Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   [sondaj] Alegând "răul mai mic"…

[sondaj] Alegând „răul mai mic” ne facem rău nouă

Vizitele din ultimele două săptămâni la Chişinău a preşedintelui României, Klaus Iohannis, şi ale miniştrilor danez şi polonez de Externe, Martin Lidegaard şi Grzegorz Schetyna, au readus în discuţie, la cel mai înalt nivel, „temele pe acasă”, pe care guvernările de la Chişinău nu şi le-au onorat vreodată, precum au promis. E vorba de lupta cu corupţia, constituirea statului de drept, siguranţa sistemului bancar, climatul favorabil de afaceri, transparenţa decizională, calitatea vieţii şi garanţiile sociale pentru populaţie.

De ce nu se ţin politicienii de cuvânt?

ecaterina-mardaroviciEcaterina Mardarovici, ex-deputată, Clubul Politic al Femeilor 50/50

Politicienii nu se ţin de cuvânt şi nu-şi respectă promisiunile deoarece noi, aşa-zişii „măria sa alegătorii”, îi iertăm, îi revotăm, deşi avem numeroase obiecţii la ei, la felul în care gestionează treburile statului, sau preferăm să alegem dintr-o extremă în alta, aşa cum s-a întâmplat în 2001. Alegătorii de la noi, oameni loiali şi blânzi, nu-şi permit să-i sancţioneze, votând, bunăoară, un alt partid de orientare democrată. De fapt, avem ce merităm, dar niciodată nu-i târziu să ne revedem atitudinea şi capacitatea de a alege. Pur şi simplu, trebuie să ne asumăm responsabilitatea şi să-i monitorizăm pe cei pentru care am votat. Să protestăm până îşi vor face temele sau să-i determinăm să plece. Altfel, ei ne umilesc cu voia noastră, a alegătorilor, uitând că un 7 Aprilie s-ar purtea repeta oricând.

Lucia-BacaluLucia Bacalu, Ziarul „Expresul”, Ungheni

În primul rând, lipseşte voinţa politică. În al doilea rând, prevalează interesul personal sau de grup. În al treilea rând, nu avem politicieni bine intenţionaţi, sinceri şi corecţi. În al patrulea rând, de vină e şi incompetenţa celor aflaţi la guvernare. Partajarea funcţiilor de către partide a făcut ca în fruntea multor instituţii publice să ajungă persoane absolut întâmplătoare, pe care le interesează doar cum să-şi păstreze, pentru o perioadă cât mai îndelungată, fotoliile. Acestea nu vor accepta nici de a acţiona în vederea implementării reformelor. Se simt comod acolo unde sunt şi de ce ar trebui să rişte, căci orice reformă atrage după sine, la prima etapă, nemulţumirea unui segment important al populaţiei. Când vom avea o justiţie cu adevărat independentă, vom putea vorbi şi despre celelalte reforme.

eleonora-cercavschiEleonora Cercavschi, Liceul „Ştefan cel Mare şi Sfânt” din Grigoriopol

Nu se ţin politicienii de cuvânt, pentru că ei nu prea ştiu cum e să respecţi cuvântul dat, promisiunile făcute. Majoritatea dintre ei au crescut, s-au format, au fost instruiţi, şi-au făcut afaceri, au acumulat averi prin minciună şi, în consecinţă, au rezultate frumoase. Aceste exemple pot fi molipsitoare pentru cetăţeni, or, e simplu să te întrebi din ce cauză unul care nu prea oboseşte muncind sau instruindu-se are un confort de viaţă, altfel de condiţii, alte posibilităţi pentru familie, pentru copii, iar altul, care munceşte cinstit, e la limita existenţei. Am impresia că, în lipsa unor modele, care ar trebui să fie oamenii de la guvernare, în societate se oploşesc tot mai mulţi oameni fără principii, care nu-şi respectă cuvântul dat şi care preferă să trăiască mai uşor fără a depune eforturi.

Tudor-IascencoTudor Iaşcenco, Ziarul „Cuvântul”, Rezina

Politicienii noştri trăiesc şi activează după principiul sovietic: spune una şi fă alta. Pentru dânşii statul de drept, dezrădăcinarea corupţiei, transparenţa decizională, libertatea cuvântului sunt nişte lozinci tocmai bune pentru a camufla setea de putere, lăcomia, neobrăzarea şi alte trăsături specifice elitei noastre politice. Partidele noastre sunt nişte găşti de carierişti, care-şi cumpără posturile cu bani grei, pentru a-şi înmulţi averile. Nişte personalităţi integre, chiar dacă şi nimeresc în aceste formaţiuni, foarte repede pleacă sau sunt excluse, pentru că, în acest sistem, devin nişte corpuri străine. E nevoie de o reformare radicală a sistemului politic din R. Moldova, astfel încât la putere să ajungă nu pleava, ci adevărata elită a societăţii, formată din oameni deştepţi, oneşti, integri, devotaţi cauzei naţionale şi intereselor acestui stat.

victor-stepaniucVictor Stepaniuc, ex-deputat, decan

Personal nu cred că toţi politicienii nu-şi respectă promisiunile. Cei care fac acest lucru, însă, o fac din lipsa culturii politice, din ineficienţa mecanismelor de control al societăţii asupra activităţilor lor. Societatea civilă este una lipsită de vigoare. Să nu uităm şi faptul că, în ultimii 20 de ani, au migrat cei mai activi membri ai societăţii, aici rămânând mai mult oamenii în etate şi copii care nu au încă vârsta decisivă pentru a alege sau a fi aleşi. Pe de altă parte, în R. moldova a devenit deja tradiţie ca cetăţenii să aleagă răul cel mai mic. Deseori alegătorii se lasă măguliţi de pomeni electorale şi nu-şi pun prea multe întrebări atunci când dau preferinţă unor politicieni bogaţi, care nu pot explica de unde s-au pricopsit cu atâtea averi. Alţii chiar îi admiră şi vor să devină ca ei.