Aproape 60 de procurori și-ar dori să ajungă să lucreze în cele două procuraturi specializate. Aceștia s-au înscris pentru a le fi evaluate competențele Justiție
Arest preventiv prelungit cu 20 de zile pentru fostul primar de Boldurești, cercetat într-un dosar de tortură, tratament inuman și degradant Justiție
Un deținut s-ar fi dat drept domnișoară pe o platformă de matrimoniale, iar apoi a șantajat un bărbat căsătorit cu fotografiile intime. Acesta a primit încă 9 ani de închisoare și o amendă de 100 de mii de lei pentru șantaj intim Justiție
Organizatorul unei scheme prin care a „vândut” mașini inexistente din UE pentru 28 de clienți, care au plătit avansuri în sumă de 2,5 milioane de lei, trimis în judecată Comunicate de presă
PCCOCS: Mașini furate din Franța, de 4 milioane de lei – ridicate, după percheziții la Anenii Noi, Edineț și Ialoveni Comunicate de presă
Doi bărbați au fost condamnați la închisoare pentru comercializarea drogurilor. Unul dintre ei vindea drogurile la o gheretă din piață Justiție
O tânără a exploatat sexual trei adolescente. Aceasta a fost condamnată la 10 de ani închisoare. „Mama ta nu are bani ca să aibă grijă de tine, iar eu o să am” Justiție
Rusia pierde accesul la Telegram, după ce a obligat cetățenii să adopte o aplicație sponsorizată de stat Nou Extern
Coreea de Nord ar fi obţinut profituri de până la 14,4 miliarde de dolari din implicarea în războiul Rusiei în Ucraina Nou Politic
Ucraina și aliații săi se tem că suspendarea sancțiunilor rusești de către SUA ar putea prelungi războiul Extern
SUA au scos temporar de sub sancțiuni vânzarea de petrol și produse petroliere rusești transportate pe mare Extern
Guvernul a aprobat: R. Moldova inițiază procedura de retragerea din organele statutare ale CSI, prin denunțarea Acordurilor de constituire ale organizației Politic
Președintele Consiliului European: „Rusia este singurul câștigător al războiului din Orientul Mijlociu” Extern
Viktor Orban cere Comisiei Europene ridicarea tuturor sancțiunilor asupra petrolului și gazelor vândute de Rusia Extern
LIVE TEXT În regiunea Poltava, forțele rusești au efectuat atacuri masive asupra instalațiilor de producție de gaze Naftogaz pentru a doua zi consecutiv. Război în Ucraina, ziua 1474 Extern
VIDEO „Timpul când cei de la Tiraspol aveau salarii mai mari și prețurile în magazine erau mai mici a trecut și cred că nu se va mai întoarce niciodată”. Valeriu Chiveri, viceprim-ministru pentru Reintegrare, la Podcast ZdCe Interviuri
Washington Post: Rusia furnizează Iranului informații pentru efectuarea atacurilor asupra țintelor americane din Orientul Mijlociu Extern