Principală  —  Video  —  Reportaj   —   „Acest război a trezit în…

„Acest război a trezit în noi un sentiment pe care, poate, nu l-am avut niciodată”

În aceste zile, ucrainenii, forțați să-și părăsească țara, casele, neamul, sunt cuprinși de sentimente amestecate. Sunt îngroziți, speriați din clipa în care a năvălit urgia, dar și uluiți, încântați de deschiderea și dărnicia necondiționată oferită de către moldoveni, imediat cum au trecut frontiera. Acest război a scos în prima linie ceea ce se credea pierdut, uitat, sfârșit sau doar dosit – omenia.