Principală  —  Ştiri  —  Economic   —   Fermierii din Fălești anunță un…

Fermierii din Fălești anunță un protest cu tehnică agricolă. Principalele revendicări ale agricultorilor

Sursa foto: Agro Expert

Mai mulți fermieri din raionul Fălești vor organiza vineri, 12 iunie, un protest de sensibilizare împotriva a ceea ce ei numesc „discriminarea și decapitalizarea agricultorilor micro, mici și mijlocii”. Acțiunea va avea loc între orele 9:00 și 14:00, pe drumul național Sculeni–Fălești, la intrarea în oraș.

Potrivit organizatorilor, participanții vor veni cu tehnică și utilaje agricole, care vor fi „staționate pe marginea carosabilului”.

Printre principalele revendicări ale agricultorilor se numără introducerea, începând cu anul 2027, a plăților directe per hectar pentru culturile cerealiere și oleaginoase, menținerea actualului regim fiscal pentru producătorii agricoli și evitarea majorării TVA la 20% pentru producția agricolă. De asemenea, fermierii solicită rambursarea integrală a accizei la motorina utilizată pentru lucrările agricole începând cu anul 2026.

Protestul este susținut de Asociația Forța Fermierilor, care a anunțat că va acorda „toată asistența” organizatorilor și va fi alături de agricultorii participanți la acțiune.

Deocamdată, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare nu a comentat revendicările fermierilor și nici protestul anunțat pentru 12 iunie.