Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Zelenski a dezvăluit numărul soldaților…

Zelenski a dezvăluit numărul soldaților ucraineni morți în război. Putin ține în secret datele despre pierderi

Sursa foto: Reuters

Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat astăzi, 25 februarie, într-o conferinţă de presă, că 31.000 de soldaţi ucraineni au fost ucişi în cei doi ani de la declanşarea invaziei ruse, anunţând prima cifră oficială a acestor pierderi militare, după mai mult de un an, transmit Reuters şi dpa, preluate de agerpres.ro.

Zelenski le-a spus însă reporterilor că nu poate dezvălui numărul răniţilor, întrucât aceasta ar ajuta planificarea armatei ruse.

‘Treizeci şi una de mii de soldaţi ucraineni au fost ucişi în acest război, Nu 300.000, nu 150.000 … (Preşedintele rus Vladimir) Putin minte … Dar, oricum, aceasta este o mare pierdere pentru noi’, a declarat Zelenski.

Oficiali ruşi şi americani afirmaseră anterior că între 100.000 şi 300.000 de soldaţi ucraineni au fost ucişi în conflict, cifre pe care însă preşedintele Zelesnki le-a respins ca fiind ‘prostii’.

În schimb, el a estimat pierderile ruse la 180.000 de morţi şi 500.000 de răniţi.

Ucraina nu a mai furnizat o cifră a pierderilor de trupe de la sfârşitul lui 2022, când consilierul prezidenţial Mihailo Podoliak a afirmat că 13.000 de soldaţi ucraineni fuseseră ucişi până atunci.

Cifrele prezentate de Zelenski privind pierderile trupelor ruse sunt semnificativ mai ridicate decât bilanţul actualizat zilnic de forţele armate ucrainene, care duminică a indicat 409.820 de morţi şi răniţi în rândul trupelor ruse. Rusia păstrează în secret pierderile militare.