Al doilea caz de confiscare a mijlocului de transport – pentru șofat în stare de ebrietate. Două persoane au condamnate la închisoare Justiție
A șofat în stare de ebrietate și a încercat să corupă polițiștii, iar acum va sta la închisoare: sentința pronunțată de Judecătoria Bălți Justiție
Un tânăr a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru conducerea mașinii în stare de ebrietate Justiție
Un bărbat a fost condamnat la trei ani de închisoare pentru conducerea automobilului în stare de ebrietate Justiție
UPDATE Rejudecare în ședință închisă? Președinta Judecătoriei Edineț i-a permis liderei ex-partidului Șor să-și păstreze permisul de conducere, deși a urcat la volan în stare de ebrietate avansată. Precizările primei instanțe Justiție
VIDEO „De la amiază până acum am băut”. Un șofer în vârstă de 21 de ani, care conducea în stare de ebrietate la volan, reținut pentru 72 de ore Social
Condamnat la 6 ani de închisoare și despăgubiri de peste 1 milion de lei, pentru că a condus în stare de ebrietate și a provocat un accident, soldat cu decesul pasagerei Comunicate de presă
VIDEO Doi șoferi din Căușeni, cercetați penal după ce au fost prinși beți la volan. IGP: „Nu urcați la volan dacă ați consumat băuturi alcoolice. Consecințele pot fi grave” Social
VIDEO Un șofer, documentat penal pentru conducerea în stare de ebrietate avansată. Detalii de la Poliție Social
Ucraina anchetează ciocnirile de la o cazarmă militară din apropiere de Kiev, după acuzații privind presupuse acte de tortură și violență împotriva recruților Nou Extern
LIVE TEXT Kievul se confruntă cu întreruperi de curent de urgență și cu întreruperi ale alimentării cu apă, în urma celui mai mare atac al Rusiei asupra infrastructurii energetice din acest an. Război în Ucraina, ziua 1714 Nou Extern
LIVE TEXT Un bombardament rusesc a ucis 24 de persoane la un centru de ajutor umanitar din Ucraina. Război în Ucraina, ziua 1713 Extern
LIVE TEXT Locuitorii din Oleșkî au ajuns pe teritoriul controlat de Ucraina. Război în Ucraina, ziua 1711 Extern
Misiunea umanitară din Oleşkî s-a încheiat. Sute de persoane au fost evacuate în timpul armistițiului Extern
LIVE TEXT O femeie a murit, iar alte opt persoane au fost rănite în urma unui atac rusesc asupra regiunii Sumî. Război în Ucraina, ziua 1710 Extern
LIVE TEXT La Oleşkî au fost deminate traseele pentru misiunea umanitară. Mâine doritorii vor putea părăsi localitatea. Război în Ucraina, ziua 1709 Extern
LIVE TEXT Forțele ucrainene au evacuat doi soldați grav răniți de pe câmpul de luptă cu ajutorul unei drone, arată o înregistrare video. Război în Ucraina, ziua 1706 Extern
LIVE TEXT O dronă rusească a atacat un microbuz în Herson, rănind șase persoane. Război în Ucraina, ziua 1705 Extern
LIVE TEXT Harkivul a fost atacat de drone rusești: au izbucnit incendii, iar mai multe persoane au fost rănite. Război în Ucraina, ziua 1703 Extern
LIVE TEXT Noi victime în urma atacurilor rusești asupra Ucrainei. 11 cetățeni ucraineni, întorși din teritoriile temporar ocupate. Kiev și Helsinki au semnat acorduri de cooperare. Război în Ucraina, ziua 1702 Extern