455 afişări
O stea2 stele3 stele4 stele5 stele (1 voturi)

Poliţiştii de frontieră se confruntă cu un nou val de cetăţeni moldoveni care intră ilegal în România. Numărul celor prinşi trecând fraudulos frontiera a crescut considerabil în acest an, scrie Adevarul.

„Faţă de alţi ani, în 2010 numărul persoanelor depistate că au trecut fraudulos frontiera aproape s-a dublat“, a declarat Adrian Corogeanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră (IJPF) Vaslui. Ultimul caz a fost înregistrat joi, când Alexandru Donia, în vârstă de 20 ani, a fost prins în Bogdăneşti.

Alexandru Donia a fost oprit de poliţişti când ieşea dintr-un magazin, de unde-şi cumpărase mâncare. Tânărul ar fi putut scăpa cu basmaua curată, însă limbajul l-a trădat.

Voia să ajungă la muncă în Italia

„Sunt din Bârlad şi amuia  am venit în ospeţie (n.r.-vizită) la sora mea cu rutiera (n.r.-autobuz)“, s-a justificat Donia în faţa poliţiştilor de frontieră. În cele din urmă, basarabeanul a recunoscut că este din raionul Cantemir şi că a trecut înot Prutul cu gândul să ajungă la muncă în Italia. «Când sunt depistaţi vorbesc cu accent sau au hainele umede şi pline de noroi, astfel că sunt uşor de recunoscut“, a mai spus Corogeanu.

Dacă în anii trecuţi mulţi dintre cei care treceau fraudulos graniţa erau ajutaţi de călăuze, acum fiecare basarabean îşi încearcă norocul pe cont propriu. Se folosesc de hărţi, binoclu şi chiar sisteme de localizare prin satelit. De asemenea, toţi evită să treacă prin Vama Albiţa.

„Zona Bogdăneşti este una dintre cele mai vizitate de cetăţenii moldoveni pentru că atât localităţile româneşti, cât şi cele din Republica Moldova sunt foarte aproape de Prut. De la începutul anului, poliţiştii de frontieră au depistat 16 persoane care au trecut ilegal frontiera pe la Bogdăneşti“, a spus Corogeanu, citat de Adevarul.

Share


  1. 1 comentariu la
    «Pod de imigranţi înotând pe Prut»
  2. nomatterwho a scris (13 June 2011)

    Adica erati la curent cu cifrele de anul trecut?
    Unica ce v-a deranjat e dublarea acestei cifre, fara o dublare a venitului personal , probabil.

Comentează: