Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Actele false, cel mai frecvent…

Actele false, cel mai frecvent delict de frontieră

Pe parcursul zilelor de odihnă, Serviciul de Grăniceri al R. Moldova a înregistrat 150 mii treceri persoane şi mai mult de 50 mii treceri mijloace de transport.

Totodată, Serviciul de Grăniceri a reţinut 32 persoane pentru diverse acţiuni ilicite, comise la frontiera de stat.

În perioada respectivă au fost reprimate 4 încercări de trecere ilegală a frontierei de stat, o infracţiune în acest sens fiind comisă de un cetăţean german, care a intrat în R. Moldova, ocolind punctul de trecere Palanca. Tânărul, de 29 ani, domiciliat în or. Dortmund, Germania, a procedat în maniera ilegală, deoarece aflându-se anterior în R.Moldova, încălcase legislaţia naţională.

Inspectorii controlului de frontieră au  mai depistat 8 cazuri de falsificare a documentelor de călătorie. Cel mai reprezentativ caz e cel înregistrat în punctul de trecere Sculeni. La intrare în R. Moldova, ară a fost reţinut un cetăţean al Bulgariei, de 40 de ani, care a prezentat la control un paşaport fals. În procesul cercetărilor preliminare, grănicerii au apelat la partenerii europeni, prin intermediul Centrului Trilateral Galaţi, în consecinţă confirmându-se că actul în cauză figurează în baza de date a Interpol-ului ca fiind furat la începutul lunii august 2010.

În temeiul informaţiilor parvenite de la organele de drept naţionale, au fost reţinute 10 persoane, iar alţi 7 cetăţeni din diferite state au fost identificaţi în urma încălcării regimului de şedere pe teritoriul R. Moldova.

În perioada vizată, a  fost interzisă ieşirea din R. Moldova unui numar de 164 cetăţeni din diferite motive legale, 61 – pentru expirarea termenului de valabilitate a actelor de identitate, la fel, nu s-a permis intrarea în R. Moldova unui numar de 33 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege.

Traficul de persoane şi mijloace de transport prin punctele de trecere a fost de aproximativ 150.000 treceri persoane, atît pe sensul de intrare cît şi pe cel de ieşire din ţară şi de peste 50.000 treceri mijloace de transport.