Stiri
10 July 2009
Aproape 160 de tineri şi copii din regiunea transnistreană care şi-au petrecut vacanţa la Sulina, România, în cadrul programului ARC, destinat copiilor şi tinerilor etnici români de pretutindeni, organizat de Ministerul Afacerilor Externe al României, au fost reţinuţi la frontiera din România şi R. Moldova în noaptea de 30 iunie — 1 iulie.
Vameşii de la punctul de frontieră Cahul, al R. Moldova, au confiscat dicţionarele universale ale limbii române, pe care tinerii le primiseră cadou de la autorităţile din România. De asemenea, le-au fost luate enciclopediile, CD-urile despre Teatrul Ioan Luca Caragiale, dar şi cele cu imagini din 7 aprilie.
„Am fost interogată mai bine de două ore despre şederea noastră în România», ne-a comunicat Raisa Pădureanu, vice-directorul Liceului «Lucian Blaga» din Transnistria, care însoţea grupul de tineri. «M-au întrebat de ce nu îl iubim pe Voronin şi ce credem despre evenimentele din 7 aprilie», ne-a mai spus ea. Totodată, aceştia au încercat să afle despre întâlnirea lui Traian Băsescu cu tinerii de la Tiraspol, aflaţi la Sulina. Potrivit Raisei Pădurean, deşi au interogat-o mai bine de două ore, cele două persoane care i-au adresat întrebări nu s-au legitimat.
În articolul «Cine a tradus «Idiotul»?», publicat la 9 iulie 2009, ZdG relata despre un alt grup de tineri reţinuţi ore în şir la acelaşi punct vamal Oancea — Cahul. Amintim că şeful biroului vamal Cahul, Ion Mereuţă, ne-a asigurat că controlul se face doar selectiv. «Nu putem verifica în proporţie de 100% fiecare transport. S-ar stopa şi traficul. O facem întotdeauna selectiv, după criteriile noastre de analiză», mai spune el. Deşi a fost verificat aproape fiecare bagaj al celor aproape două sute de tineri, Mereuţă spune că nu s-a găsit nimic suspect. L-am întrebat dacă în acea noapte la controlul bagajelor au asistat şi agenţi SIS. «Este vorba despre securitatea statului. După competenţa lor, se pot prezenta oriunde», ne-a spus Mereuţă.



«Întrebări la Vamă: «De ce nu-l iubiţi pe Voronin?»»
Birshteyn a scris (10 July 2009)
cum sa nu-l iubesti pe cioronin?
el trebuie «liubit vo vse dyhatelinye i pihatelinye» !!!
unde s-o mai auzit: sa confisti dictionare si enciclopedii!!!
este culmea nesimtirii!!!
JOS calaii kkkkomuisti!!!!!
Constantin a scris (10 July 2009)
Ce a facut Vorona pentru copii din transnistria ! Cand Smirnov a arborat steagul Rusie pe parlamentul din triaspol ce a facut Voronin ? Voron nu face nimic pentru cei din locul lui de nastere ce sa mai zicem petru ceilalti ! EL FACE TOT PENTRU BUZANRELE LUI SI A FECIORASULUI !
tudor soimaru a scris (10 July 2009)
Dragilor, puteti sa-l iubiti pe Irod Voronin in suflet si in gura mare dar un lucru sa nu faceti: sa nu aveti incredere in el orice ar spune, cand vorbeste, inchideti degraba sonorul …caci un militian,un gabor va minti mereu din interes sau chiar fara interes!!
Alisa a scris (10 July 2009)
Imi pare foarte rau ca am ajuns sa locuiesc intr-o tara condusa de un guvern ridicol, de leprele comuniste care ne rid in fata si noi prin tacerea noastra acceptam batjocura lor. Fosilele comuniste — la gunoi!
naicu a scris (11 July 2009)
Ok, multi in tara noastra sunt buni de a vorbi, dar care nu materializeaza asta in practica si incearca de a insulta oamenii care fac ceva, invidia pe care o au oamenii se manifesta negativ tot asupra lor. Informativa ce spun sursele independente http://www.gazeta.ru/comments/2009/07/03_a_3218483.shtml
din romania a scris (11 July 2009)
fratilor basarabeni suntem mereu alaturi de voi. mergeti la vot pe 29 iulie ca altfel voronin duce moldova in distrugere.
raira tiraspol a scris (11 July 2009)
sunt raisa,cea care a fost interogata mai bine de 2 ore de securistii lui voronin.nu mii frica de nimeni si de nimic ,mii frica de Dumnezeu,acest lucru le-am spus si lor in fata.mi-a fost mila de copii,cel mai mic avea 4 anisori,o fetita care a mers pentru prima data cu mama sa.oare poate un copil de 4 ani sa reziste 5 ore fara sa mearga la baie?fara sa iasa din autocar?in timpul perchezitiei a disparut camera video a unui baiati din grigoriopol.sarmanul a primit-o cadou de la tatal sa in ziua de nastere.intrebari au fost multe si stupide.le-am zis in fata ca eu sunt anticomunist.la intrebarea de ce nu-l iubesc pe voronin,i-am intrebat:ce a facut voronin pentru elevii si profesorii din transnistria in anul 2004,cind au fost devastate mai multe scoli cu predare in limba romana?mai bine ca atit,atunci,in 2004,smirnov i-a decorat pe cei care au participat nemijlocit la devastarea scolilor,acelasi lucru l-a facut si voronin duapa evenimentele din 5-8 aprilie.oare nu au meritat acesti profesori sa fie decorati? de ce voronin nu a facut nici un gest frumos pentru noi?nu am nevoie de ordinile lui si de decoratii la fel,dar acesti copii si parintii lor sunt cetateni ai republicii moldova.acum am ajuns ca securitatea lui voronin sa ma intrebe de cite ori merg in tara? cu ce scop? deci,un interogatoriu ca pe timpul lui stalin.unde s-a mai vazut,intr-o»tara democrata si libera»,sa fii pindit la tot pasul?sunt anticomunist, si chem toata lumea sa ne unim fortele ca sa scapam de teroare si dictatura.Dumnezeu sa ne ajute!
raira tiraspol a scris (11 July 2009)
grupul de copii si proesori din transnistria au fost perchezitionati la vama cahul pe data de 28.06-29.06., am fost tinuti in vama mai bine de 5 ore,de la ora 22-pina la oara 3si 15 minute.am fost impusa sa scriu explicatie ,si atita timp cit am refuzat ei si-au batut joc de copii,indata cum am scris citeva cuvinte pe o foaie,care de fapt am refuzat sa o semnez,au ordonat ca copii sa urce in autocare.iata si teroarea comunismului.au gasit cu cine sa lute, cu niste copii minori care si asa sunt batuti de soarta aici in trannsnistria!
Panait a scris (12 July 2009)
Stimata Dna. Raisa, Securistii acestia care, adevarat spus «lupta cu copii» … sunt niste jeguri umane. Se apropie momentul cand vor depune si ei «o marturie totala» pentru a incerca sa se spala de pacate. Multa cinste si respect am pentru oamenii de pe malul stang al Nistrului (dar si de pe malul drept) care nu renunta la limba si cultura, in starea de asediu care se gasesc acum, din 2 parti. De la rusofoni si rusocentrici aproape ca se poate intelege ceva, ca sunt paranoici, inapoiati sarmanii intr-un fel, si obsedati cu suferintele lor in al doilea razboi mondial, dar de la tradatorii astia care se gasesc pe malul drept acum la putere, cu acolitii lor in porcuratura, politie si securitate, mai greu inteleg. Cu acestia din urma e nodul adevarat a problemei. Asa cum spuneti, Dna. Raisa, este revoltator ca au fost in stare sa hartuiasca tineretul din Transnistria, si asa lovit de soarta. Va intreb totusi, ce au raspuns cand i-ati intrebat «Ce a facut Voronin pentru noi?» Ce tupeu sa intrebe: «dece nu il iubiti pe Voronin?» Raspunsul cel mai simplu ar fi «fiindca traieste». D-zeu sa va protejeze si sa va bine cuvânteze Dna. Raisa, pe dvs. si pe elevii dvs.
Stefanita a scris (12 July 2009)
Draga Raisa,nu ne mai mira nimic la comunistii astia…Daca ma mira ceva ,este faptul ca reusesc sa convinga inca multi oameni sa voteze cu ei.Asta chiar ca nu pot sa-mi explic !In Romania ,partidele de orientare comunista sunt interzise prin lege ,la fel ca si cele fasciste,pentru ca fascistii tot una sunt cu comunistii ..Sa dea bunul Dumnezeu sa scapati si voi de teroristii comunisti din Moldova ,indiferent cum s-or numi ei,smirnovisti sau voronisti !
gabiro a scris (12 July 2009)
Ca voronin are alergie la romani am inteles,ce nu pot sa inteleg este excesul de zel al vamesilor si granicerilor moldoveni,lipsa lor de omenie fata de niste copii nevinovati (vezi si cazul copilului de 7 luni retinut in aeroportul Chisinau). Ce sa mai vorbim de conditiile de obtinere a vizei de intrare in Moldova.Si pentru SUA obtii mai repede o viza.
Cred ca o conditie sa lucrezi in politie,la vama,la graniceri,este sa fi romanofob!
Stefanita a scris (12 July 2009)
Si inca ceva,Raisa draga .In ziare s- a scris ca securistii v-au confiscat cartile si dictionarele romanesti, precum si cd-urile cu cantece si piese de teatru romanesti.E adevarat ?
Eugen a scris (12 July 2009)
Paradoxal,da aceste faradelegi ale guvernarii sunt sustinute, inclusiv, din granturile si credite ale organismelor financiare internationale.
gabiro a scris (12 July 2009)
Domnule Stefanita,din pacate cei care ar vota cu opozitia sant plecati la munca in strainatate si nu au posibilitatea de a vota,iar din cei ramasi acasa majoritatea sant pensionari si locuiesc la sate.Ei sant dezimformati de mass-media comunista de stat,care e aservita total puterii comuniste.Foarte multi au nostalgia perioadei URSS,cand intradevar o duceau mai bine ca acum.In ce priveste politia si vamesii,nu recomand nici unui roman sa mearga in RM cu masina personala chiar daca se vor scoate vizele. V-o spun din experienta,din pacate.Sa nu se mire ca turismul in RM este la pamant.
Stefanita a scris (12 July 2009)
D-le Gabiro,eu am in vedere sondajul facut inainte cu 2 saptamani de alegerile din aprilieUltimul inaintea alegerilor}Comunisii erau cotati cu 36% din voturi.In noaptea alegerilor,cam dupa ora 2 noaptea au inceput falsificarile masive,lucru spus de insasi Baroana Nicholson,care ne e cunoscuta noua,romanilor,pentru ca a monitorizat si Romania.Asa s-a ajuns la «50%».Eu sper ca acum sa se repete votul fara fraudare si mai sper ca oamenii sa-si pastreze optiunile asa cum le-au aratat la acel sondaj oficial.Cu siguranta ca atat au simpatizanti comunistii-36-37%.Abia pe rma sa vedem cat de unita e opozitia si cate cartite sunt infiltrate in randurile el ….
raisa a scris (13 July 2009)
rospund pentru toata lumea.la inceput au confiscat toate cartile care au fost aruncate ca niste pietre la pamant.apoi,dupa ce m-au laut la interogatoriu intr-o cladire speciala de la etajul 2 din vama cahul,ei imi puneau ntrebari,iar eu am strigat in gura mare la ei sa intorca cartile la copii.ei au inteles ca pina nu intorc cartile eu nu voi inchide gura si cu mine este complicat de discutat.am sunat la o colega si dinsa mi-a zis ca ei aduc cartile inapoi.insa nu au intors toate cartile fiindca si la mine si la alti colegi lipseu cite ceva din bagaje.in special CD urile cu teatrul Carageale,care mi l-am dorit atit de mult!cartile «originea limbii romane»,etc.
Ce au raspuns ei la intrebarea pusa de mine?«Ce a facut Voronin pentru noi?»NU AU RASPUNS NIMIC,fiindca nu stiau ce sa rapunda,ba mai mult ca atit,s-au facut ca nu stiu nimic depsre evenimentele din 2004.ce sa mai vorbim? ei nu cunosteau nici limba de stat.vorbeau numai in limba rusa,era clar cine sunt si ce doresc de la noi.in anul 2004,cind au furat toate lucrurile din scoala, inclusiv si din biroul meu, mi-a disparut multe carti de pret,inclusiv si o biblie in imagini care am luat-o de la un preot si o foloseam la orele de dirigentie,istoria literaturii romane,dictonare…..acest lucru incercam sa -l explic «tovarasilor» de la vama,insa ei nu aveau nici un pic de simt,aveau indicatii concrete si atit.niste vagabonzi,imbracati ca din strada,fara sa se legitimeze,cu miros de alcool,mai ales domnul colonel abia invirtea limba in gura.noi eram insetati si flaminzi.ni s-a mai spsu ca cartile ne sunt confiscate fiindca sunt in limba romana si sunt editate de Basescu….imi venea sa rid,dar furia nu-mi permitea,niste nesimtiti,bolnavi de cap,care nici nu-si dau seama ce inseamna editura.a trebuit sa le amintim ca copii lor tot studiaza limba romana la scoala si ei tot au sustinut examene de bacalaureat la limba romana,si,sigur,daca le-au sustinut inca,fiindca dupa comunicarea lor am inteles ca nu au nici cei 7 ani de acasa.pina la urma a trebuit sa ma apropii de unul care era»seful» si sa-i zic in limba porceasca:»tine minte,va veni timpl cind te vor blestema si copii tai pentru ceea cine esti…»sigur ca nu i-a placut si a ramas sa-i tremure falcile de ura.prin interogarea lor hitra intentioanu sa afle si le ce retea de internet sunt conectat, si daca am interenet acasa…..deci,am trecut printr-u stres enorm.oricum nu las cazul asa,le-am promis ca dosarul va ajunge la curtea europeana.
raisa a scris (13 July 2009)
in privinta alegerilor,nu stiu cum sa mai luptam si cum sa procedam ca sa nu mai fie fraude.chiar aseara m-a sunat o domana care mi-a zis ,ca la calarasi,batrinilor,care au fost amenintati ca daca nu voteaza comunistii,nu vor primi pensii etc,pai li s-au dat buletinele din timp.pe buletine era aplicata stampila pentru pcrm.cind intrau in cabina de vot ei puneau buletinul nou in buzunar,iar cel cu stampila aplicata il aruncau in urna de vot.poate cineva stie cum sa evitam si asemenea fraude?
raisa a scris (13 July 2009)
cine doreste ma poate contacta la adresa anelia@peronal.ro,multumesc mult
Stefanita a scris (14 July 2009)
Romania, atacata de la Chisinau pe patru fronturi
13 iulie, ziua in care coalitia kaghebisto-comunista, coordonata de la Moscova, a pornit o noua ofensiva anti-romaneasca.
13 iulie, 18:30
ZIUA Online
Consulul roman la Chisinau si-a dat demsia luni, in urma unui scandal sexual. Dupa un model KGB folosit si in cazul diplomatului britanic James Hudson, care a fost filmat in timp ce facea sex cu prostituate.A urmat, la scurt timp, o noua acuzatie la adresa Romaniei: originalul declaratiei de independenta a Republicii Moldova s-ar afla la Bucuresti. Declaratia ii apartine renumitului lider comunist Mark Tkaciuc, care vrea, astfel, sa demonstreze implicarea Bucurestilor in violentele din 7 aprilie.A venit apoi o noua demonstratie de forta a autoritatilor comuniste de la Chisinau, care au interzis accesul in R.Moldova a corespondentului Agerpres, Gabriel Apetrii. Motivul este unul aberant (dar folosit din plin in luna aprilie impotriva jurnalistilor romani): jurnalistul nu detine un certificat care sa ateste ca nu este bolnav de SIDA sau infectat cu HIV.
Bineinteles, lucrurile nu s-au oprit aici. O agentie de presa aservita puterii de la Chisinau a prezentat «dovezi» potrivit carora primarii de peste Prut au primit scrisori din Romania care indeamna la lichidarea statului moldovenesc.Numai ca, in relatia cu autoritatile comuniste de la Chisinau, dirijate de la Moscova, nimic nu poate fi privit ca simpla coincidenta:7 iuliePresedintele Traian Basescu a declarat, intr-o intalnire cu jurnalistii straini, ca spera ca Opozitia pro-romana din Republica Moldova sa obtina «rezultate mai bune» la alegerile ce vor avea loc la 29 iulie.9 iulieMinistrul Afacerilor Externe, Cristian Diaconescu, a declarat, in timpul unei conferinte de presa, ca solicita Chisinaului sa renunte la regimul de vize impus cetatenilor romani si sa respecte normele si standardele pentru organizarea unui proces electoral corect.13 iulieMAE a anuntat ca o delegatie a reprezentantilor societatatii civile din Republica Moldova (jurnalisti, reprezentanti ai presei independente din Republica Moldova, clerici, scriitori, profesori, presedinti de asociatii culturale, fosti detinuti politici si veterani de razboi) efectueaza, in perioada 13 — 14 iulie 2009, o vizita in Romania, la invitatia secretarului de stat pentru relatiile cu romanii de pretutindeni, Eugen Tomac.»Scrisorile unioniste din Romania»Agentia de presa Omega (omg.md), al carei patron este Aleksandr Petkov, fost consilier pentru politica externa al presedintelui Vladimir Voronin si fost purtator de cuvant Partidului Comunist, a difuzat luni o stire in care sustine ca sute de primarii din Moldova au primit, de la inceputul acestei luni, scrisori din Romania, care indeamna la lichidarea statului moldovenesc si la unire cu Romania, transmite Agerpres.Potrivit agentiei mentionate, scrisoarea ar fi semnata de «Sindicatul Liber European al cetatenilor din Romania si Moldova» si ar indemna la unire «pentru ca teritoriile Moldovei istorice sa se reuneasca iarasi intr-o Romanie moderna care este deja a saptelea stat ca marime si importanta in Europa civilizata si prospera».Omega sustine ca mai multi primari din raionul Cantemir au confirmat ca au primit astfel de scrisori si citeaza in continuare declaratiile unora din ei. «Eu si consatenii mei, la care am avut ocazia sa le citesc, considera ca este o scrisoare de interes politic, o scrisoare care provoaca lumea la rau, cheama lumea la varsari de sange, la revolte. Consider ca o astfel de organizatie nu ar trebui sa se implice in interesele noastre interne», a declarat primarul comunei Baimaclia, Dumitru Guci.»Este ceva inadmisibil, este ceva mincinos, rusine celor care au facut acest ravas», a afirmat si Mihail Gribincea, primarul comunei Antonesti.Primarul de Porumbeni, Tudor Muntean, alaturi de colegii sai a declarat ca, dupa stampilele aplicate pe plic, scrisorile au venit din Romania.Omega mai scrie ca, potrivit surselor din cadrul Asociatiei Primarilor din Republica Moldova, majoritatea primariilor din Moldova au primit scrisori de acest gen.Agentia sugereaza ca Serviciul de Informatii si Securitate, precum si Ministerul moldovean de Externe ar trebui sa ia atitudine fata de acest caz.
M. BATCA
tudor soimaru a scris (14 July 2009)
Pt d-na Raisa: Sfatuiti-i pe batranii care primesc buletine gata stampilate pentru PCRM, ca in cabina de vot, sa stampileze acel buletin in mai multe locuri,pentru a fi anulat.Nimeni nu poate verifica ce fac ei in cabina de vot.Trebuie sa recunoasteti ca e de preferat ca un vot sa fie anulat decat sa fie dat pt comunisti.Succes
Maresalul Antonescu a scris (14 July 2009)
Până la suplinirea regimului sângeros al lui V. Voronin au rămas 21 de zile
Publicat la 13 iulie 2009
1. Pe data de 7 aprilie, marţi, am fost martor al evenimentelor din Piaţa Marii Adunări Naţionale (PMAN), din spaţiile din faţa clădirilor Preşedinţiei şi Parlamentului. Protestatarii, în marea lor majoritate — tineri, indignaţi până la culme de fraudele comise de comunişti în alegerile din 5 aprilie, au scandat «Jos Voronin! Jos comuniştii!» A fost o revoltă populară, paşnică, legitimă.
Furia oamenilor s-a extins asupra clădirii Preşedinţiei. După altercaţii cu cordonul de scutieri ce apărau clădirea, protestatarii au început să arunce cu pietre în sticlele fumurii ale palatului prezidenţial — simbol al dictaturii uzurpatorului Voronin.
În acest material nu mi-am propus drept scop analiza a ceea ce s-a întâmplat atunci, expunerea comportamentului oamenilor politici, prezenţi la eveniment. Am s-o fac cu altă ocazie, după alegerile anticipate din 29 iulie 2009.
Vreau astăzi să insist asupra unui moment deosebit de important şi anume: despre reacţia neadecvată, disproporţionată, a forţelor de ordine în noaptea de la 7 spre 8 aprilie şi apoi după 8 aprilie. Vreau să fiu cât mai explicit.
Da, în urma revoltei populare anticomuniste, antidictatoriale au fost deteriorate cele două clădiri — cea a preşedinţiei (atunci preşedinte al R. Moldova mai era încă prim-secretarul CC al PCRM V. Voronin) şi sediul Parlamentului (preşedinte — comunistul Marian Lupu). Forţele de ordine ale uzurpatorului puterii de stat din R. Moldova V. Voronin au intervenit noaptea, au arestat tinerii care au rămas în PMAN, relativ puţini la număr pentru a fi capabili să opună rezistenţă trupelor speciale. Iar ceea ce a urmat depăşeşte orice imaginaţie: tinerii şi tinerele au fost burduşite în «izolatoare» inadecvate, mai multe persoane în camere mici; oamenii au fost bătuţi, umiliţi, batjocoriţi, iar trei (după alte date — patru) persoane tinere au fost omorâte de poliţişti.
Şi acum atenţie: nimeni nu-şi poate permite să ia viaţa omului doar pentru că acesta a spart un geam. Nu se mai produce oare sticlă în Europa, Asia sau în America? Oamenii care au aruncat cu pietre în geamurile clădirii Preşedinţiei nu puteau fi oare impuşi să restituie cheltuielile? Nu se mai găseşte oare mobilă în R. Moldova, pentru a o înlocui pe cea ce a fost distrusă? Deci, prima constatare: Voronin, ministrul de Interne Papuc, alţi hojmălăi de prin jurul lor se fac vinovaţi de omorul tinerilor nevinovaţi. Tinerii care au fost omorâţi de poliţiştii lui Voronin nu au aruncat cu pietre în clădiri. Mâinile lui Voronin sunt pătate de sângele acestor tineri nevinovaţi. Şi mâinile lui Gh. Papuc, la fel sunt pline de sânge. Iată că regimul generalului de miliţie sovietică a mai obţinut un calificativ — regim sângeros.
Dar lucrurile nu se încheie aici. La scurgerea a trei luni de la acele evenimente multe aspecte rămân învăluite de mister. Autorităţile comuniste nu au făcut practic nimic în a depista autorii crimelor comise. Ucigaşii sunt în libertate. Ei sunt printre noi, sunt alături de noi; ei beau bere sau cafea, alături de tinerii care au supravieţuit măcelurilor poliţiste. Această realitate este de groază! Iată de ce, în primul rând poliţia trebuie să se autosesizeze, se condamne ea prima, crimele comise. Poliţiştii, ei primii, ar fi trebuit să-i depisteze pe ucigaşi, să se distanţeze de bandiţii în uniforme de poliţişti! Asta pentru a-şi păstra demnitatea de poliţişti. Personal consider că nu este greu de realizat acest lucru.
Pe noi ne îngrijorează atmosfera ce domină în cadrul Ministerului de Interne: cum, domnilor, până în prezent nu va-ţi gândit să examinaţi voi primii cine vă sunt colegii asasini? Vă identificaţi cumva cu ei? Cum puteţi îmbrăca forma de poliţişti, cum puteţi veni la serviciu, când ştiţi că între voi sunt criminali? Îl mai consideraţi cumva pe Voronin comandantul vostru şef?
2. Aflăm cu stupoare că Procurorul general Valeriu Gurbulea declară cum că abuzurile, mutilarea şi torturile la care au fost supuşi tinerii în comisariatele de poliţie sunt rodul unor «invenţii». Nici mai mult, nici mai puţin! Constatăm pentru a câta oară că regimul sângeros al lui Voronin dă dovadă de un cinism ieşit din comun în contextul în care actele de represiune şi încălcare a drepturilor omului sunt evidente. De ce, domnule, Gurbulea, n-aţi încerca să aplicaţi aceleaşi «argumente» şi în cazul deceselor ce au avut loc după 7 aprilie în incinta comisariatelor de poliţie? Oare şi în cazurile date a fost vorba de «automutilare»?
Mişcarea Acţiunea Europeană condamnă crimele comise de regimul sângeros al lui V. Voronin. În alegerile din 29 iulie 2009 acest clan criminal trebuie răsturnat. Considerăm că ucigaşii trebuie descoperiţi şi traşi la răspundere.
3. Ascult unele dezbateri electorale la posturile de radio. Am privit o polemică electorală la TVM. Consider cu nici un subiect abordat de organizatori (fie că e vorba de criza economică mondială şi cum a afectat ea R. Moldova, care ar fi căile de depăşire a crizei; fie că e vorba de pensii şi salarii, de educaţie sau ecologie etc., etc.), nu-şi au nici un rost atâta timp cât ucigaşii unor tineri nevinovaţi se plimbă nestingheriţi pe străzile Chişinăului, atâta timp cât nu li s-au intentat dosare penale.
Noi, cei din R. Moldova, am ajuns în situaţia în care nu are rost să discuţi nici o problemă atâta timp cât avem în faţă funcţionari de teapa lui Voronin, Papuc sau Gurbulea. Procurorul general al Republicii Moldova Valeriu Gurbulea, un om relativ tânăr, este şi ridicol, şi crunt, pentru că, în opinia lui, tinerii maltrataţi de poliţaii lui Voronin, şi-ar fi provocat ei înşişi rănile; ceea ce înseamnă, de asemenea, că şi cei care au fost snopiţi în bătăi până la moarte în comisariatele de poliţie, de fapt s-au sinucis. Astfel de poziţii ale «oamenilor legii», exprimate în declaraţii, sunt înspăimântătoare. Aceşti oameni sunt capabili de orice. De orice minciună sau chiar crimă.
Iată de ce, stimaţi concetăţeni, până la alegerile parlamentare din 29 iulie au rămas doar trei săptămâni, 21 de zile! Este cazul să ne mobilizăm eforturile pentru a contribui în comun la suplinirea acestui regim sângeros. Criminalii trebuie pedepsiţi pentru omuciderile comise, iar cei care îi ascund sau le iau apărarea ar fi bine să plece din funcţiile de conducere ale R. Moldova. Noi toţi, acum ca nici odată, avem nevoie de schimbare. O putem face prin vot, la 29 iulie 2009.
4. Aflăm din «Literatura şi Arta» de astăzi că în cadrul şedinţei Consiliului Director al Forului Democrat al Românilor din Moldova (FDRM) de pe data de 3 iulie, a fost discutată problema Listei comune a partidelor anticomuniste. Cităm: «Pentru a spori şansele şi a nu pierde voturi, am sugerat şi în acest scrutin celor trei partide democratice [corect ar fi fost «celor trei partide liberale», pentru că există Partidul Democrat (PD) condus ceva mai devreme de D. Diacov — A.P.] cu şansa de a accede în Parlament [după paraşutarea domnului Marian Lupu în fruntea PD şi acesta are şanse să acceadă în Legislativ — A.P.] — PL, PLDM, AMN — să mai examineze o dată posibilitatea de a se prezenta la alegerile anticipate cu o listă comună. Dacă acest lucru a fost cu adevărat greu de realizat, propunem ca acestea să vină în faţa alegătorilor cu un mesaj comun, cu un program comun şi o platformă comună»[1]. MAE susţine întru totul acest îndemn al FDRM: un program comun de guvernare al partidelor liberale ar spori încrederea electoratului pro-european în capacitatea liderilor acestor partide de a demola regimul bolşevic, impus de Voronin moldovenilor, şi duce la o prezenţă masivă la urnele de vot.
Unire moldoveni! Să nu ne fie frică în faţă călăilor! Criminalii trebuie pedepsiţi pentru faptele lor sângeroase!
Anatol PETRENCU, prof. univ., dr.- hab., preşedinte al MAE.
Scris joi, 9 iulie 2009
ionescu tudor a scris (24 July 2009)
SUNT ROMAN, ARDELEAN , SI AM CITIT CE A-TI PATIT LA GRANITA !!!….CINSTE DUMNEAVOASTRA, DOAMNA PROFESOARA , PENTRU ATITUDINEA DUMNEAVOASTRA !!!…IMPORTANT ESTE, CA SA NU UITE CEI DIN CONDUCEREA R. MOLDOVA, CE A PTIT FOSTUL PRESEDINTE AL ROMANIEI, FOSTUL MINISTRU DE INTERNE SI FOSTUL MINISTRU AL APARARII DIN ROMANIA !!!DAR TOATE AU VREMEA LOR SI TIMPUL LOR !!!…AVIZ AMATORILOR !! IN CURIND, SE DORESTE CREAREA STATELOR UNITE ALE EUROPEI !!!..DIN CARE SI R. MOLDOVA TREBUIE SA FACA PARTE, CU VOIA SAU FARA VOIA EI !!!…DAR , ISTORIA , LASA IN URMA…CADAVRELE , ALTOR VREMURI !!CU STIMA , TUDOR.
ionescu tudor a scris (24 July 2009)
SI INCA UN P. S. : PE LUCRATORII VAMALI , NU POTI SA-I INVINUIESTI DE NIMIC !!!STII DE CE?…EI EXECUTA NISTE SIMPLE ORDINE, DE LA SEFII LOR !
anonim a scris (24 July 2009)
Scoaterea buletinelor din sectia de votare se pedepseste prin lege. Buletinul trebuie sa ramana in urna. La fel si introducerea buletinelor este fruda si se pedepseste. Batranii risca sa faca puscarie pentru asa ceva.
Ce-i puteti sfatui pe batrani? Sa nu faca prostia sa mearga cu buletine stampilate la votare, pentru ca asta e o incalcare extren de grava. Dar nu e nevoie sa spuna ce vor face. Sa voteze asa cum doresc, iar buletinele gata stampilate sa le adune si sa le prezinte reprezentantilor unuia dintre partidele liberale, eventual cerand sa nu le fie divulgata identitatea — dac le e frica. Totuszi, sa nu stea cu buletinele false la ei, ci sa faca publica aceasta proba de fraudare comunista. Acesta ar fi sfatul meu.