Patru localități din Florești se unesc într-o singură primărie: investiții de 18,5 milioane de lei oferite de Guvern Social
Fermierii din Fălești anunță un protest cu tehnică agricolă. Principalele revendicări ale agricultorilor Economic
Un bărbat din raionul Florești, reținut pentru trafic de influență. Ar fi cerut 2 mii de euro pentru eliberarea unui permis de conducere Justiție
Avocatul Poporului va verifica acțiunile autorităților în cazul decesului militarului care s-a împușcat mortal la Florești Social
UPDATE Grav accident, în apropierea unui sat din Florești. Atât șoferul, cât și pasagera au decedat Social
Președintele oficiului teritorial Florești al ex-Partidului Politic „Şor”, trimis în judecată Justiție
Incendiu la un azil de bătrâni din Florești: „La fața locului au ajuns șapte autospeciale de intervenție” Social
După șapte ani, un primar, un medic legist și alte două persoane au fost reținute pentru un omor comis în 2018. Corpul neînsuflețit al victimei a fost deshumat Justiție
VIDEO Moarte misterioasă la Florești. Un agricultor de 35 de ani a fost găsit împușcat pe un deal. Familia nu crede în suicid: „A fost omorât. Criminalul este o persoană influentă” Ancheta
UPDATE Adolescenta de 16 ani a fost găsită într-o localitate din raionul Hîncești „în afara oricărui pericol” Social
„Planul lui Platon” de la Florești. Cum mai mulți pensionari din satele Moldovei sunt ademeniți cu „15 % adaos la pensie” Social
Au loc percheziții la domiciliile unui șef de secție din cadrul Consiliului raional Florești. Funcționarul este cercetat pentru abuz de serviciu la încheierea unor contracte de achiziții Justiție
DOC Membrii Organizației Teritoriale Florești a PDM anunță că părăsesc formațiunea: „Ne rezervăm dreptul de a reveni în PDM odată cu plecarea lui Pavel Filip” Politic
Explicațiile Guvernului cu referire la cele 10 milioane de lei cheltuite pentru Ziua Independenței Nou Social
Ludmila Tihonov, doctoră în istorie: „Politica statului era că Dumnezeu nu există. Moscova trebuie să își asume responsabilitatea” Politic
Scriitoarea Eugenia Bulat și lupta ei pentru libertate: „Poporul ăsta al nostru este ca un prunc” Politic
Analistul politic Igor Boțan: Găgăuzia, Transnistria și implicarea în alegeri sunt trei piloni de influență ai Moscovei Politic
Coridoarele uitării. Povestea unui stat în care, de 35 de ani, victimele comunismului așteaptă să li se facă dreptate Politic
Mai poate Rusia să ocupe R. Moldova? Interviu ZdG cu președinta Maia Sandu despre independență, provocări, corupție, politicieni și biserici controlate de Moscova Interviuri
Noi mecanisme pentru identificarea timpurie și controlul substanțelor stupefiante, psihotrope, psihoactive noi și precursorilor de droguri Social
Programul pentru incluziunea persoanelor cu dizabilități, aprobat de Guvern. Urmează a fi create 12 centre de zi, 40 de servicii comunitare și 6 centre de intervenție timpurie Social
Vasile Tofan solicită Ministerului Sănătății revizuirea regulamentului de autorizare a clinicilor stomatologice: „Printre cerințe se numără asigurarea accesului la un preot” Politic
Tinerii profesori din învățământul profesional tehnic și superior vor putea beneficia de indemnizații de până la 375 de mii de lei Social
VIDEO Ședința Guvernului: Starea de alertă în sectorul energetic și hidrologic a fost prelungită pentru încă 30 de zile Politic
„Ați vrut Milei? Poftim unul de la București”. Reacții după ce Claudiu Năsui a fost propus la funcția de ministru al Economiei în R. Moldova Politic