„Greva foamei pentru drepturi” a învins

Astăzi, 20 aprilie, Curtea Europeană a Drepturilor Omului  a publicat hotărârea Brega c. Moldovei (cererea nr. 52100/08). În aceastză cauză, reclamantul, Ghenadie BREGA, este jurnalist şi membru al Hyde Park, o organizaţie nonguvernamentală neînregistrată.

La 10 mai 2008,  ora 10:00, reclamantul se afla în PMAN, în faţa clădirii Guvernului, cu o pancartă pe care era scris „Greva foamei pentru drepturi”. Reclamantul a declarat grava foamei pe motiv că nu putea să-şi găsească fratele care fusese arestat cu 2 zile înainte în urma unei demonstraţii neautorizate. Aproximativ la 10:15, de reclamant s-au apropiat doi bărbaţi îmbrăcaţi în civil, care i-au spus într-un mod grosolan să nu filmeze. Unul dintre aceştia, care s-a prezentat fiind C.A., comandantul serviciilor speciale de poliţie regimentul „Scut”, l-a lovit. Din înregistrarea video prezentată de reclamant se vede că celălalt poliţist a pus capăt filmării şi reclamantul a fost dus în maşina poliţiei, de la locul evenimentelor. Acest eveniment a fost filmat din alt unghi şi de poliţişti, din care se vede cum al doilea poliţist stopează forţat filmarea şi reclamantul este dus în maşina poliţiei fără a opune rezistenţă.

Reclamantul a ajuns la secţia de poliţie pe la 11:00, unde a fost interogat timp de 2 ore, iar lucrurile sale au fost luate de poliţişti. Potrivit reclamantului, nu i-au fost comunicate motivele arestului, în pofida insistenţei sale. Timp de 48 de ore, reclamantul a fost deţinut în izolare, într-o cameră fără geamuri, în condiţii degradante. După 12 ore de detenţie, reclamantul s-a simţit prost şi a solicitat să fie văzut de un medic. El a fost dus la medic abia în dimineaţa zilei următoare, unde a fost diagnosticat cu nefrolitiază (pietre la rinichi) şi colică renală (dureri foarte mari cauzate de pietre renale blocate în uretră). În pofida recomandării medicului de a spitaliza reclamantul, poliţistul care îl însoţea a refuzat.

La 12 mai 2008, la ora 11:00, reclamantul a fost dus la Judecătoria Buiucani, unde a aflat că a fost acuzat de insultarea ofiţerilor de poliţie şi opunerea rezistenţei la arest. În special, poliţiştii susţineau că reclamantul i-a numit „şobolani”, „laşi” şi „câinii lui Voronin” când ei s-au apropiat paşnic de el. La sfârşitul şedinţei, ora 15:00, reclamantul a fost eliberat. Când a mers la secţia de poliţie să-şi ridice lucrurile, a descoperit că înregistrarea sa, de circa 45 de minute, a fost ştearsă de pe cameră. În aceeaşi zi, reclamantul a dus camera la un expert, care a reuşit sa salveze 7-10 min din înregistrare, care a fost expediată la CEDO.

Cererea sa de a iniţia un dosar penal împotriva poliţiştilor care l-au arestat ilegal şi l-au maltratat a fost respinsă de procuratură şi instanţele naţionale. Poliţiştii au fost mustraţi formal, iar reclamantul a fost achitat de toate acuzaţiile aduse împotriva sa.

În faţa Curţii, reclamantul a pretins violarea art. 3 CEDO (interzicerea torturii), pe motiv de abuzare verbală şi fizică din partea poliţiştilor înainte de arestare şi din cauza condiţiilor proaste de detenţie; violarea art. 5 § 1 CEDO (dreptul la libertate şi siguranţă), deoarece a fost deţinut timp de 48 de ore fără niciun temei; violarea art. 11 CEDO (libertatea de întrunire şi de asociere) şi a art. 10 CEDO (libertatea de exprimare).

Curtea a constatat, în unanimitate, violarea art. 5 § 1 (c) CEDO. Ea a notat că reclamantul a fost arestat şi acuzat de insultarea ofiţerilor de poliţie şi opunerea rezistenţei la arest. Din înregistrarea video şi după cum a fost confirmat şi de către instanţele naţionale care l-au achitat pe reclamant, este evident că acuzaţiile îndreptate împotriva reclamantului erau false şi că el nu a comis faptele ce i se imputau. În aceste circumstanţe, având în vedere că nu exista nicio „suspiciune rezonabilă” în sensul art. 5 § 1 (c) CEDO, Curtea a considerat că detenţia reclamantului în baza unor acuzaţii false nu poate fi considerată „legală” prin prisma art. 5 § 1 CEDO.

Curtea a mai constatat, în unanimitate, violarea art. 3 CEDO. Curtea a fost de acord cu argumentul Guvernului precum că agresiunea fizică din partea poliţiştilor nu a fost aplicată cu scopul de a cauza durere fizică, dar mai degrabă un act de intimidare. După aceasta reclamantul a fost arestat abuziv şi deţinut timp de 48 de ore. În detenţie, reclamantul a suferit un atac de colică renală, ceea ce cauzează durere foarte mare. În pofida cererii reclamantului de a fi consultat de un medic, acesta a fost chemat peste circa 12 ore. Mai mult, în timp ce temperatura în celulă era de 14 grade Celsius, el era îmbrăcat subţire şi nu avea vreun pat pe care să doarmă. Guvernul a susţinut că având în vedere perioada scurtă de detenţie, nivelul minim cerut de art. 3 nu a fost atins. Curtea nu a fost convinsă de acest argument, mai ales având în vedere toate aceste elemente cumulativ şi starea sănătăţii reclamantului la acel moment. Curtea a considerat că tratamentul aplicat reclamantului a fost cel puţin degradant.

Curtea a mai constatat, în unanimitate, violarea art. 11 CEDO. Curtea a notat că protestul reclamantului corespundea legii privind întrunirile, că el era paşnic şi nu a perturbat ordinea publică. Nici faptul că el filma întâlnirea sa cu poliţiştii nu era contrară legii. El a continuat să fie paşnic şi politicos chiar şi atunci când era agresat fizic de către poliţie şi nu a opus rezistenţă în nici un fel. Astfel, ingerinţa în dreptul său la întrunire nu poate fi considerată legală potrivit legislaţiei naţionale.

În lumina constatării violării art. 11 CEDO, Curtea nu a considerat necesar de a se expune separat asupra alegaţiilor reclamantului privind violarea art. 10 CEDO.

Reclamantul a solicitat EUR 10,000 cu titlu de daune morale şi EUR 1,000 cu titlu de costuri şi cheltuieli. Curtea a acordat reclamantului EUR 8,000 cu titlu de daune morale. Având în vedere faptul că reclamantul nu a prezentat nicio dovadă a orelor lucrate de către avocaţi şi onorariul perceput de aceştia, Curtea nu a acordat nicio sumă cu titlu de costuri şi cheltuieli.

În faţa Curţii, reclamantul a fost reprezentat de către Vanu JEREGHI şi Natalia BAYRAM, avocaţi din Chişinău.

sursa: http://www.lhr.md