Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Am promis. Şi m-am întors

Am promis. Şi m-am întors

Miercuri, 8 august, 2006. Purtam o salopetă de jeans şi o cămaşă verde. Înainte să urc în avion, îmi făcusem  promisiunea că am să mă întorc. Şi m-am întors. În august 2014. Italia mi-a oferit tot ce a avut mai bun: educaţie europeană la una dintre cele mai bune universităţi, cultură şi gastronomie de top, prieteni, teatru, artă, o nouă viziune, un nou mod de a trăi, condiţii pentru a mă dezvolta şi a deveni cineva. Cineva în ţara lor, nu într-a mea. Eu nu am acceptat.

De ce pleacă lumea peste hotare? Pentru bani, majoritatea.  Sună bine, dar nimic nu e perfect: persoane cu două facultăţi merg la culesul merelor în Portugalia (de parcă noi mere n-avem).  Banii prind bine întotdeauna, dar niciodată nu sunt suficienţi.  Muncim, pentru că vrem să avem cea mai frumoasă casă, apoi vrem  şi maşina cea mai tare din parcare.  Şi rămânema acolo, să muncim alături de ei, să primim salarii ca ale lor, să construim ţara lor. Pe a noastră o deplângem şi nu mai revenim.

Niciodată nu i-am înţeles pe cei care merg „la Undeva” şi nu vor să se mai întoarcă. Mie mi-a fost dor de tot tabloul moldovenesc , până la cele mai mici detalii: parcul presărat  cu îndrăgostiţi, haosul din piaţă acompaniat de manele sau muzică populară, mirosul de pâine coaptă, merele verzi, agitaţia înainte de culesul poamei. Deseori, în Italia, când eram singură sau mai bine-zis când mă simţeam singură , asculatm piesele lui Aldea- Teodorovici.  Eram în ţara lui Pavarotti, Ramazzotti sau Bocelli, puteam să iau bilet şi să-i ascult pe viu pe cei mai mari tenori ai secolului,   darparcă îmi trecea nostalgia şi dorul de „nu ştiu ce anume” moldovenesc numai cu marii noştri de acasă. Eu, în fiecare zi, timp de şapte ani, am trăit cu o oarecare responsabilitate faţă de ţara mea şi cu un puternic sentiment de identitate naţională. N-am putut niciodată să abandonez Moldova, nu pentru că credeam că Moldova ar trebui să îmi dea ceva,  simţeam că ea are nevoie de mine. În toţi aceşti ani, am înţeles că lumea de-acolo nu-i altfel: au aceleaşi probleme, aceleaşi capacităţi şi dorinţe de a schimba ceva exact ca şi noi. Diferenţa dintre noi şi „ceilalţi” constă în faptul că în timp ce noi ne plângem că pământul nu-i arat, ei îşi suflecă mânecile  şi încep să-l are.

Când le-am spus prietenilor că am revenit şi am decis să rămân aici, pentru că Moldova este o ţară în care, dacă vrei, poţi trăi bine şi fi fericit, ei nu credeau. Problema lor. Sper să reuşesc să conving cât mai mulţi oameni că în viaţă e important să te simţi acasă. Căci nicăieri nu-i ca acasă, mai ales când acasă înseamnă Moldova.

Alina Constantinova-Pisică
Alina Constantinova-Pisică a stat timp de  7 ani în Italia, făcând liceul şi facultatea în oraşul Bolonia. În acest an a decis să revină în R.Moldova pentru a-şi continua studiile şi a munci. În prezent Alina studiază la Școala de Studii Avansate în Jurnalism din Chişinău şi va scrie editoriale pentru ZdG, în care va explica experienţele sale de acasă.