671 afişări
O stea2 stele3 stele4 stele5 stele (3 voturi)

Imediat după 8 martie, Ziua femeii, urmează Ziua Bărbatului, marcată la români concomitent cu sărbătoarea creştină a celor 40 de sfinţi-mucenici.   

Bătrânii spun că zilele capricioase ale babelor iau sfârşit, lăsând loc zilelor calde ale moşilor, compensând prin bunătate şi înţelepciune.  

Această sărbătoare religioasă este însoţită de tradiţii laice, potrivit cărora bărbaţii trebuie să îşi măsoare rezistenţa împotriva Zeului Bachus, servind 40 de pahare. Tradiţia românească spune că prin cele 40 de pahare pe care trebuie să le consume astăzi în cinstea Sfinţilor Mucenici din cetatea Sevastei, aceş tia vor fii sănătoşi şi feriţi de boli tot anul, scrie www.unica.ro.   

Printre datinile adresate bărbaţilor se numără şi obiceiul de a merge la pescuit în această zi, iar cel care va prinde 40 de peşti, va trebui să mănânce unul viu că să aibă noroc tot anul la prins peşte. 

Pe lângă «dezlegarea postului» la băutură, obiceiul are însă şi o semnificaţie moralizatoare, fiind totodată o probă de autocontrol pentru bărbaţi. 

Pentru a fi protejaţi de rele tot restul anului, cei care consumă  toate cele 40 de pahare trebuie să îşi păstreze cumpătul, această provocare nefiind lipsită însă şi de riscuri. Astfel, bărbaţii care intră sub «vraja» băuturii vor fi urmăriţi de acest viciu tot anul, căci credinţa lor nu este demnă de sacrificiul Sfinţilor Mucenici.

Share


  1. 10 comentarii la
    «9 martie: Ziua Bărbatului»
  2. LUDMILA a scris (9 March 2010)

    NUMAI ASTA NE MAI LIPSEA !!!!!!!!!!!
    DEJA LA 8 MARTIE UNII(CITESTE MAJORITATEA) BEAU DE NU MAI STIU IN CE ANOTIMP AL ANULUI SE GASESC,IMAGINATI-VA DACA MAI «INSTAURAM» SI SARBATOARE BARBATILOR PE 9 MARTIE…VAI SI AMAR DE CAPUL NOSTRU…

  3. Dan a scris (9 March 2010)

    LUDMILA — care e problema bautura sau sarbatoarea?

  4. LUDMILA a scris (9 March 2010)

    DAT FIIND CA SARBATORILE SI BAUTURA SUNT (CEL PUTIN IN MOLDOVA)DOUA LUCRURI ABSOLUT INSEPARABILE…PROBLEMA SUNT AMBELE

  5. eGift.md a scris (9 March 2010)

    … si iar barbatul ramine fara de sarbatoare daca s-a ne luam dupa LUDMILA :) )))

  6. LUDMILA a scris (9 March 2010)

    …PENTRU BARBAT DEJA E O SARBATOARE CA NASTE BARBAT :) )))))))

  7. Veaceslavv a scris (9 March 2010)

    În primul rînd, ziua de 8 martie este o sărbătoare eretică, sau civilă aşă că nu are nici o legătură cu sărbătoarea de 40 de mucenici, mai departe Sf. 40 de mucenici din Sevastia se sărbătoresc pe data de 22 martie, după stilul vechi ţinut de ţara nostră Ortodoxă, mai departe ar fi o prostie mare ca atît de sărbătoarea de 8 martie şi cei 40 de mucenici să se consume alcoolo atîta timp cît ne aflăm în perioada postului — vreme de reculegere şi pocăinţă nici decum nu de înmulţire a păcatului, iar tradiţia populară de a bea 40 de păhare nu are nici o legătură cu mucenicia celor Sfinţi din Sevastia, a căror istorie nu ştiu la sigur acei care se avîntă în a bea 40 de păhare de vin. Aşa că mai bine aţi face 40 de mătăni în cinstea celor 40 de mucenici decît să bei ca un nesimţit şi să te îmbeţi în timpul Postului mare. Să ne ferim de păcat, fraţilor!!!

  8. Alex a scris (9 March 2010)

    Ludmila, pai tre sa mai cauti barbati normali, pentru care bautura nu-i cea mai mare fericire in viata asta.
    Si apoi, pentru a serba ceva, nu este neaparat sa fie o zi speciala pentru asta, nu? Altfel… se primeste ca e o impunere pentru unii, si nu o dorinta!

  9. LUDMILA a scris (9 March 2010)

    ALEX,EU BARBATII NU TRE SA-I CAUT,CACI SUNT CASATORITA…VORBESC DE BARBATII CE II VAD IN SOCIETATE,IN ZILE DE LUCRU SI IN ZILE DE SARBATORI,CU OCAZII SI FARA,TREJI SI…CRITA…SI CONCLUZIA E UNA-CU CIT MAI MULTE «OCAZII» SUNT CU ATIT MAI BINE PENTRU A LE «ONORA»…DAR SARBATOREA PENTRU BARBATI,CA SI ACEA PENTRU FEMEI E UN FEL DE ABERATIE A UNORA,SAU UN FEL DE ALIBI PENTRU A SE IMBATA O ZO IN PLUS…

  10. muce nicu a scris (9 March 2010)

    veaceslavv … nu stiu daca asta e numele tau, pentru ca nu sunt sigur ca ti-ai scris corect nici macar numele.
    sa o treci si pe LUDMILA la credinta ta pe stil vechi, pentru ca acolo e pe maini bune. Poate il va indrepta si pe barbatul ei care se imbata de ziua femeii.

  11. muce nicu a scris (9 March 2010)

    cat despre cele 40 de paharele, chiar e o prostie.

Comentează: