693 afişări
O stea2 stele3 stele4 stele5 stele (2 voturi)

voroninPCRM acordă o „şansă exclusivă» Alianţei pentru Integrare Europeană, cel puţin aşa a declarat astăzi ex şeful statului, Vladimir Voronin la prima sa conferinţă de presă după ce şi-a prezentat demisia. Voronin s-a referit la propunerea a două declaraţii de consesns „în dezvolarea de mai departe a R. Moldova».

Unul din cele două proiecte se referă la „principiile politicii anticriză şi măsurile de stabilizare a situaţiei social-economice». Celălalt proiect este cu referire la „principiile politice de restabilire a unităţii civice şi soluţionarea paşnică a problemei transnistrene».

„Noi le mai oferim o şansă, o şansă exclusivă», a declarat fostul şef de stat. „Proiectele a aceste două declaraţii sunt de consens cu acuala putere», a mai spus el adăugând că partidul pe care îl conduce se va debarasa de povara partidului, de multiple lipitori şi carierişti (n.r mai târziu, la aceeaşi conferinţă Vladimir Voronin a dat de înţeles că se referă la Marian Lupu).

„Crearea coaliţei de centru stânga a fost zădarnică. Toate cele patru partide au fost mai mult decât solidare în dorinţa de a nu admite PCRM la putere. Totuşi, consider că actuala situaţie a partidului nostru nu este o tragedie», a mai spus el.

„Eu în mod voluntar am părăsit această funcţie, poate cineva se aştepta să devin un obstacol mult dorit pentru ca noua majoritate să vină la putere. Nu pot să nu mă mândresc cu faptul că avem în spate câteva victorii democratice strălucite. Noi am fost primii comunişti din Europa care au obţinut victorie la alegerile parlamentare. Plecăm de la putere pe aceeaşi cale democratică, dar aceasta înseamnă că în ultimii opt ani noi am încercat să consolidăm instituţiile democratice şi nu am încercat să le punem în slujba unui partid. Aceasta printre altele este o lecţie practică pentru toţi, pentru toate partidele. În afară de aceasta, eu sunt satisfăcut cu faptul că partidul trece în opoziţie având rangul de cel mai popular partid din R. Moldova», a mai spus astăzi Vladimir Voronin care a ocupat funţia de şef al statului timp de opt ani.

Întrebat de presă dacă PCRM va vota candidatura lui Marian Lupu la funcţia de şef al statului, Vladimir Voronin a dat de înţeles că PCRM „nu va vota trădătorii». Totodată, fostul şef de stat a declarat că în cazul în care AIE nu va accepta cele două proiecte de declaraţii, PCRM nu va delega pe nimeni în conducerea Parlamentului.

A.N.

Articole asemanatoare:

Share


  1. 11 comentarii la
    «„Primii comunişti din Europa» acordă o „şansă exclusivă» Alianţei pentru Integrare Europeană»
  2. STEFANITA a scris (15 September 2009)

    Voronin spune ca ,citez:»Unul din cele două proiecte se referă la „principiile politicii anticriză şi măsurile de stabilizare a situaţiei social-economice». Celălalt proiect este cu referire la „principiile politice de restabilire a unităţii civice şi soluţionarea paşnică a problemei transnistrene».

    Pai nu va suparati,criza comunistii au provocat-o si Moldova inca mai e in criza datorita lor.Ei au condus pana azi,nu-i asa ?Cu ce frunte sus se lauda ei ca pleaca?Nu mai e Moldova ultima tara a Europei ?
    In ceea ce priveste propunerea de reglementare in Transnistria,timp de 8{Opt}ani Voronin tot de «rezolvarea»acestei grave probleme a vorbit.A ramas cu vorbele ,iar acum abureste din nou populatia…Omul asta chiar ca are tupeu !
    De fapt de ce sa ne miram,ca doar e comunist !

  3. Mama a scris (15 September 2009)

    acest strigoi inca mai vrea sa dainuiasca pe esichierul politic moldav,mi-ar fi rusine sa stau alaturi de acest individ.cred ca nu trebuie sa-l menajam atata.

  4. Simona a scris (15 September 2009)

    Un expert kgb despre tehnicile de manipulare a maselor..

    http://www.youtube.com/watch?v=vlkPkJInUmU&feature=related

  5. FLORIAN GEYER a scris (15 September 2009)

    ASCULTATI DISCURSUL PRESEDINTELUI TUTUROR ROMANILOR! RUSIA, POATE FI UN PARTENER DE DIALOG SI DE NEGOCIERI, DAR CU O POZITIE REALISTA! Oare neo-bolsevicul putinian poate macar pricepe ce inseamna asta???!!!

  6. STEFANITA a scris (15 September 2009)

    Floriane,experienta istorica arata ca regimurile dictatoriale sau cele autoritare nu cunosc decat argumentul celui mai puternic.Asta inseamna «pozitie realista»sa nu le arati slabiciune .Altfel,haita sare la beregata…

  7. Ioan a scris (16 September 2009)

    Urecheanu va fi presedintele Republicii Moldova !!! Comunistii sint de acord sa-l voteze pe Urecheanu numai ca sa-l pedepseasca pe Lupu…Ultimul nici nu cunoaste despre acest fapt,manipulat cu iscusinta de catre ceilalti «trei crai»…))) Urecheanu va fi ales in turul 2, dupa ce Lupu va fi respins…hahhahahah… » eu vrea sa fiu presedinte si eu voi fi presedinte»…hahahahahhha… sarmanul lup…

  8. Ioan a scris (16 September 2009)

    BOMBA!!!
    Urecheanu va fi presedintele Republicii Moldova !!! Comunistii sint de acord sa-l voteze pe Urecheanu numai ca sa-l pedepseasca pe Lupu…Ultimul nici nu cunoaste despre acest fapt,manipulat cu iscusinta de catre ceilalti «trei crai»…))) Urecheanu va fi ales in turul 2, dupa ce Lupu va fi respins…hahhahahah… » eu vrea sa fiu presedinte si eu voi fi presedinte»…hahahahahhha… sarmanul lup…

  9. Simona a scris (16 September 2009)

    Spre aducere aminte .

    http://www.youtube.com/watch?v=yIk4-DCP_Wg&feature=related

  10. Florian Geyer a scris (16 September 2009)

    Ai perfecta dreptate Stefanita! Dar, as duce un pic mai departe ideea ta, spunand ca, in fata unei tari asemenea Rusiei, nu numai ca nu trebuie sa le arati slabiciune, ci sa fii si agresiv, politic vorbind, fiindca altfel esti…halit ( vezi Georgia, etc)

  11. blackT a scris (16 September 2009)

    deacord cu STEFANITA, e un still PCRM de a privi in ochii omului si ai spune ca totul merge pe roate, sarmanul om uita si ca ia fost foame si ca e cu pielea goala dupa asa lectii

  12. STEFANITA a scris (17 September 2009)

    O lectie de bun simt a academicianului Coseriu pentru rusii din Basarabia

    « … nu pot fi tolerant cu o comunitate, care fiind minoritară în ţara mea, pretinde totuşi să aibă în toate domeniile toate drepturile majorităţii, să ocupe funcţii de stat, să facă parte pe picior de egalitate din administraţia şi Guvernul Ţării etc., vorbind peste tot numai propria ei limbă şi necunoscînd limba majorităţii.

    Nu poţi şi nu se cuvine să fii tolerant cu o minoritate, în acest sens neleală, care nu numai că nu vrea să se integreze, dar — poate fără să-şi dea bine seama de asta — vrea, în fond, să te integreze ea pe tine, deoarece rămînînd ea însăşi monolingvă, te constrînge pe tine să devii bilingv; să înveţi în limba ei, ca să te înţelegi cu ea.

    Sau, mai corect, dacă cineva locuieşte de treizeci de ani în ţara mea şi nu s-a străduit cîtuşi de puţin să-mi înveţe limba, fiindcă e convins s-o învăţ, eu pe a lui, sau dacă cineva vine în ţara mea ca domn şi stăpîn colonial şi pretinde, direct sau indirect, să-mi impună limba lui, nu mai pot fi tolerant. Nu-i cer, se înţelege, nici în acest caz, minorităţii să înveţe limba mea părăsindu-şi-o pe a ei, fiindcă asta ar însemna să fiu şovinist; dar îi cer să înveţe şi limba mea, dacă vrea să participe ca egal în viaţa publică a Ţării. Pot şi am datoria morală să fiu tolerant cu minoritarii de bună-credinţă şi toleranţi, nu însă cu o minoritate imperialistă şi intolerantă care pretinde să impună limba ei populaţiei băştinaşe şi majoritare. A fi tolerant, repet, nu înseamnă a accepta pasiv intoleranţa lingvistică a altora şi nu înseamnă a se supune în mod servil imperialismului şi colonialismului lingvistic. Aceasta n-ar mai fi toleranţă, ci masochism lingvistic. »

    Blogul lui Ion Uruşciuc

    Eugen Coşeriu a absolvit liceul „Ion Creangă» din oraşul Bălţi, apoi şi-a continuat studiile în filologie la universităţile din Iaşi, Roma şi de filosofie la Universitatea din Milano. Între 1950 şi 1963 a predat la Universitatea din Montevideo, Uruguay, între 1961 şi 1963 fiind profesor-invitat şi la Universitatea din Bonn, Germania. Din 1963 şi până la sfârşitul vieţii a fost profesor la Tübingen. Mai multe generaţii de discipoli ai lui Eugen Coşeriu constituie Şcoala de lingvistică de la Tübingen. A fost Doctor Honoris Causa a aproape 50 de universităţi din întreaga lume.

    Chisinau, Basarabia/Romanian Global News

Comentează: