STEFANITA a scris (23 August 2009)

Pactul Ribbentrop — Molotov: alianta impotriva democratiei
Autor: George Daniel Ripa

În urmă cu şapte decenii, Pactul Ribbentrop — Molotov a deschis calea celui de-al Doilea Război Mondial. Documentul pus la cale de Adolf Hitler şi Iosif Stalin, în urmă cu 70 de ani, produce şi acum scântei în relaţia dintre Uniunea Europeană şi Federaţia Rusă.
Pactul de neagresiune dintre Germania nazistă şi Uniunea Sovietică, semnat la 23 august 1939, reprezintă poate cea mai mare „surpriză“ geo-politică din istoria modernă. Două regimuri totalitare, a căror existenţă se justifica prin înfrângerea celuilalt, îşi strângeau mâinile deasupra unei Europe pentru care vestea a căzut ca o „lovitură de măciucă“, după cum avea să noteze Carol al II-lea în jurnalul său, în iunie 1940, când sovieticii au revendicat Basarabia.

Până la 23 august 1939, propaganda de uz intern din cele două ţări arăta că cealaltă parte reprezintă principalul duşman care pune în discuţie existenţa statului. Întregul sistem de alianţe la nivel european şi mondial pleca de la premisa că cele două regimuri totalitare nu ar putea fi niciodată aliate.

Actul semnat de cele două state era unul clasic de neagresiune, care prevedea posibilitatea ca respectivele regimuri să se consulte în cazul în care apăreau disensiuni şi să nu se recurgă la forţă militară. Un alt punct important era acela că, dacă una dintre cele două părţi semnatare era în război cu o a treia parte, cealaltă trebuia să-şi proclame neutralitatea. Totodată, niciuna dintre semnatare nu putea fi parte a unei alianţe ce era „îndreptată în mod direct sau indirect împotriva celeilalte“.

Rămas în istorie sub denumirea de Pactul Ribbentrop – Molotov, documentul a fost, însă în realitate un pact între Hitler şi Stalin. Joachim von Ribbentrop şi Viaceslav Molotov conduceau la acel moment diplomaţia celor două state. Semnarea tratatului la sfârşitul lunii august a fost o surpriză imensă pentru guvernele occidentale.

Informaţii false

Moscova şi Berlinul anunţaseră încă din aprilie că negociază un tratat economic, însă serviciile secrete occidentale aflaseră că în realitate cele două puteri antagonice nu duc niciun fel de negocieri. În mai, Stalin l-a înlocuit pe Maxim Litvinov, un evreu prooccidental, cu Viaceslav Molotov, un apropiat al liderului rus. Negocierile politice au început abia la începutul lunii august, însă au înaintat extrem de repede. Punctul de plecare nu a fost identificarea unui element de coeziune, ci a unui duşman comun: capitalismul.

Ruşii negociau în paralel şi cu anglo-francezii, însă discuţiile au fost întrerupte la 21 august, după ce Varşovia a refuzat să accepte ca trupele sovietice să tranziteze teritoriul polonez, în cazul în care Germania ar fi atacat în Vest.

Pactul divide şi astăzi Europa

Nici la 70 de ani de la semnarea documentului, Europa nu a reuşit să se împace cu trecutul. Astfel, orice încercare de condamnare a pactului, într-o ţară occidentală, primeşte imediat o replică dură din partea Moscovei. Mai mulţi europarlamentari europeni au susţinut la sfârşitul legislaturii trecute un proiect care milita pentru stabilirea zilei de 23 august ca zi de comemorare a victimelor nazismului şi comunismului în Europa.

Documentul subliniază că, în secolul XX, ţările Europei s-au confruntat cu două puternice regimuri totalitariste – nazist şi stalinist, în timpul cărora au avut loc genocide, s-au încălcat drepturile şi libertăţile omului, au fost săvârşite crime de război şi crime împotriva umanităţii.

În replică, preşedintele rus, Dmitri Medvedev, a constituit o comisiei specială care are rolul de a lupta împotriva „falsificatorilor“ istoriei Rusiei. Comisia îşi doreşte să combată „tentativele de falsificare a istoriei care aduc prejudicii intereselor Federaţiei Ruse“.

România, victimă a Pactului

România era, la sfârşitul anului 1939, unul dintre puţinele state est-europene în care mai exista încă, măcar parţial, un regim democratic. Sistemul politic din România se afla sub asaltul regelui Carol al II-lea, care dorea să instaureze un regim autoritar.

Pe plan extern, România avea relaţii foarte bune cu Marea Britanie şi cu Franţa, însă foarte proaste cu Germania nazistă şi cu Uniunea Sovietică. Între Carol al II-lea şi Adolf Hitler exista o antipatie vizibilă, demonstrată la întâlnirea din iulie 1940, de la Berghof. Germania acuza în acea perioadă România că întreţinuse relaţii foarte bune, în ultimele două decenii, cu toţi duşmanii Reichului. Relaţiile cu URSS erau de asemenea foarte proaste, ruşii nerenunţând niciodată la ideea reanexării Basarabiei.

Decizie „conform firii românilor“

Majoritatea istoricilor români consideră că Pactul Ribbentrop-Molotov nu trebuie să iasă din conştiinţa publicului şi din dezbaterile publice. „În fiecare an trebuie să comemorăm acest pact şi să ne amintim de victimele nazismului şi ale comunismului“, consideră istoricul Adrian Cioroianu, fost ministru de Externe.

„Pactul dintre Hitler şi Stalin a reprezentat la acea vreme o alianţă a regimurilor totalitare împotriva democraţiilor. Înţelegerea dintre cele două regimuri totalitare a avut un efect nefast asupra întregii Europe, deci şi asupra României“, este de părere Cioroianu.

În iunie 1940, ruşii au adresat României un ultimatum în care solicitau înapoierea Basarabiei şi cedarea părţii de nord a Bucovinei. Era prima pierdere teritorială a României, survenită în urma înţelegerii dintre Stalin şi Hitler. „Nu cred că regele putea face atunci mai mult, şi asta pentru că el cunoştea firea poporului român. Carol al II-lea a acţionat conform cu firea poporului“, crede Cioroianu.

În lunile următoare, România avea să mai piardă teritorii în favoarea Ungariei (Ardealul de Nord) şi a Bulgariei (Cadrilaterul), două state ale căror relaţie cu Germania nazistă era mult mai bună. La Tratatele de Pace de la Paris, din 1947, ce consfinţeau încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, România şi-a recuperat nord-vestul Transilvaniei, nu însă şi Basarabia, nordul Bucovinei şi ţinutul Herţa. În prezent, nordul Bucovinei face parte din Ucraina, la fel şi Herţa, care este raion în regiunea Cernăuţi. După destrămarea URSS, România a fost primul stat care a recunoscut independenţa Republicii Moldova.

A deschis calea războiului

Încheierea unui pact cu ruşii i-a permis lui Hitler să atace nestingherit Polonia, fără teama că ar putea fi implicat într-un război pe două fronturi. Asta, deşi Otto von Bismark, cancelarul prusac din secolul al XIX-lea care a realizat unificarea Germaniei, scria în testamentul său politic că Germania va putea fi învinsă doar dacă va deschide un război pe două fronturi.

La 1 septembrie 1939, la numai o săptămână de la semnarea pactului, armata germană intra în Polonia, unde era aşteptată de unităţi de cavalerie, mult inferioare. La 17 septembrie, Armata Roşie invada şi ea Polonia dinspre est.
Germania nazistă şi Uniunea Sovietică îşi împărţeau teritoriul polonez sub privile unei Europe şocate. La 3 septembrie, Anglia şi Franţa declarau război Germaniei naziste, conform angajamentelor luate, cu doar câteva zile înainte, de a garanta independenţa unor state central şi est-europene. Există voci care susţin că la decizia anglo-francezilor ar fi contribuit decisiv chiar ambasadorul român la Londra, Viorel Tilea.

Polonia a fost prima victimă a Tratatului Ribbentrop-Molotov, fiind împărţită între Germania, URSS, Lituania şi Slovacia. Armata germană şi cea rusă au participat chiar la o paradă militară comună, dedicată „marii“ victorii.

Unii istorici susţin că Hitler nu era conştient la acea vreme că dezmembrarea Poloniei va duce la un conflict global. Liderul german a mizat până în ultima clipă că tratativele cu anglo-francezii vor reuşi. În cel de-al Doilea Război Mondial au murit aproximativ 20 de milioane de militari şi aproximativ 40 de milioane de civili.

Împărţirea sferelor de influenţă

Conform înţelegerii, Finlanda, Estonia şi Letonia erau plasate în sfera de influenţă sovietică. După ocuparea Poloniei, şi Lituania a fost inclusă în sfera de influenţă rusă, după ce iniţial făcea parte din zona de care era interesată Germania. Tratatul avea însă şi clauze secrete, ce au devenit publice după 1945. Astfel, Basarabia urma a fi anexată de ruşi, fără ca Germania să intervină.

Împărţirea pe hartă a fost făcută cu un creion, astfel că, „din greşeală“, ruşii au anexat şi nordul Bucovinei şi ţinutul Herţa. În iunie 1940, când ruşii au revendicat teritoriile, guvernul german a explicat Bucureştiului că trebuie să se conformeze şi că nu va primi niciun fel de asistenţă din partea Berlinului. Hitler era interesat ca România să nu devină un teatru de război, armata celui de-al treilea Reich având nevoie de hidrocarburile din ţara noastră.

STEFANITA a scris (23 August 2009)

Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) a votat recent o rezoluţie prin care pune semnul egalităţii între regimul nazist şi cel comunist. Evident, ruşii au reacţionat dur, acuzând o „jignire la adresa istoriei“. Rezoluţia susţine iniţiativa Parlamentului European de a proclama ziua de 23 august drept „Ziua memoriei victimelor stalinismului şi nazismului“.

STEFANITA a scris (23 August 2009)

OSCE A DECIS: COMUNISM= NAZISM !

Nu este surprinzător că, dintre guvernele postcomuniste, cel rus nu a făcut mai nimic pentru asumarea crimelor comunismului.

La 2 iulie, Adunarea Parlamentară a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) a adoptat la Vilnius rezoluţia intitulată Reunificarea Europei divizate: promovarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Civile în regiunea OSCE în secolul XXI. Propusă de delegatul Sloveniei Roberto Battelli şi susţinută de Vilija Aleknaite-Abramikiene, reprezentantul Lituaniei, rezoluţia marchează 20 de ani de la prăbuşirea regimurilor comuniste europene. Ea a fost adoptată cu o largă majoritate a delegaţilor — 202 dintre cei 214 prezenţi –, în ciuda opoziţiei acerbe a Rusiei. Ministerul Afacerilor Externe rus a calificat hotărarea drept o „inacceptabilă încercare de distorsionare a istoriei în scopuri politice“, un pas care „nu contribuie la crearea unei atmosfere de încredere şi cooperare între ţările membre ale OSCE“. La rândul său, Parlamentul rus vedea rezoluţia OSCE drept „o insultă directă la memoria milioanelor de soldaţi ruşi“ care „şi-au dat viaţa pentru eliberarea Europei de sub jugul fascist“.

Un alt critic a fost Michel Billout, reprezentantul Partidului Comunist Francez, pentru care rezoluţia „confundă nazismul cu stalinismul“ şi lista regimurilor totalitare ar trebui să includă Franţa, care în anii ‘30 a creat lagăre de concentrare pentru refugiaţii spanioli, Statele Unite, în timpul campaniei lui McCarthy, şi „întreaga creştinătate, pentru ideologia sa religioasă generatoare de persecuţii religioase“.

Recunoscând „caracterul unic al Holocaustului“, documentul OSCE observă că „în secolul XX, ţările europene au suferit două regimuri totalitare majore, cel nazist şi cel stalinist, ce au dus la genocid, încălcări ale drepturilor şi libertăţilor omului, crime de război şi crime împotriva umanităţii“. Ţările membre trebuie să „condamne totalitarismul în mod clar şi neechivoc“ (promisiune inclusă în Documentul de la Copenhaga, din 1990), deoarece „cunoaşterea istoriei duce la prevenirea unor asemenea crime pe viitor, iar dezbaterile oneste şi complete privind istoria facilitează reconcilierea bazată pe adevăr şi memorie“. Reamintind iniţiativa Parlamentului European de a declara 23 august, când Pactul Ribbentrop-Molotov a fost semnat, în 1930, drept „Zi de comemorare a victimelor stalinismului şi nazismului“, în memoria victimelor deportărilor şi exterminării în masă, Adunarea Parlamentară îşi exprimă „îngrijorarea profundă cu privire la glorificarea regimurilor totalitare prin organizarea de demonstraţii publice de glorificare a trecutului nazist şi stalinist“.

OSCE îşi „reconfirmă opoziţia unită la regimurile totalitare de toate culorile ideologice“ şi le cere statelor membre: 1) „să continue studierea moştenirii totalitare, să aducă la cunoştinţa publicului, să dezvolte şi să îmbunătăţească programele educaţionale privind istoria totalitarismului, drepturile omului şi libertăţile fundamentale, pluralismul, democraţia şi toleranţa“; 2) să sprijine organizaţiile neguvernamentale care studiază crimele regimurilor totalitare; 3) să îndepărteze structurile şi comportamentele care „cosmetizează trecutul“ sau „îşi au rădăcinile în încălcarea drepturilor omului“; 5) să-şi deschidă arhivele politice şi istorice; 6) să combată xenofobia şi naţionalismul agresiv şi 7) să dovedească un mai mare respect pentru drepturile omului, chiar şi în vremuri de ameninţări teroriste, criză economică, dezastre ecologice şi migraţii în masă.

Punând semnul egalităţii între comunism şi nazism, ca feţe ale aceluiaşi fenomen totalitar reprobabil, documentul OSCE reprezintă un important pas înainte pentru sprijinirea Rezoluţiei Parlamentului European privind conştiinţa Europei şi totalitarismul, care a cerut şi ea deschiderea arhivelor istorice şi secrete, declararea zilei de 23 august drept „Zi de comemorare a victimelor stalinismului şi nazismului“ şi adoptarea unor măsuri largi de reconsiderare a trecutului (inclusiv prin deschiderea unui centru de informare la Bruxelles). Regretabil, printre iniţiatorii moţiunii comune de promovare a rezoluţiei Parlamentului European, depusă la sfârşitul lunii martie 2009, nu s-a numărat niciun reprezentant al României, în afara lui László Tökés, deşi ţări ca Polonia au fost reprezentate de câte doi semnatari. Parte din acest efort larg de asumare a trecutului recent sunt şi rapoartele naţionale comisionate de Directoratul General pentru Justiţie, Libertate şi Securitate al Comisiei Europene. Raportul despre România, pe care am avut onoarea să-l scriu, analizează asumarea trecutului fascist şi comunist, discutând în amănunt iniţiativele guvernamentale şi ale societăţii civile, legislaţia şi jurisprudenţa din domeniu, metodele de decomunizare şi mandatele instituţiilor din domeniu.

Deşi delegatul lituanian Aleknaite-Abramikiene a insistat că rezoluţia de condamnare a stalinismului a căutat nu să jignească, ci să aducă un omagiu celor ce-au pierit în timpul şi după cel de-al doilea război mondial, reacţia Rusiei a fost vehementă. Stalin continuă să fie considerat un adevărat erou, mulţi ruşi creditându-l cu înfrângerea Germaniei naziste, deşi în ochii Europei de Est el este culpabil de transformarea acestor ţări în satelite şi susţinerea unor regimuri comuniste sângeroase, care s-au întors împotriva propriilor cetăţeni doar pentru că aceştia şi-au cerut drepturile. Administraţia cu care s-a înconjurat fostul preşedinte Vladimir Putin, aşa-numiţii siloviki, se mândresc cu moştenirea cekistă pe care şi-au asumat-o benevol, în ciuda cruzimii notorii de care au dat dovadă troicile extrajudiciare ale anilor ‘30. O colecţie de carte tot mai abundentă glorifică regimul comunist şi poliţia sa secretă, în timp ce victimele acestora şi suferinţele lor sunt trecute sub tăcere. În plus, Moscova a reînceput organizarea unor masive parade militare, care amintesc de cele sovietice. Nu este deci surprinzător că, dintre guvernele postcomuniste, cel rus nu a făcut mai nimic pentru asumarea crimelor comunismului (inclusiv ale celui stalinist) şi chiar a urmărit întărirea structurilor fostului KGB şi a controlului acestora asupra procesului politic. Rusia s-a opus schiţării oricăror paralele între regimurile lui Hitler şi Stalin, ultimul chiar clasându se pe locul trei într-un sondaj de opinie privind personalitatea rusă cea mai remarcabilă.

În nicio altă ţară postcomunistă ofiţerii secreţi care au dezvăluit informaţii despre poliţia politică nu au fost judecaţi şi condamnaţi la închisoare, cum s-a întâmplat în Rusia. În nicio altă ţară nu a mai fost lansată o campanie susţinută împotriva „falsificărilor istorice“ de genul celei declanşate recent acolo. Anul acesta, guvernul rus a susţinut o foarte controversată lege ce pedepseşte cu până la trei ani de închisoare „reabilitarea nazismului“ prin negarea rolului jucat de Uniunea Sovietică în înfrângerea lui Hitler. În plus, Decretul de înfiinţare a Comisiei de combatere a încercărilor de falsificare a istoriei ce afectează interesele Rusiei, semnat de preşedintele Medvedev la 5 mai 2009, promovează viziunea Moscovei conform căreia rolul său în al doilea război mondial a fost unul eroic, date fiind costurile umane enorme suferite de Uniunea Sovietică în vederea respingerii atacului nazist. În virtutea acelui decret, la 23 iunie Academia Rusă de Ştiinţe le-a cerut directorilor de institute de istorie şi filologie să identifice falsificările istorico-culturale în care instituţiile lor au fost implicate, numele celor care le-au produs şi promovat, potenţialele pericole la care acestea expun Rusia, alături de o refutaţie a fiecărei falsificări în parte. Decretul încalcă autonomia universitară şi libertatea de opinie, descurajează analiza imparţială a trecutului recent şi le cere istoricilor să producă argumentele propriei lor condamnări publice.

Prin apelul său pentru deschiderea arhivelor, rezoluţia OSCE s-a adresat în special Rusiei, ţară unde arhivele sunt încă sub cheie, situaţie care-i afectează nu numai pe istoricii ruşi, ci şi fostele republici sovietice. Aşa cum se ştie, înainte de a se retrage la Moscova, în 1991, efectivele KGB au luat cu ele documentele cele mai importante compilate şi colectate pe teritoriul republicilor sovietice, prin aceasta negându-le acestor ţări dreptul de a-şi înţelege propriul trecut recent.

De la declararea independenţei sale, Estonia postcomunistă nu a dispus decât de fişele de catalog, nu şi de dosarele secrete la care acestea se referă. Cum fişele nu dezvăluie calitatea în care persoanele menţionate au interacţionat cu poliţia secretă, numeroşi politicieni şi-au susţinut nevinovăţia (pretinzând că au fost victime, când, de fapt, au fost informatori). În Lituania, arhivele din Vilnius au fost evacuate aproape în totalitate, însă nu şi cele din provincie, unde importantele colecţii lăsate de KGB în urma sa au ajutat la reconstituirea adevărului istoric. Dar toate ţările baltice ar beneficia de o citire mai corectă a istoriei, dacă arhivele sovietice din Moscova le-ar fi accesibile.

Importanţa rezoluţiei OSCE pentru România este întreită. Într-un gest simbolic, ziua de 23 august – asociată în mentalul colectiv românesc cu regimul comunist – va deveni o zi de comemorare a victimelor acestuia, ale căror suferinţe încă sunt negate de unii comentatori. Progresele substanţiale înregistrate în ultimii ani în deschiderea arhivelor trebuie menţinute pe viitor, pentru ca accesul neîngrădit la documente al cercetătorilor — indiferent de opţiunile lor ideologice, metodologice sau politice — să permită necesara pluralitate de vederi. Guvernul României trebuie să sprijine şi mai mult, financiar şi logistic, procesul de asumare a trecutului recent şi instituţiile neguvernamentale din domeniu. //
Sursa:Revista «22»-Lavinia Stan

STEFANITA a scris (23 August 2009)

Despre Pactul talharesc Molotov-Ribbentrop şi anexarea Basarabiei române de către Uniunea Sovietică

De Ion BUGA, doctor habilitat în istorie, Chişinău

La 23 august 1939 (acum 70 de ani) la Moscova a fost semnat Tratatul de neagresiune dintre Uniunea Sovietică şi Germania, intrat în istorie ca „Pactul Molotov-Ribbentrop”, după numele miniştrilor de externe care l-au semnat. Pactul, conform înţelegerii comune preliminare, avea drept parte integrantă un Protocol adiţional secret, care, de fapt, era miezul acestui Pact, deoarece exprima exact scopurile anexioniste imperiale ale celor doi dictatori. Prin acest Protocol adiţional secret Stalin şi Hitler recroiau harta Europei şi delimitau cele două zone de influenţă (sovietică şi germană) de la Marea Baltică la Marea Neagră, convenind asupra „unor transformări teritoriale şi politice” în Finlanda, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia şi România.

Articolul 3 al Protocolului adiţional secret din Pactul Molotov-Ribbentrop se referea la România şi prevedea direct anexarea de către Uniunea Sovietică a Basarabiei, specificând: „În privinţa Europei Sud-Estice partea sovietică subliniază interesul pe care-l manifestă pentru Basarabia. Partea germană îşi declară totalul dezinteres politic faţă de aceste teritorii”. (Sublinierea ne aparţine în tot textul – n.a.).

Vom accentua că iniţiativa elaborării şi semnării Protocolului adiţional secret ca parte integrantă a Pactului aparţine din start Uniunii Sovietice, fapt confirmat de Proiectul sovietic al Pactului de neagresiune sovieto-german, înmânat de către Molotov părţii germane la 19 august 1939. În post-scriptumul Proiectului sovietic al Pactului se scrie direct: „Настоящий договор вступает в силу только в случае одновременного подписания специального протокола по внешнеполитическим вопросам, представляющим интерес для Высоких Договаривающих Сторон. Протокол является составной частью Пакта”. („Tratatul de faţă intră în vigoare numai în cazul semnării concomitente a Protocolului special în problemele de politică externă ce prezintă interes pentru înaltele Părţi Contractante. Protocolul este parte integrantă a Pactului”. [Publicaţia de documente „СССР-Германия.. 1989”. Vol. 1, Vilnius, 1989, p. 48.].

În Uniunea Sovietică originalul în limba rusă al Protocolului adiţional secret din 23 august 1939 nu a fost publicat, la Moscova acesta văzând lumina tiparului abia în 1993, iar în Ţările Baltice a fost publicată în 1988 o copie din arhiva germană a acestui document (Vezi revista „Таллин”, 1988, nr. 6, pag. 107). În 1989-1991 au apărut la Chişinău primele articole speciale ale istoricilor basarabeni consacrate consecinţelor Pactului Molotov-Ribbentrop pentru Basarabia. Printre aceste articole se numără şi articolul subsemnatului, Ion Buga, „Pământ strămoşesc”, care a fost exclus de către cenzură din pagina deja culeasă a ziarului „Învăţământul public” din 4 iulie 1989, apoi a circulat în manuscris, a fost difuzat în repetate rânduri la postul de radio „Europa Liberă”, iar la 3 august 1989 a fost publicat în săptămânalul „Literatura şi arta”.

La 28 iunie 1940, Uniunea Sovietică a ocupat şi anexat Basarabia, Nordul Bucovinei şi ţinutul Herţa în urma cârdăşiei dintre Stalin şi Hitler, fixată în Protocolul adiţional secret al Pactului Molotov-Ribbentrop, semnat la 23 august 1939. Astfel, în mod fraudulos, Basarabia a devenit parte componentă a statului sovietic totalitar.

Declaraţia de independenţă a Republicii Moldova (27 august 1991) subliniază că Basarabia, Nordul Bucovinei şi ţinutul Herţa au fost „ocupate prin forţă la 28 iunie 1940” de către URSS „fără consultarea populaţiei”.

Sovietizarea Basarabiei, care a început chiar din prima zi de ocupaţie – 28 iunie 1940 -, s-a realizat activ şi prin politica antinaţională a regimului stalinist totalitar. Basarabia a fost transformată într-o adevărată colonie a Imperiului Sovietic, unde se urmărea, în mod conştient şi planic, deznaţionalizarea populaţiei româneşti autohtone, folosind-se în mod conştient metode de teroare fizică şi morală pentru a-i lipsi pe românii moldoveni autohtoni de conştiinţa naţională, de memoria istorică şi culturală.

Pentru atingerea acestui scop diabolic în Basarabia, deja în februarie 1941 a fost interzis alfabetul latin (în RASSM – în 1938), iar în martie 1941 (în mod arbitrar) toţi basarabenii şi nord-bucovinenii au fost lipsiţi de cetăţenia română, fiindu-le impusă, prin decretul Moscovei, cetăţenia sovietică. În RSSM se falsifica istoria şi identitatea naţională a românilor, se promova o politică antiromânească în pregătirea şi promovarea cadrelor, se realiza decapitarea băştinaşilor prin eliminarea elitelor naţionale.

Deromânizarea şi „moldovenizarea” s-au efectuat concomitent. A fost interzisă folosirea etnonimului „român” şi a glotonimului „limba română”. S-au operat schimbări în actele (metrică, buletin de identitate ş.a.) ce indicau naţionalitatea: în loc de „român” s-a scris „moldovan”. Persoanele care se opuneau erau ameninţate şi chiar condamnate la muncă silnică.

În hotărârea Parlamentului R.M. din 23 iunie 1990, nr. 149-XII, se menţionează că: „Odată cu instaurarea în Basarabia şi Bucovina de Nord a regimului sovietic stalinist în aceste ţinuturi au fost comise crime împotriva umanităţii: omoruri în masă, deportări, foamete organizată”. Documentele oficiale confirmă că în anii 1940-1964 din Basarabia, Bucovina de Nord şi ţinutul Herţa au fost deportaţi în Siberia peste un milion de oameni, iar prin foametea organizată din anii 1946-1947 au fost lichidate peste 300 mii de oameni nevinovaţi din RSS Moldovenească. (Republica Moldova. Chişinău, 1992, p.12-13)

Este foarte important faptul adoptării de către Congresul II de deputaţi ai poporului din URSS la 24 decembrie 1989 a Hotărârii „О политической и правовой оценке советско-германского договора о ненападении от 1939 года” („Cu privire la aprecierea politico-juridică a Tratatului sovieto-german de neagresiune din anul 1939”) . Prin această hotărâre URSS a condamnat oficial faptul semnării Protocolului adiţional secret şi a recunoscut că acest protocol este nul şi neavenit din data semnării sale. În hotărâre se menţionează: „7. Congresul deputaţilor poporului din URSS condamnă faptul semnării „Protocolului adiţional secret” din 23 august 1939 şi a altor acorduri secrete cu Germania. Congresul consideră protocoalele secrete din punct de vedere juridic ca fiind nule şi neavenite din data semnării lor”. [Второй Съезд народных депутатов СССР. Стенографический отчет. М., 1990. Т. IV, р. 613.]

De menţionat că Protocolul adiţional secret al Pactului Molotov-Ribbentrop a fost condamnat şi considerat nevalabil din data semnării nu numai de către Rusia, ci şi de către alte state, precum SUA, Germania, România, Republica Moldova, Ţările Baltice ş.a. Astfel, în Declaraţia de independenţă a Republicii Moldova (27 august 1991) se subliniază că „parlamentele multor state în declaraţiile lor consideră înţelegerea încheiată la 23 august 1939, între Guvernul URSS şi Guvernul Germaniei, ca nulă ab initio şi cer lichidarea consecinţelor politico-juridice ale acestuia, fapt relevat şi de Conferinţa Internaţională „Pactul Molotov-Ribbentrop şi consecinţele sale pentru Basarabia” prin declaraţia de la Chişinău adoptată la 28 iunie 1991”. Totodată, Declaraţia de independenţă a Republicii Moldova prevede şi încetarea stării ilegale de ocupaţie militară a Republicii Moldova de către Armata a 14-a a Rusiei: „Parlamentul Republicii Moldova… cere Guvernului URSS să înceapă negocieri cu Guvernul Republicii Moldova privind încetarea stării ilegale de ocupaţie militară a acesteia şi să retragă trupele sovietice de pe teritoriul naţional al Republicii Moldova”.

În pofida faptului că Protocolul adiţional secret al Pactului Molotov-Ribbentrop a fost denunţat chiar de către statele semnatare, drama Basarabiei, a Bucovinei de Nord şi a ţinutului Herţa, cauzată de acest Protocol, mai continuă şi în 2009. Considerăm că lichidarea consecinţelor politico-juridice ale Pactului Molotov-Ribbentrop pentru aceste teritorii româneşti înstrăinate este o problemă internaţională foarte importantă şi actuală, care trebuie să fie concepută, tratată şi soluţionată ca atare de către comunitatea internaţională. Datoria tuturor românilor este să luptăm permanent şi energic pentru drepturile noastre legitime.

„Căci – spunea Eminescu în 1878, referindu-se la Basarabia — un drept nu se pierde decât prin învoirea formală de a-l pierde. Dar fie această învoire smulsă cu de-a sila, fie dictată de raţiuni de stat, fie izvorâtă din orice alte consideraţii, nu se modifică şi nu se nimiceşte decât din momentul în care renunţăm la el … Tăria unui popor mic a stat totdeauna un drept. Oricât de slab ar fi dreptul lipsit de arme şi de putere, el tot e mai tare decât nedreptatea, tot mai tare decât neadevărul …”.

„Drepturile naţiunilor … nu sunt altceva decât drepturile umane privite la nivelul specific la vieţii comunitare … Dreptul unei naţiuni la existenţă precede cu siguranţă toate celelalte drepturi. Ele sunt, ca toate drepturile eminamente umane, înrădăcinate în natura persoanei, drepturi ce reflectă exigenţele obiective şi inalienabile ale unei legi morale universale” – declara Sanctitatea Sa Papa Ioan Paul al II-lea la cea de-a 50-a Sesiune a Adunării Generale ONU (5 octombrie 1995).

Prăbuşirea imperiului sovietic (URSS) în 1991 şi aderarea României la NATO şi Uniunea Europeană în 2007 au creat o şansă reală pentru lichidarea consecinţelor Pactului Molotov-Ribbentrop şi reunirea pe cale paşnică a teritoriilor naţionale româneşti înstrăinate prin integrarea euro-atlantică a Republicii Moldova şi a Ucrainei. Consider că aceasta e cea mai rezonabilă cale pentru un viitor demn al tuturor cetăţenilor Republicii Moldova.

nicu a scris (23 August 2009)

JOS CONSECINTELE PACTULUI RIBBENTROP-MOLOTOV!