Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Zece ani de călătorii fără…

Zece ani de călătorii fără vize în UE pentru cetățenii R. Moldova. Iulian Groza: „Republica Moldova a făcut economii de peste 270 milioane de euro pe cele șapte miilioane de vize care ar fi trebuit solicitate”

Astăzi, R. Moldova marchează zece ani  de la liberalizarea regimului de vize cu Uniunea Europeană (UE). Pe parcursul acestor 10 ani, au călătorit fără viză, folosind pașaportul biometric, în spațiul Schengen, peste două milioane de cetățeni ai R. Moldova, care au efectuat peste 31 de milioane de călătorii, adică în medie peste 15 călătorii per persoană în decurs de 10 ani. Totodată, financiar moldovenii au evitat cheltuieli de minim 270 milioane de euro, pe care ar fi trebuit să îi achite pentru procedurile de obținere a vizelor.

Conform unor date, în cei zece ani, peste două milioane de cetățeni ai Rep. Moldova, reprezentând circa 80% din populația totală a țării, au călătorit în UE. Acest lucru a dus la economii de milioane de euro pentru cetățenii R. Moldova, spune directorul executiv al Institutului pentru Politici și Reforme Europene (IPRE), Iulian Groza, care era viceministru al Afacerilor Externe în 2014 când țara noastră a obținut regim liberalizat de vize:   

”Practic fiecare dintre noi, cei care am călătorit în Uniunea Europeană, am mers în medie de cel puțin 15 ori în această perioadă de 10 ani. Acest lucru arată și nivelul nostru de mobilitate și interacțiune. Conform datelor Comisiei Europene timpul mediu pentru eliberare unei vize este de 15 zile, dar nu ea în calcul timpul folosit de noi pentru adunare de acte, programare. Ar fi însemnat vreo 7 milioane de vize pe care ar fi trebuit să le obțină cetățenii noștri, la un preț minim de 35 de euro fiecare a însemnat economii pe care noi cu toții le-am făcut, de peste 270 de milioane de euro”, a afirmat Iulian Groza într-o conferință de presă.

Directorul executiv al Institutul pentru Inițiative Strategice (IPIS), Vadim Pistrinciuc, a menționat însă că „UE nu trebuie să fie numai despre călătorii libere”.

„Ne bucurăm că nu vedem rânduri la centrul unic de vize, la ambasade din Chișinău, că nu mai avem știri despre oameni mințiți de escroci care promiteau pătrunderea ilegală în spațiul Schengen. Dar, Uniunea Europeană nu trebuie să fie numai despre călătorii libere, vine etapa în care Uniunea Europeană va fi mai prezentă în Moldova. Procesul de integrare va aduce în Moldova investiții, transformări, infrastructură și posibilități pentru oamenii de afaceri, pentru specialiști, pentru comunitățile locale să acceseze fonduri, să crească, să se extindă. Procesul de integrare face ca toată piața Uniunii Europene să fie deschisă pentru producători, meșteri, artiști, sectorul creativ, turism, sportivi, transportatori, prestatori de servicii. E cea mai mare și mai dorită piață de desfacere din lume”, a declrat Pistrinciuc în cadrul aceleiași conferințe de presă.

De la 28 aprilie 2014, cetățenii R. Moldova, care dețin pașapoarte biometrice, se bucură de regim liberalizat de vize la călătoriile de scurtă durată în statele membre ale Uniunii Europene, precum și în statele non-membre, dar care fac parte din spațiul Schengen. Termenul de ședere este de cel mult 90 de zile, într-o perioadă de 180 de zile, iar regimul fără vize nu acordă drept de muncă în țările europene