Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   VIDEO/ Peste o mie de…

VIDEO Peste o mie de persoane au fost reținute la mitingurile împotriva mobilizării din Rusia. Oamenii au scandat „Nu războiului” și „Putin în tranșee”

Foto: Reuters

Peste 1 250 de persoane din aproape 40 de orașe au fost reținute la mitingurile anti-mobilizare organizate pe teritoriul Rusiei la 21 septembrie. Acest lucru a fost raportat de către proiectul pentru drepturile omului OVD-Info.

La Moscova, Sankt Petersburg, în orașele din Siberia, Urali și Orientul Îndepărtat au loc proteste spontane împotriva mobilizării parțiale care a fost anunțată de Vladimir Putin în contextul războiului din Ucraina.

Reținerile, potrivit activiștilor pentru drepturile omului, au avut loc în 38 de orașe. Majoritatea celor care au fost luați de forțele de ordine se aflau la Moscova (394 persoane), Sankt Petersburg (376 persoane) și Ekaterinburg (40 persoane).

La Samara, un oraș din sudul Rusiei, poliția a reținut o femeie cu un cărucior și doi copii. Potrivit Idel.Realii, aceștia se plimbau în apropierea pieței unde aveau loc protestele.

La Moscova și Sankt Petersburg, poliția a reținut cu brutalitate protestatarii în timpul marșurilor, precum și în metrou. Activiștii pentru drepturile omului raportează că protestatarii și  jurnaliștii au fost bătuți.

Tot la Moscova, doi protestatari au fost duși inconștienți de poliție.

În cartierul Arbat din Moscova, circa 400 de protestatari ar fi fost reținuți. Mamele ai căror fii au vârsta de recrutare au protestat și ele. Protestatarii de pe Arbat au scandat „Nu războiului” și „Putin în tranșee”, potrivit currenttime.tv.

Foto: Reuters
Foto: Reuters
Foto: Reuters
Foto: Reuters
Foto: Reuters

Pe 21 septembrie, președintele rus Vladimir Putin a anunțat mobilizarea parțială. La scurt timp, activiștii și opoziția au început să cheme la proteste. Mișcarea Vesna a făcut apel  la poporul Rusiei să iasă pe străzile orașelor lor în seara zilei de 21 septembrie, la ora locală 19:00. Echipa lui Alexei Navalnîi a promis  sprijin celor care vor protesta sau „fac lucruri mari, inclusiv incendierea biroului de înregistrare și înrolare militară”. Procuratura din Moscova i-a amenințat pe cei care fac apel la proteste, precum și pe participanți cu pedepse administrative sau penale, „inclusiv sub formă de închisoare de până la 15 ani”.