Principală  —  Interviuri   —   Dumitru Visternicean: Vreţi ca judecătorii…

Dumitru Visternicean: Vreţi ca judecătorii să nu ia mită, nu daţi

454-visternicea-dumitruInterviu cu Dumitru Visternicean, preşedinte interimar al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM)

— Cum apreciaţi acţiunile de combatere a corupţiei din sistemul judecătoresc? Deocamdată, doar judecători din raioane sunt trimişi în judecată. Credeţi că acest lucru este unul întâmplător?

— Greu de spus dacă e întâmplător sau nu. Atunci când instituţiile funcţionează în limita şi competenţa lor, nu sunt probleme. Nu ştiu. Nu pot să afirm sau să infirm faptul că a fost o acţiune îndreptată împotriva judecătorilor din raioane, cei din Chişinău nefiind luaţi în vizor. Poate ultimele acţiuni ale Centrului Naţional Anticorupţie sunt legate de discuţiile despre lupta cu corupţia prin prisma imunităţii judecătorilor. Or, de la adoptarea legii şi până când nu s-a pronunţat Curtea nu am avut judecători traşi la răspundere penală. Chiar şi acum nu avem nicio sentinţă definitivă, prin care să fie confirmate sau infirmate acele acţiuni ale judecătorilor. Să fim înţeleşi corect. Noi nu ne opunem acţiunilor de combatere a corupţiei. Regret faptul că, în ultima vreme, s-au comis, chiar dacă nu sunt dovedite definitiv, acţiuni ce au servit drept temei pentru procurori să cerceteze penal mai mulţi judecători. Niciodată CSM nu a refuzat să-şi dea acordul pentru astfel de acţiuni, suspendând din funcţii persoanele bănuite că au comis acte de corupţie.

— În opinia dvs., cum se va termina această luptă?

— Nu ştiu, am un stagiu mare de muncă în sistem şi întotdeauna am ţinut la sistemul judiciar. Vreţi, nu vreţi, eu îl numesc oglinda societăţii, iar când un sistem judecătoresc e puternic, atunci şi statul este puternic. Din păcate, avem ce avem la capitolul calităţii, credibilităţii şi activităţii sistemului. Încercăm să ameliorăm situaţia. Cred că şi aceste probleme au dat un imbold organelor de drept să fie mai active în raport cu judecătorii. Nu cred că ar fi o campanie bine conturată, dar ultimele acţiuni comise în raport cu judecătorii vorbesc despre altceva, şi nu despre combaterea corupţiei în sistemul judecătoresc. Pare o luptă contra unor persoane concrete. E o poziţie personală, neoficializată. Spun asta în calitatea mea de judecător. Mă rog, până la urmă va fi stabilit adevărul. Or, anterior, am mai avut asemenea acţiuni, pentru ca, până la urmă, acelaşi judecător să fie achitat. Sper că se vor găsi soluţii corecte, legale şi obiective pentru a putea spune clar dacă judecătorul respectiv a comis sau nu infracţiunea ce i se încriminează. Dar şi bănuiala apărută în privinţa unor judecători vorbeşte despre multe. E un semnal că în sistem ar trebui de lucrat la acest capitol. Noi, judecătorii, trebuie să ne facem datoria şi nu trebuie să ne lăsăm provocaţi.

— Şi Gheorghe Popa, unul dintre judecătorii judecaţi, spune că a fost provocat şi că el nu a cerut niciodată bani de la nimeni…

— În asta constă şi statutul pe care-l are un judecător. Nu trebuia să se lase provocat. Cândva, am spus şi eu că am rezerve pe marginea acestui caz, pentru că şi circumstanţele, şi modalitatea mă făceau să am rezerve. Dacă a fost provocat, trebuia să acţioneze în consecinţă. Este poliţie, trebuia să denunţe… Dar, să lăsăm instanţa să se pronunţe.

— De ce, totuşi, există asemenea cazuri, inclusiv în birourile judecătorilor?

— Dacă s-ar fi respectat regulile stabilite pentru instanţele de judecată, Codul de Etică al Judecătorului, prin acţiunile întreprinse de preşedintele instanţei, şi mă refer aici la accesul participanţilor la proces în cabinetele judecătorului, mie mi se pare că ar fi fost excluse toate variantele care au servit drept temei pentru investigaţii, chiar şi în cazurile care sunt acum pe rol în instanţele de judecată. CSM a atenţionat nu o dată că accesul părţilor în birourile judecătorului este interzis. Toată corespondenţa, relaţiile trebuie făcute prin intermediul Cancelariei şi celorlalte organe, nu direct cu judecătorul. Asta este o problemă de care trebuie să ţinem cont. Şi mai este una. Acţiunile participanţilor la proces. Ei ştiu foarte bine că nu trebuie să vină la judecător în afara procesului. Insistenţa aceasta duce la corupţie. Noi, judecătorii, nu putem să nu ne asumăm responsabilitatea prin faptul că nu este poliţie judiciară, că nu e asigurată siguranţa instanţei şi a participanţilor la proces. Acolo unde toate sunt puse la punct, cu poliţia judiciară, cu responsabilitatea fiecăruia, începând de la grefieră şi terminând cu judecătorul, cred că acţiunile care s-au întâmplat în ultima perioadă puteau fi excluse.

— Credeţi că aceste acţiuni din sistem i-au speriat pe ceilalţi judecători care luau bani?

— I-au pus în gardă. Sunt şi unele acţiuni ale organului respectiv care depăşesc reglementarea legală. Nu-mi place cuvântul „i-au speriat”, dar i-au pus într-o situaţie incomodă. El, judecătorul, în afară de faptul că trebuie să examineze dosarul şi să pronunţe o hotărâre legală, trebuie toată vremea să se gândească: da’ oare cine, de unde şi cum, mă urmăreşte, nu mă urmăreşte, care sunt consecinţele? Este chiar o tentativă de limitare a independenţei judecătorului, care, la un moment dat, poate să influenţeze şi asupra hotărârii adoptate. Nu zic că judecătorii vor proceda aşa, dar la toate regulile sunt şi excepţii. Eu văd această situaţie şi altfel. Credibilitatea justiţiabilului în sistemul judecătoresc depinde şi de cei care contribuie la efectuarea justiţiei, nu doar de instanţa de judecată. Atunci când cei din jur pledează pentru o altă modalitate, judecătorului îi vine foarte greu să asigure acea independenţă, acel proces echitabil la care tindem. Oamenii trebuie să înţeleagă că poţi veni în judecată, dar nu poţi vorbi direct cu judecătorul. Acest sistem, cu repartizarea electronică a dosarelor, pe care încercăm să-l promovăm şi pe care-l vom promova, pentru a fi cât mai puţin subiectivism în examinarea unui dosar, este un pas înainte.

— De multe ori, actul de corupţie convine tuturor părţilor şi, respectiv, nimeni nu-l denunţă…

— Cu măsuri administrative, nu va fi mare succes în lupta cu corupţia ca sistem, ca fenomen. Corupţia este o noţiune generală. Dare de mită, luare de mită au existat toată vremea. Aici este cel care dă, care ia şi, uneori, intermediarul. Dar, noi nu trebuie să ne uităm la final, ci la etapa iniţială. Ce a servit drept temei pentru apariţia fenomenului, condiţiile în care a apărut sămânţa asta şi a crescut copacul ăsta de corupţie aşa de mare, de care noi vrem să ne dezbărăm, dar, într-o oarecare măsură, oricât i-ai tăia vârful, rădăcina totuna rămâne, şi el o să crească permanent.

— S-a vorbit că salariile mici au fost un motiv al corupţiei. Acum, că ele se vor mări treptat, se va putea stopa fenomenul?

— Poziţia mea e următoarea. Tot ce ţine de asigurarea socială a oricărui demnitar nu va soluţiona problema privind dezrădăcinarea corupţiei. Dar, ar fi un element foarte important ca persoana să fie asigurată cu un salariu decent, cu condiţii de lucru bune şi volum normal de lucru. Ar fi un început. Atunci când va fi aşa, va apărea al doilea component, responsabilitatea. Fără responsabilitate, nu putem vorbi că ridicarea salariilor va rezolva toate problemele. Chiar şi prin prisma strategiei care se implementează, se promovează ideea de a merge cu două componente: salarii mai mari şi volum de lucru mai mic, dar şi responsabilitate. Chiar dacă eu nu am acceptat acele modificări de ordin penal, cu confiscarea averii…, dacă o să fie legea adoptată, am s-o respect, dar nu cred că măsurile vor fi eficiente în lupta cu corupţia. Haideţi să vedem unde sunt rădăcinile. Şi mai este un moment. În stat sunt trei puteri, conform constituţiei. Dacă luptăm cu corupţia numai în sistemul judiciar, iar în celelalte două puteri nu facem nimic, nu facem noi nicio… revoluţie. Dacă toate organele, fie ele şi de drept, vor fi asigurate în conformitate cu legea, unele probleme s-ar rezolva, dar, atâta timp cât în celelalte eşaloane nu se va întâmpla nimic, atunci… Corupţia e un fenomen social, determinat de situaţia din societate. Un judecător nu poate fi singurul subiect al unei infracţiuni coruptibile. Întotdeauna sunt doi-trei subiecţi. Soluţia e cea despre care vorbeam cândva: vreţi ca judecătorii să nu ia mită, nu daţi.

— Faptul că în justiţie activează foarte multe rude face ca acest fenomen al corupţiei să fie mai greu de depistat? Sunt multe cazuri când tata sau mama sunt judecători/procurori, iar feciorii avocaţi.

— Nu cred. În astfel de situaţii contează calităţile celor aflaţi în funcţii. Când sunt cazuri de incompatibilitate, se pot abţine. Eu am altă opinie vis-a-vis de faptul că în sistem lucrează tata, fiul şi aşa mai departe. Cândva, dinastiile erau apreciate. Conta ca profesiile, deprinderile de muncă să fie transmise din tată-n fiu. Nu văd vreo problemă în asta. Doar să nu se suprapună activităţile. În R. Moldova, din păcate, s-a denaturat această tradiţie. Poate am o viziune conservatoare, dar ştiu că, în alte ţări, justiţiarii sunt participanţi la proces, iar afară, pot avea alt statut. Pot fi prieteni. Ar trebui ca despre procese şi dosare să vorbim doar în instanţă, iar dacă soluţionăm problema la un grătar, desigur că e anormal.

— Se ştie că în sistem sunt şi oameni oneşti, care nu iau mită. De ce ei nu luptă pentru a-i da afară pe cei care sunt corupţi şi care compromit justiţia?

— E o întrebare provocatoare. Eu nu ştiu cine ia mită. Dacă aş şti cine face asta, aş reacţiona. Cum să-i spun cuiva „tu ai luat”, dacă nu am probe? Care e deosebirea dintre relaţiile sociale şi cele profesionale? În cele sociale poţi vorbi orice. Ca jurist, când spun ceva, ar trebui să probez. Perceperea per ansamblu se face, din păcate, nu după criteriile profesioniştilor, ci ale societăţii.

— Vă mulţumim.

Pentru conformitate, V.M.
zp8497586rq