înainte de a ne muta pe str. Logofatul Taut, unde am gasit întotdeauna caldura si prietenie. si multi alti români — copii sau maturi din cartier — se
comportau normal fata de evrei. As vrea sa adaug aici ca nu am considerat niciodata ca poporul român este raspunzator pentru toate câte au patimit evreii. De vina au fost legionarii, regimul fascist antonescian (din cauza caruia au murit în razboi si peste jumatate milion de români în floarea vârstei) si bineînteles, fascistii germani.

«Au existat lagare de munca
fortata în România? Daca da, au fost lagare de munca fortata pentru toti
cei care erau socotiti ’pericol pentru securitatea tarii’, aici fiind
inclusi români, evrei si alte minoritati, sau au fost lagare de munca
fortata numai pentru evrei? Unde au fost localizate acestea?»

Un istoric va poate da raspunsuri precise la întrebari. Eu va voi povesti doar ce stiu si am vazut. Barbatii evrei, nu sunt sigur de la ce vârsta, trebuiau sa presteze ceea ce era atunci numita munca obligatorie. Eram prea mic, nu intram în aceasta categorie. Unii, mai norocosi, au fost
repartizati pe santiere — constructii, drumuri sau alte activitati — chiar în orasul lor. Acesta a fost cazul tatei, care a fost repartizat la santierul viitorului sediu al ministerului de interne si al fostului
comitet central al pcr. Santierul era o antrepriza germana. Faptul ca vorbea germana i-a folosit tatalui meu, i-a usurat munca pe santier. Lucra neplatit, dar putea veni sa doarma noaptea acasa (locuiam, patru persoane, într-o camera de circa 8-9 m.p., eram în curte patru familii cu o singura cismea si un singur veceu). Sora mea si cu mine am început sa lucram, eu (aveam 12 ani) ca ucenic la un atelier de radio. O rubedenie mai îndepartata ne ajuta periodic, ca sa avem ce mânca. Alti barbati evrei erau trimisi sa lucreze în localitati diverse si multi erau la discretia sefilor
de santiere sau de echipa, ceea ce însemna de multe ori batai, umilinte, lipsuri.

S.C.: Dumneavoastra, domnule Uli Friedberg-Valureanu, ati parasit România de numai cinci ani si sunteti la curent cu situatia din România. Considerati ca astazi este «Fara risc si avantajos sa fii nationalist antisemit în România»?

U.F-V.: Nu stiu daca formularea întrebarii dvs. e cea mai potrivita.

S.C.: «Fara risc si avantajos sa fii nationalist antisemit în România» este titlul articolului semnat de Dan Safran în cotidianul suedez din 20 februarie a.c.

U.F-V.: Poti fi nationalist fara sa practici antisemitismul. Si antisemit fara sa te declari nationalist. Si ce avantaje poate aduce antisemitismul? Avantajul celui ce editeaza o publicatie antisemita si câstiga având eventual multi cititori? Sau care primeste subventii de la sponsori
antisemiti din tara sau strainatate? Sau avantajul, sperat, de a convinge cetateni si a întruni voturi, cu speranta venirii la putere? Si de ce fara risc? Exista legi care interzic antisemitismul si care, daca ar fi aplicate, ar descuraja manifestarile antisemite. Problema e alta. Poporul român nu este antisemit si cea mai buna dovada este aceea ca un deceniu de manifestari de presa antisemite nelimitate, cu atacuri antievreiesti lansate saptamâna de saptamâna, nu a dus la atacuri fizice sau alte actiuni de amploare. Daca altadata unii se mândreau ca sunt antisemiti, acum a fi antisemit e ceva de rusine si cei ce ataca evreii sustin ca nu sunt antisemiti. Pe de alta parte, relatiile de prietenie si colaborare dintre România si Israel contrabalanseaza campania antievreiasca. Dar semanând mereu ura rasiala, se mentine o sursa de otravire a spiritului, se mentine un element de iritare, de incitare potentiala care, în anumite conditii istorice (o criza economica combinata cu o criza politica, de exemplu) poate duce la explozii necontrolabile. Iar intoxicarea cu atacuri
antisemite continue a vietii spirituale are efecte negative si pe alte planuri.

S.C.: Mai aveti ceva de adaugat?

U.F-V.: Va multumesc pentru initiativa dvs. de a-mi solicita un interviu. La început v-am raspuns ca nu vreau sa dau interviul. Sunt obisnuit sa iau interviuri, nu sa dau. Când mi-ati trimis totusi întrebarile si am vazut ce mi-ati scris despre necunoasterea situatiei evreilor din România în timpul celui de-al doilea razboi mondial, am acceptat discutia, gândindu-ma mai ales ca ma pot referi la acea perioada povestind si ceea ce am vazut si auzit. Nu mi-a fost usor sa-mi reamintesc toate cele traite. Va doresc tot binele! «
FLORIAN GEYER a scris (31 August 2009)

si, pentru stimatii parteneri de discutii, iubitori de libertate si adevar, ,
«Declaraţia de la Praga privind conştiinţa morală europeană şi comunismul
3 iunie 2008, Praga, Senatul Parlamentului Republicii Cehe»

Pentru viitorul demn şi democratic al căminului nostru european,

*
întrucât societăţile care îşi neglijează trecutul nu au viitor,
*
întrucât Europa nu va fi unită atâta vreme cât nu va fi capabilă să-şi reconcilieze istoria, să recunoască nazismul şi comunismul ca moştenire comună şi să conducă o dezbatere sinceră şi amănunţită despre toate crimele totalitarismului din secolul trecut,
*
întrucât ideologia comunistă este direct responsabilă de crime împotriva umanităţii,
*
întrucât o conştiinţă încărcată de trecutul comunist este o povară grea pentru viitorul Europei şi al copiilor noştri,
*
întrucât diferitele moduri de a evalua trecutul comunist pot duce la împărţirea Europei în «Vest» şi «Est»,
*
întrucât integrarea europeană a constituit o reacţie directă la războaiele şi violenţele provocate de sistemele totalitare de pe continent,
*
întrucât conştiinţa crimelor împotriva umanităţii comise de regimurile comuniste pe întregul continent trebuie să se răsfrângă asupra tuturor minţilor europene în aceeaşi măsură cu crimele regimurilor naziste,
*
întrucât există similarităţi substanţiale între nazism şi comunism în ceea ce priveşte caracterul lor abominabil şi crimele lor împotriva umanităţii,
*
întrucât crimele comunismului încă trebuie să fie evaluate din punct de vedere legal, moral şi politic, precum şi din punct de vedere istoric,
*
întrucât acestor crime li s-au găsit justificări spunându-se că au fost comise în numele teoriei luptei de clasă şi a principiului dictaturii „proletariatului», folosind teroarea ca metodă de a menţine dictatura,
*
întrucât ideologia comunistă a fost folosită ca instrument în mâinile celor care au clădit imperii în Europa şi Asia pentru a-şi atinge scopurile expansioniste,
*
întrucât mulţi dintre cei care au comis crime în numele comunismului nu au fost încă aduşi în faţa Justiţiei iar victimele lor nu au fost încă despăgubite,
*
întrucât furnizarea de informaţii extinse despre trecutul totalitar comunist care să ducă la o mai bună înţelegere şi abordare a temei este o condiţie necesară pentru o viitoare integrare solidă a tuturor naţiunilor europene,
*
întrucât reconcilierea finală a tuturor popoarelor europene nu este posibilă fără eforturi susţinute în vederea stabilirii adevărului şi a recuperării memoriei,
*
întrucât trecutul comunist al Europei trebuie analizat în amănunţime atât în mediul academic cât şi în rândurile publicului larg, iar generaţiile viitoare ar trebui să aibă la dispoziţie informaţii despre comunism care să le fie uşor accesibile,
*
întrucât în diferite părţi ale globului mai rezistă doar câteva regimuri comuniste, care însă controlează aproape o cincime din populaţia lumii şi, prin accesul la putere, încă comit crime şi impun costuri mari bunăstării popoarelor lor,
*
întrucât multe ţări, deşi partidele comuniste nu sunt la putere, nu s-au distanţat de crimele regimurilor comuniste şi nici nu le-au condamnat,
*
întrucât Praga este unul din locurile care a avut atât experienţa dominaţiei naziste cât şi a celei comuniste,

considerând că milioanele de victime ale comunismului şi famiiile lor sunt îndreptăţite să se bucure de dreptate, compasiune, înţelegere şi recunoaştere a suferinţelor lor în acelaşi mod în care victimele nazismului au fost recunoscute moral şi politic,

noi, participanţii Conferinţei „Conştiinţa Europeană şi Comunismul», de la Praga,

*
având în vedere rezoluţia Parlamentului European la cea de-a 60-a aniversare a finalului celui de Al Doilea Război Mondial în Europa, la 8 mai 1945, aniversare sărbătorită la 12 mai 2005,
*
având în vedere Rezoluţia 1481 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei din 26 ianuarie 2006
*
având în vedere Rezoluţia din 5 februarie 2004 a Congresului al XVI-lea al EPP, prin care se solicită crearea unui organism format din profesionişti independenţi în vederea colectării şi evaluării informaţiilor privind încălcarea drepturilor omului sub regimurile totalitare comuniste şi îndemnând la crearea unui muzeu memorial al victimelor comunismului,
*
având în vedere rezoluţiile privind crimele comunismului adoptate de un număr de parlamente naţionale,
*
având în vedere experienţa Comisiei pentru adevăr şi reconciliere din Africa de Sud,
*
având în vedere experienţa institutelor de memorie şi comemorare din Polonia, Slovacia, Republica Cehă, Statele Unite, a Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului în România, a muzeelor din Lituania, Letonia si Estonia, cât şi a Casei Terorii din Ungaria, şi a muzeelor ocupaţiei din Lituania, Letonia şi Estonia,
*
având în vedere actuala şi următoarele preşedinţii ale Uniunii Europene şi ale Consiliului Europei,
*
având în vedere faptul că anul 2009 este anul celei de a XX-a aniversări a colapsului comunismului în Europa Centrală şi de Est, precum a uciderii în masă din România şi a masacrului din Piaţa Tiananmen din Beijing,

solicităm:

1.
ajungerea la o înţelegere paneuropeană conform căreia atât regimurile totalitare naziste cât şi cele comuniste să fie judecate fiecare în conformitate cu potenţialul propriu de a dezvolta politici distructive de aplicare sistematică a formelor extreme de teroare, suprimând toate libertăţile civice şi umane, pornind războaie agresive şi, ca parte componentă a propriilor ideologii, exterminând şi deportând naţiuni întregi şi grupuri de populaţie, şi, drept urmare, acestea să fie considerate principalele dezastre care au lovit secolul XX,
2.
recunoaşterea faptului că multe crime comise în numele comunismului ar trebui considerate crime împotriva umanităţii, servind ca avertisment pentru generaţiileviitoare, în acelaşi mod în care au fost recunoscute crimele nazismului de Tribunalul de la Nuremberg,
3.
formularea unei perspective comune privind crimele regimurilor totalitare, inter alia regimurile comuniste, şi propagarea unei conştiinţe europene asupra crimelor comunismului, cu scopul definirii unei atitudini comune faţă de crimele regimurilor comuniste,
4.
introducerea unei legislaţii care să permită Justiţiei să îi judece şi să îi condamne pe autorii crimelor comuniste şi să compenseze victimele comunismului,
5.
asigurarea principiului unui tratament egal şi non-discriminatoriu al victimelor tuturor regimurilor totalitare,
6.
exercitarea unei presiuni la nivel european şi internaţional în direcţia condamnării crimelor comuniste din trecut şi în vederea susţinerii unei lupte eficiente împotriva crimelor comuniste în desfăşurare,
7.
recunoaşterea comunismului ca parte integrantă, nocivă, a istoriei comune a Europei,
8.
acceptarea responsabilităţii paneuropene a crimelor comise de comunism,
9.
stabilirea datei de 23 august, ziua semnării Pactului Hitler-Stalin, cunoscut ca Pactul Molotov-Ribbentrop, ca zi de comemorare a victimelor regimurilor totalitare, atât naziste cât şi comuniste, în acelaşi mod în care Europa comemorează victimele Holocaustului la data de 27 ianuarie,
10.
adoptarea unei atitudini responsabile de către parlamentele naţionale în ceea ce priveşte recunoaşterea crimelor comuniste ca şi crime împotriva umanităţii, conducând la adoptarea legislaţiei necesare şi la monitorizarea parlamentară a acestei legislaţii,
11.
organizarea unor dezbateri publice referitoare la folosirea comercială şi politică, inadecvată, a simbolurilor comuniste,
12.
continuarea audierilor Comisiei Europene privind victimele regimurilor totalitare, în scopul redactării unei comunicări a Comisiei,
13.
stabilirea, în statele europene care au fost conduse de regimuri comuniste totalitare, a unor comitete compuse din experţi independenţi însărcinaţi cu strângerea şi evaluarea informaţiilor referitoare la încălcarea drepturilor omului la nivel naţional sub regimul totalitar comunist, cu scopul unei colaborări strânse cu un comitet de experţi al Consiliului Europei,
14.
asigurarea unui cadru legal internaţional privind accesul liber şi nerestricţionat la arhivele conţinând informaţii despre crimele comunismului,
15.
fondarea unui Institut al Memoriei şi Conştiinţei Europene care să fie atât — A) institut european de cercetare pentru studierea totalitarismului, dezvoltând proiecte ştiinţifice şi educaţionale şi oferind suport reţelei de institute naţionale de cercetare care se specializează pe tema experienţei totalitare, B) şi un muzeu/centru comemorativ paneuropean al victimelor tuturor regimurilor totalitare, cu scopul comemorării victimelor acestor regimuri şi a conştientizării crimelor comise de acestea,
16.
organizarea unei conferinţe internaţionale pe tema crimelor comise de regimurile totalitare comuniste, cu participarea unor reprezentanţi ai guvernelor, alăturide parlamentari, profesori, experţi şi delegaţi din partea ONG-urilor, urmând ca rezultatele să fie făcute cunoscute la nivel mondial,
17.
adaptarea şi revizuirea manualelor de istorie a Europei astfel încât copiii să poată învăţa şi să fie avertizaţi cu privire la comunism şi la crimele sale în acelaşi mod în care sunt învăţaţi să privească crimele nazismului,
18.
dezbaterea amănunţită şi extinsă la nivelul întregii Europe cu privire la istoria şi moştenirea comunistă,
19.
comemorarea a 20 de ani de la căderea Zidului Berlinului, a masacrului din Piaţa Tiananmen şi a macelului din Romania

noi, participanţii Conferinţei de la Praga, intitulate „Conştiinţă Europeană şi Comunism», ne adresăm tuturor popoarelor Europei, tuturor instituţiilor politice din Europa, incluzând guvernele naţionale, parlamentele, Parlamentul European, Comisia europeană, Consiliul Europei şi alte organisme internaţionale relevante, şi facem un apel să îmbrăţişeze ideile şi cererile formulate în prezenta Declaraţie de la Praga şi să le implementeze prin măsuri concrete.

………………………………………………………………………………………………………………………………

semnatari fondatori:

Václav Havel, fost disident şi Preşedinte al Cehoslovaciei / Republicii Cehe

Joachim Gauck, fost Comisar Federal al arhivelor Stasi, Germania

Göran Lindblad, Vicepreşedinte al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Membru al Parlamentului, Suedia

Vytautas Landsbergis, Membru al Parlamentului European, fost disident şi Preşedinte al Lituaniei

Jana Hybášková, Membru al Parlamentului European, Republica Cehă

Christopher Beazley, Membru al Parlamentului European, Marea Britanie

Tunne Kelam, Membru al Parlamentului European, fost disident, Estonia

Jiří Liška, Senator, Vicepreşedinte al Senatului, Parlamentul Republicii Cehe

Martin Mejstřík, Senator, Parlamentul Republicii Cehe

Jaromír Štětina, Senator, Parlamentul Republicii Cehe

Emanuelis Zingeris, Membru al Parlamentului, Lituania, Preşedinte al Comisiei Internaţionale pentru Investigarea Crimelor Regimurilor de Ocupaţie Nazistă şi Comunistă din Lituania

Tseten Samdup Chhoekyapa, Reprezentant al Sanctităţii Sale Dalai Lama, Geneva, Tibet

Ivonka Survilla, Preşedinte în Exil al Bielorusiei, Canada

Zianon Pazniak, Preşedinte al Frontului Naţional Popular al Bielorusiei, Preşedinte al Partidului Conservativ Creştin Belarus, USA

Růžena Krásná, fost prizonier politic, politician, Republica Cehă

Jiří Stránský, fost prizonier politic, scriitor, fost preşedinte al clubului PEN, Republica Cehă

Václav Vaško, fost prizonier politic, diplomat, activist catolic, Republica Cehă

Alexandr Podrabinek, fost disident şi prizonier politic, jurnalist, Rusia

Pavel Žáček, Director, Institutul pentru Studierea Regimurilor Totalitare, Republica Cehă

Miroslav Lehký, Vicedirector, Institutul pentru Studierea Regimurilor Totalitare, Republica Cehă

Łukasz Kaminski, Vicedirector, Institutul Memoriei Naţionale (IPN), Polonia

Michael Kißener, profesor de istorie, Johann Gutenberg University, Mainz, Germania

Eduard Stehlík, istoric, Vicedirector, Institutul pentru Istorie Militară, Republica Cehă

Karel Straka, istoric, Institutul pentru Istorie Militară, Republica Cehă

Jan Urban, jurnalist, Republica Cehă

Jaroslav Hutka, fost disident, compozitor, Republica Cehă

Lukáš Pachta, politolog şi scriitor, Republica Cehă
«
FLORIAN GEYER a scris (31 August 2009)

Eveniment

deschide »
EXCLUSIV ZIUA ONLINE
De ce nu vom avea niciodata un «Nurnberg» al comunismului in Romania
11 iunie, 18:46
Codul Penal romanesc nu pedepseste crimele impotriva umanitatii, in ciuda faptului ca Romania este semnatara unor conventii internationale ce incrimineaza acest tip de infractiune. Iar judecatorii romani nu iau in considerare crimele comunismului ca si crime impotriva umanitatii, desi dreptul international prevaleaza in fata dreptului intern. «Practic, in acest moment, ne aflam in fata unei situatii in care Romania nu mai poate sa judece crimele comunismului, pentru ca totul este prescris». Aceasta a fost una din cele mai sumbre realitati subliniate joi de seful Serviciului Documentare-Cercetare din cadrul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului in Romania (IICCR), Raluca Grosescu, cu ocazia lansarii cartii «Justitia penala de tranzitie. De la Nurnberg la postcomunismul romanesc».
«In contextul in care Romania si-a luat angajamentul la nivel international in ceea ce priveste sanctionarea crimelor impotriva umanitatii, ele (crimele comunismului, n.red.) nu pot fi sanctionate din cauza imunitatii in Codul Penal. Crimele comunismului sunt vazute (in Codul Penal, n.red.) ca niste crime ordinare, iar cei care le-au savarsit traiesc in momentul de fata cu pensii de cinci ori mai mari decat salariul mediu pe economie in Romania», a rezumat reprezentantul IICCR situatia curenta a aducerii in fata Justitiei a crimelor comunismului.
Lansarea cartii mentionate mai sus, scrisa de doi membri ai Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului in Romania, Raluca Grosescu si Raluca Ursachi, a fost insotita de o dezbatere despre situatia aducerii in fata Justitiei a crimelor comise de reprezentantii sistemului represiv comunist de dinainte de 1989. La eveniment au participat presedintele IICCR Marius Oprea, presedintele Pro Democratia Cristian Parvulescu, profesorul Iulia Motoc — membru in Comitetul pentru Drepturile Omului al ONU, fostul presedinte Emil Constantinescu si reprezentanti ai Fundatiei Konrad Adenauer, care au avut initiativa dezbaterii.
De remarcat ca majoritatea participantilor la dezbatere a subliniat ceea ce pare sa fie imposibilitatea aducerii in fata Justitiei, in viitorul previzibil, a celor care au comis, in numele regimului comunist, crime impotriva populatiei din Romania. De altfel, faptul ca aceasta dezbatere salutara si lansarea acestei carti necesare sunt realizate abia in 2009, in contextul in care prea putini din cei care au comis crime impotriva poporului roman in numele sistemului represiv comunist sunt condamnati, este o dovada in sine a lipsei de forta a Justitiei romanesti in fata crimelor comunismului.
Eterna diferentiere nedreapta: crimele nazismului versus crimele comunismului
Despre crimele comise de reprezentantii sistemului comunist impotriva romanilor, presedintele IICCR, Marius Oprea, a declarat: «Cred ca nu putem vorbi de iertare cand ea nu e ceruta. (…) O ideologie nu poate fi adusa in fata Justitiei. Dar cei care au ucis si torturat trebuie adusi in fata Justitiei si pedepsiti. (…) Din nefericire, am descoperit modul in care organele abilitate trateaza aceste cazuri de crime ale comunismului pe care le investigam noi».
«Exista un refuz de a considera crimele comunismului (cu aceeasi masura, n.red.) ca si crimele nazismului», a deplans situatia Marius Oprea. «Crimele comunismului nu trebuie sa fie prescriptibile», a adaugat el.
Intelectualitatea din Occident a pus batista pe tambal in cazul crimelor comunismului
Profesorul Iulia Motoc, membru in Comitetul pentru Drepturile Omului al ONU, a spulberat, politicos, speranta ca juristii vor repune crimele comunismului acolo unde merita, adica in sala de judecata. «Va voi dezamagi, dar noi, juristii, nu aducem solutia magica in acest caz. Nu putem oferi noi aceasta solutie magica», a declarat Iulia Motoc, acuzand interese politice care interfereaza cu chestiunea crimelor comunismului. Desi nu a dat amanunte suplimentare despre aceste interese politice, Iulia Motoc a confirmat ca «a existat un pact al intelectualitatii din Vest cu cea din Est in a nu condamna comunismul».
Cristian Parvulescu a lasat si el de inteles ca crimele comunismului ar trebui sa aiba acelasi statut juridic cu crimele nazismului, amintind caracterul totalitar al celor doua sisteme drept liantul dintre acestea.
Iliescu si Ceausescu, semnatarii de amnistii ce ingroapa crimele comunismului
La randul ei, Raluca Grosescu a amintit principalele piedici juridice care se afla in calea punerii sub acuzare a celor suspectati sau cunoscuti ca au comis crime, in numele sistemului comunist, in Romania. Unul din cele mai dificile aspecte care impiedica judecarea crimelor impotriva comunismului este reprezentat de amnistii, numele lui Ion Iliescu fiind, alaturi de cel al lui Nicolae Ceausescu, dezvaluit de reprezentanta IICCR ca si oficial al statului roman care a dat astfel de amnistii (Ceausescu in ianuarie 1988, iar Iliescu in ianuarie 1990).
Prescriptia unor infractiuni, din cauze de vechime, aflata in sistemul penal romanesc, este o alta cauza majora a imposibilitatii judecarii crimelor comunismului din Romania, a adaugat Raluca Grosescu. Asta spre deosebire de cazul Germaniei, unde pentru omucidere, spre exemplu, nu exista posibilitatea prescriptiei.
O solutie pentru depasirea prescriptiei a fost oferita tot de Raluca Grosescu: pentru ca crimele comunismului sa poata fi luate in considerare in Justitie, ele trebuie sa fie considerate imprescriptibile, adica incluse (pe buna dreptate, n.red.) in cadrul sectiunii de «crime impotriva umanitatii». Problema este ca in Codul Penal romanesc nu sunt pedepsite crimele impotriva umanitatii, desi Romania este semnatara unor conventii internationale care incrimineaza acest tip de infractiune.
Reprezentantul roman in Comitetul pentru Drepturile Omului al ONU, Iulia Motoc, a venit cu o solutie, evidentiind faptul ca Justitia romana ar trebui sa ia in considerare crimele comunismului ca si crime impotriva umanitatii: «Dreptul international prevaleaza in fata dreptului intern, deci pur si simplu judecatorii romani trebuie sa aplice dreptul international, care condamna crimele impotriva umanitatii». Totusi, Iulia Motoc a admis ca in Romania nu se cunoaste nici pe departe asa cum ar trebui, la nivel de Justitie, legislatia internationala, cu toate ca Dreptul international prevaleaza in fata dreptului intern.
George COMAN
FLORIAN GEYER a scris (31 August 2009)

OSCE a decis: comunism = nazism
Lavinia Stan Opinii Comentarii

N

u este surprinzător că, dintre guvernele postcomuniste, cel rus nu a făcut mai nimic pentru asumarea crimelor comunismului.

La 2 iulie, Adunarea Parlamentară a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) a adoptat la Vilnius rezoluţia intitulată Reunificarea Europei divizate: promovarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Civile în regiunea OSCE în secolul XXI. Propusă de delegatul Sloveniei Roberto Battelli şi susţinută de Vilija Aleknaite-Abramikiene, reprezentantul Lituaniei, rezoluţia marchează 20 de ani de la prăbuşirea regimurilor comuniste europene. Ea a fost adoptată cu o largă majoritate a delegaţilor — 202 dintre cei 214 prezenţi –, în ciuda opoziţiei acerbe a Rusiei. Ministerul Afacerilor Externe rus a calificat hotărarea drept o „inacceptabilă încercare de distorsionare a istoriei în scopuri politice“, un pas care „nu contribuie la crearea unei atmosfere de încredere şi cooperare între ţările membre ale OSCE“. La rândul său, Parlamentul rus vedea rezoluţia OSCE drept „o insultă directă la memoria milioanelor de soldaţi ruşi“ care „şi-au dat viaţa pentru eliberarea Europei de sub jugul fascist“.

Un alt critic a fost Michel Billout, reprezentantul Partidului Comunist Francez, pentru care rezoluţia „confundă nazismul cu stalinismul“ şi lista regimurilor totalitare ar trebui să includă Franţa, care în anii ‘30 a creat lagăre de concentrare pentru refugiaţii spanioli, Statele Unite, în timpul campaniei lui McCarthy, şi „întreaga creştinătate, pentru ideologia sa religioasă generatoare de persecuţii religioase“.

Recunoscând „caracterul unic al Holocaustului“, documentul OSCE observă că „în secolul XX, ţările europene au suferit două regimuri totalitare majore, cel nazist şi cel stalinist, ce au dus la genocid, încălcări ale drepturilor şi libertăţilor omului, crime de război şi crime împotriva umanităţii“. Ţările membre trebuie să „condamne totalitarismul în mod clar şi neechivoc“ (promisiune inclusă în Documentul de la Copenhaga, din 1990), deoarece „cunoaşterea istoriei duce la prevenirea unor asemenea crime pe viitor, iar dezbaterile oneste şi complete privind istoria facilitează reconcilierea bazată pe adevăr şi memorie“. Reamintind iniţiativa Parlamentului European de a declara 23 august, când Pactul Ribbentrop-Molotov a fost semnat, în 1930, drept „Zi de comemorare a victimelor stalinismului şi nazismului“, în memoria victimelor deportărilor şi exterminării în masă, Adunarea Parlamentară îşi exprimă „îngrijorarea profundă cu privire la glorificarea regimurilor totalitare prin organizarea de demonstraţii publice de glorificare a trecutului nazist şi stalinist“.

OSCE îşi „reconfirmă opoziţia unită la regimurile totalitare de toate culorile ideologice“ şi le cere statelor membre: 1) „să continue studierea moştenirii totalitare, să aducă la cunoştinţa publicului, să dezvolte şi să îmbunătăţească programele educaţionale privind istoria totalitarismului, drepturile omului şi libertăţile fundamentale, pluralismul, democraţia şi toleranţa“; 2) să sprijine organizaţiile neguvernamentale care studiază crimele regimurilor totalitare; 3) să îndepărteze structurile şi comportamentele care „cosmetizează trecutul“ sau „îşi au rădăcinile în încălcarea drepturilor omului“; 5) să-şi deschidă arhivele politice şi istorice; 6) să combată xenofobia şi naţionalismul agresiv şi 7) să dovedească un mai mare respect pentru drepturile omului, chiar şi în vremuri de ameninţări teroriste, criză economică, dezastre ecologice şi migraţii în masă.

Punând semnul egalităţii între comunism şi nazism, ca feţe ale aceluiaşi fenomen totalitar reprobabil, documentul OSCE reprezintă un important pas înainte pentru sprijinirea Rezoluţiei Parlamentului European privind conştiinţa Europei şi totalitarismul, care a cerut şi ea deschiderea arhivelor istorice şi secrete, declararea zilei de 23 august drept „Zi de comemorare a victimelor stalinismului şi nazismului“ şi adoptarea unor măsuri largi de reconsiderare a trecutului (inclusiv prin deschiderea unui centru de informare la Bruxelles). Regretabil, printre iniţiatorii moţiunii comune de promovare a rezoluţiei Parlamentului European, depusă la sfârşitul lunii martie 2009, nu s-a numărat niciun reprezentant al României, în afara lui László Tökés, deşi ţări ca Polonia au fost reprezentate de câte doi semnatari. Parte din acest efort larg de asumare a trecutului recent sunt şi rapoartele naţionale comisionate de Directoratul General pentru Justiţie, Libertate şi Securitate al Comisiei Europene. Raportul despre România, pe care am avut onoarea să-l scriu, analizează asumarea trecutului fascist şi comunist, discutând în amănunt iniţiativele guvernamentale şi ale societăţii civile, legislaţia şi jurisprudenţa din domeniu, metodele de decomunizare şi mandatele instituţiilor din domeniu.

Deşi delegatul lituanian Aleknaite-Abramikiene a insistat că rezoluţia de condamnare a stalinismului a căutat nu să jignească, ci să aducă un omagiu celor ce-au pierit în timpul şi după cel de-al doilea război mondial, reacţia Rusiei a fost vehementă. Stalin continuă să fie considerat un adevărat erou, mulţi ruşi creditându-l cu înfrângerea Germaniei naziste, deşi în ochii Europei de Est el este culpabil de transformarea acestor ţări în satelite şi susţinerea unor regimuri comuniste sângeroase, care s-au întors împotriva propriilor cetăţeni doar pentru că aceştia şi-au cerut drepturile. Administraţia cu care s-a înconjurat fostul preşedinte Vladimir Putin, aşa-numiţii siloviki, se mândresc cu moştenirea cekistă pe care şi-au asumat-o benevol, în ciuda cruzimii notorii de care au dat dovadă troicile extrajudiciare ale anilor ‘30. O colecţie de carte tot mai abundentă glorifică regimul comunist şi poliţia sa secretă, în timp ce victimele acestora şi suferinţele lor sunt trecute sub tăcere. În plus, Moscova a reînceput organizarea unor masive parade militare, care amintesc de cele sovietice. Nu este deci surprinzător că, dintre guvernele postcomuniste, cel rus nu a făcut mai nimic pentru asumarea crimelor comunismului (inclusiv ale celui stalinist) şi chiar a urmărit întărirea structurilor fostului KGB şi a controlului acestora asupra procesului politic. Rusia s-a opus schiţării oricăror paralele între regimurile lui Hitler şi Stalin, ultimul chiar clasându se pe locul trei într-un sondaj de opinie privind personalitatea rusă cea mai remarcabilă.

În nicio altă ţară postcomunistă ofiţerii secreţi care au dezvăluit informaţii despre poliţia politică nu au fost judecaţi şi condamnaţi la închisoare, cum s-a întâmplat în Rusia. În nicio altă ţară nu a mai fost lansată o campanie susţinută împotriva „falsificărilor istorice“ de genul celei declanşate recent acolo. Anul acesta, guvernul rus a susţinut o foarte controversată lege ce pedepseşte cu până la trei ani de închisoare „reabilitarea nazismului“ prin negarea rolului jucat de Uniunea Sovietică în înfrângerea lui Hitler. În plus, Decretul de înfiinţare a Comisiei de combatere a încercărilor de falsificare a istoriei ce afectează interesele Rusiei, semnat de preşedintele Medvedev la 5 mai 2009, promovează viziunea Moscovei conform căreia rolul său în al doilea război mondial a fost unul eroic, date fiind costurile umane enorme suferite de Uniunea Sovietică în vederea respingerii atacului nazist. În virtutea acelui decret, la 23 iunie Academia Rusă de Ştiinţe le-a cerut directorilor de institute de istorie şi filologie să identifice falsificările istorico-culturale în care instituţiile lor au fost implicate, numele celor care le-au produs şi promovat, potenţialele pericole la care acestea expun Rusia, alături de o refutaţie a fiecărei falsificări în parte. Decretul încalcă autonomia universitară şi libertatea de opinie, descurajează analiza imparţială a trecutului recent şi le cere istoricilor să producă argumentele propriei lor condamnări publice.

Prin apelul său pentru deschiderea arhivelor, rezoluţia OSCE s-a adresat în special Rusiei, ţară unde arhivele sunt încă sub cheie, situaţie care-i afectează nu numai pe istoricii ruşi, ci şi fostele republici sovietice. Aşa cum se ştie, înainte de a se retrage la Moscova, în 1991, efectivele KGB au luat cu ele documentele cele mai importante compilate şi colectate pe teritoriul republicilor sovietice, prin aceasta negându-le acestor ţări dreptul de a-şi înţelege propriul trecut recent.

De la declararea independenţei sale, Estonia postcomunistă nu a dispus decât de fişele de catalog, nu şi de dosarele secrete la care acestea se referă. Cum fişele nu dezvăluie calitatea în care persoanele menţionate au interacţionat cu poliţia secretă, numeroşi politicieni şi-au susţinut nevinovăţia (pretinzând că au fost victime, când, de fapt, au fost informatori). În Lituania, arhivele din Vilnius au fost evacuate aproape în totalitate, însă nu şi cele din provincie, unde importantele colecţii lăsate de KGB în urma sa au ajutat la reconstituirea adevărului istoric. Dar toate ţările baltice ar beneficia de o citire mai corectă a istoriei, dacă arhivele sovietice din Moscova le-ar fi accesibile.

Importanţa rezoluţiei OSCE pentru România este întreită. Într-un gest simbolic, ziua de 23 august – asociată în mentalul colectiv românesc cu regimul comunist – va deveni o zi de comemorare a victimelor acestuia, ale căror suferinţe încă sunt negate de unii comentatori. Progresele substanţiale înregistrate în ultimii ani în deschiderea arhivelor trebuie menţinute pe viitor, pentru ca accesul neîngrădit la documente al cercetătorilor — indiferent de opţiunile lor ideologice, metodologice sau politice — să permită necesara pluralitate de vederi. Guvernul României trebuie să sprijine şi mai mult, financiar şi logistic, procesul de asumare a trecutului recent şi instituţiile neguvernamentale din domeniu. //
Un Gheorghe a scris (31 August 2009)

Stimate domnule Klaus «piatra ascutita» cu permisiunea dvs. tin sa va amintesc ca in problema ecuatiei lui POINCARE l-ati uitat pe HAMILTON si doi romani: Spiru Haret si Serban Coculescu privind mecanica cereasca. Ma intreb, Spiru Haret in mod sigur afirm a fost de etnie armeana, de ce i-ati uitat?
Referitor la Tiraspol, singurul liceu cu predare in grafia latina: Liceul Lucian Blaga, are un director de etnie bulgara, ION IOFCEV. Toti chiriasi veniti cu anasăna în Trnsnistria ne fac tigani si sunt impotriva limbii romane. In fata acestui bulgar ma aplec cu smerenie.
Apropoo de apropierea de limba tiganeasca. Noi romanii spune «bun», tiganii spun «Mişto», rusii «haraşo», care-i mai aproape de tiganeasca? Ca sa dau un raspuns chiriasilor adusi de vant!
Personal consider limba rusa o limba frumoasa, o limba in care s-au scris opere de referinta. Multi romani au contribuit la slefuirea acestei limbi.
Noi romanii, ciobani si tigani cum suntem «dezmerdati» avem o zicala: «Nu dau foc la cojoc pentru ca am gasit un purice», deci nici de acuzatiile dvs. Cel mult va compatimim, deoarece cel care vorbeste corect o limba straina,si,dvs. ati demonstrat acest lucru, cunoaste si respecta pe toti vorbitorii acestei limbi, deci si poporul roman.
Inca odata va compatimesc!
Am fost la Tiraspol inainte de 1989 si am amintiri frumoase despre oras si oameni. Atunci shantistii si cazacii lui Igor Smirnov, venit cu chirie din KAMCEATCA, nu stia de Tiraspol si nici multi altii, din pacate moldoveni din Bucovina ocupata, CHITACII si compania.
Klaus Steinberg a scris (31 August 2009)

Herr Gheorghe , ce zice cronicarul muntean R.P despre originea numelui de moldoveni ? Eu nu va scriu ce zice fiindca ati putea sa o luati ca o jignire .Cautati dumnevaostra ce a a scris cronicarul Radu Popescu

Stiri

30-08-2009

Articole asemanatoare:

Comentează:

Ultimele comentarii