[sondaj] Unde sunt eroii Independenței?

Mâine mai avem un an de la declanșarea agresiunii militare ruse împotriva R. Moldova, pe 2 martie, 1992. Ca şi în anii trecuți, oficialii vor merge cu flori la monumentul Maicii Îndurerate şi vor spune vorbe bune despre cei care au apărat, acum 26 de ani, independența R. Moldova, ajunsă, între timp, pe mâna lor. Şi Ig. Dodon va scrie pe Facebook ceva de bine în favoarea statalității.  Dacă ţin atât de mult la Independenţa R. Moldova, de ce nu ţin şi la eroii Independenţei? Ceremonia de mâine se va încheia cu o masă de pomenire. În continuare, toate vor rămâne pe vechi.

Eroii Independenţei: Ce fac? Cum trăiesc?

Anatol Caraman, Asociaţia „Tiras-Tighina”

Greu, dar lucrurile se mișcă. Dacă ani la rând cele mai mari probleme le-au avut părinţii, care şi-au pierdut feciorii la război şi văduvele cu copii, care, spre regret, aşa şi şi-ai crescut copiii pe cont propriu, azi problema cea mai mare rămâne cu voluntarii şi soldații în termen. La insistența noastră, cei cu grad de invaliditate au fost egalați în drepturi cu militarii de carieră şi ei primesc acum, în funcţie de grad, aceleași recompense lunare de la 3000 la 4000 de lei. Dar au rămas civili şi militari în termen care au ieșit teferi din război. Şi ei ar trebui egalați în drepturi, pentru că războiul a fost unul pentru toți. Deocamdată, lucrurile sunt la nivel de discuții în guvern, dar sper să reușim. Ceea ce cred eu că poate şi trebuie să facă neapărat guvernul, e ca participanții la război, apți de muncă, să aibă prioritatea de a se angaja şi câștiga un ban pentru casă şi familie.

Sergiu Mocanu, participant la războiul de la Nistru

Statul, fie că au fost comuniștii sau democrații la guvernare, a procedat, în raport cu noi, la fel. I-au interesat prea puțin. Ceea ce s-a schimbat în ultima vreme şi îmi pare bine, este atitudinea la nivel de societate față de luptătorii de la Nistru. Dacă în primii ani, grație vechilor postulate de frățietate seculară cu Rusia, erau priviți cu suspiciune, că uite au mers la război să omoare, în timpul de la urmă – cel puțin asta este percepția mea, lumea le recunoaște şi le prețuiește meritul şi sacrificiul. Dar, vorba populară, numai cu asta nu poţi trăi. Ceea ce trebuie să prevaleze în grija statului faţă de această lume, e să facă tot posibilul şi imposibilul pentru invalizii acestui război şi familiile care şi-au pierdut întreținătorii. În rest, condiții normale de muncă şi de viață. De altfel, ca şi pentru toţi.

Ion Costaş, ex-ministru al Apărării

Luptătorii de la Nistru nu au fost niciodată onorați. În nici un fel. Mișcarea luptătorilor de la Nistru a fost împărțită între partide și fiecare îi exploatează cum vrea. Dodon se bate cu pumnul în piept că e mare statalist, dar merge şi se închină la morminte cazacilor care au luptat în 1992 împotriva acestui stat. Ce-i asta, dacă nu bătaie de joc? Şi pentru cei pierduți în război şi pentru osândiții, rămași în viață. Ăsta-i șef de stat? Noi am pierdut la Nistru 320 de luptători. Am propus mai multor președinți să gravăm numele lor pe cele 4 coloane ale Arcului de Triumf din centrul Chișinăului. Nici nu au vrut să audă. Am propus cu alte ocazii să li se acorde post-mortem Ordinul Republicii, că au murit pentru independența acestei republici. Nici vorbă, în schimb Ordinul Republicii se dă la stânga şi la dreapta. Şi problema nu e doar a guvernării. Problema e și a societății. Cine şi când, la nivelul societății civile sau a vreunui partid politic a pus la modul serios problema statutului luptătorilor de la Nistru în societate? Nimeni. Şi atunci ce vreți de la niște guvernări, rupte de societate?

Anatol Croitoru, combatant

Până la bine mai este. Ce fac eroii Independenței? Se duc, pe rând. De la un la an la an, tot mai mulți. Pe platoul de la Coșnița am fost, în 1992, vreo 400 de voluntari, 48 s-au pierdut în lupte, alți 87 au plecat din viață în anii de după război. Și lucrurile rămân pe vechi. Pe noi, voluntarii, ne-au scos din lista luptătorilor. De luptat, am luptat, alături și de militari, şi de poliție, lor li s-a hotărât un surplus la pensii, nouă – nu. Și mai trist e că perioada cât am fost la război nu ni se ia în seamă nici măcar la calcularea pensiei de muncă. Întrebăm de ce şi ni se spune că pe noi nu ne-a trimis nimeni la război. Bună treabă. Eu sunt cavaler a două ordine militare, Ștefan cel Mare şi Credinţă Patriei, gradul I, deci, meritele de luptă îmi sunt recunoscute, dar participarea la război – nu. Bătaie de joc. Cei din parlament şi guvern ar trebui ținuți măcar o zi sub gloanţe, ca să îşi dea seama ce fel de legi fac.