Principală  —  Ştiri   —   Violența asupra medicilor și a…

Violența asupra medicilor și a lucrătorilor medicali aflați în exercițiul funcțiunii va fi sancționată

Foto: World Health Organization in Moldova

Violența asupra medicilor și a lucrătorilor medicali aflați în exercițiul funcțiunii va fi sancționată. Parlamentul a aprobat, în ședința de astăzi, 20 noiembrie, în prima lectură, un proiect de modificare și completare a Codului penal și Codului contravențional.

Potrivit proiectului, ultragierea medicilor sau lucrătorilor medicali, adică jignirea premeditată a onoarei, demnităţii sau reputaţiei profesionale ale acestora în exerciţiul funcţiunii va fi sancţionată cu amendă de până la 1 250 de lei, aplicată persoanei fizice. Iar ultragierea, însoţită de acte de huliganism şi/sau vătămare corporală, va fi sancţionată cu amenzi de până la 7 500 de lei, aplicată persoanei fizice sau cu arest contravenţional de până la 15 zile.

Urmează a fi completat Codul penal cu definiții ale medicului și lucrătorului medical. Astfel, medic este persoana care întrunește condițiile stabilite în Legea cu privire la exercitarea profesiunii de medic, inclusiv medicul rezident. Totodată, lucrător medical  este orice altă persoană, cu excepția medicului, care are studii medicale și calitatea de angajat al unei instituții medicale publice sau private și care prestează servicii de sănătate populației, definite prin Legea cu privire la drepturile și responsabilitățile pacientului.

„În urma analizei legislației penale și contravenționale în ceea ce privește faptele sancționate de lege, comise împotriva medicilor și lucrătorilor medicali, au fost constatate mai multe lacune și elemente de inechitate. Proiectul propune armonizarea și ajustarea prevederilor legale la principiile de claritate și previzibilitate a normei penale, precum și asigurarea unei protecții adecvate a medicilor și lucrătorilor medicale”, a menționat deputatul Vadim Fotescu, în cadrul prezentării proiectului.