Bebeluş de 660 grame salvat prin operaţie la cord făcută de un chirurg român
La medicul cardiolog Eugen Săndică, în Germania, ajung mulţi copii din România cu probleme cardiace grave, consideraţi inoperabili. Este primul şi unicul medic din lume care a intervenit chirurgical pe inima unui copil de 660 de grame, salvându-i viaţa. Săndică operează într-o clinică lângă Dortmund, scrie Adevarul.
Samira, asa se numeste fetita de 660 de grame operata de acest medic. Este vorba despre un copil prematur (25 de săptămâni şi 2 zile) preluat în vederea închiderii canalului arterial, la o săptămână după naştere. În cadrul evaluării preoperatorii a fost evidenţiat şi un tromb intracardiac la nivelul celor două atrii. Elementele inedite ale operaţiei au fost: greutatea copilului de 660 de grame, lungimea – 25 cm, prematuritatea. Până în prezent este prima intervenţie pe cord deschis la un copil atât de mic, la aceasta adăugându-se extragerea unui corp străin intracardiac fără folosirea aparatului de circulaţie extracorporeală. Operaţia constituie o noutate absolută şi în acelaşi timp un precedent important în condiţiile în care numărul prematurilor îngrijiţi în secţiile de neonatologie creşte continuu, declara chirurgul.
„Am făcut operaţii pe cord deschis la copii sub 2 kg (operaţia Norwood pentru sindromul de hipoplazie de cord stâng, switch arterial pentru transpoziţia de mari vase, reconstrucţii de arc aortic pentru întreruperile de arc aortic asociate sau nu cu defect septal interventricular, pentru a da doar câteva exemple) sau implantarea de cord artificial la un copil de 3,4 kg ulterior transplantat cu succes reprezintă cazuri deosebite”, a mai spus Eugen Săndică pentru Adevărul.