Principală  —  Ştiri  —  Social   —   VIDEO/ Ce trebuie să facă…

VIDEO Ce trebuie să facă persoanele care au completat greșit cererea pentru acordarea compensațiilor la energie. Erorile depistate de autorități

Foto: Ministerul Muncii și Protecției Sociale

Cei care au comis o eroare, atunci când s-au înregistrat pe platforma compensatii.gov.md, pot solicita să fie modificate datele introduse în cererea pentru acordarea compensațiilor. Despre aceasta au informat ministrul Muncii și Protecției Sociale, Marcel Spatari, și președintele Comisiei parlamentare protecție socială, sănătate și familie, Dan Perciun, care au răspuns într-un live la unele întrebări ale cetățenilor în legătură cu compensațiile pentru energie.

„Mecanismul este implementat primul an. Condițiile poate nu au fost foarte clare din start. Ne-am confruntat cu situații când lumea a uitat să introducă un locatar, de exemplu un copil. Există posibilitatea de a scrie un email la „support@compensatii.gov.md” și a solicita redeschiderea cererii sau de a apela centrul telefonic și a solicita acest lucru”, a spus deputatul Dan Perciun.

Potrivit ministrului Muncii și Protecției Sociale, Marcel Spatari, o altă greșeală pe care o fac cetățenii „destul de frecvent”, și care este corectată de persoanele care se ocupă de partea tehnică, este raportarea venitului familiei.

„Chiar dacă am scris în mai multe locuri că e vorba de venitul lunar estimat pentru o perioadă de referință de șase luni, mulți au raportat venitul total pentru această perioadă. Chiar vă îndemn, dacă ați făcut această eroare, să atenționați. Cererea poate fi redeschisă și puteți să editați, să includeți venitul corect. Acest lucru este posibil, este prevăzut de regulament.

Avem și situații un pic aberante chiar, sunt unele cereri, nu sunt foarte multe, câteva zeci, în care sunt incluse venituri de zeci de milioane de lei lunar. Credem că este o eroare tehnică, poate acele familii au introdus IDNP-ul în câmpul de venituri. Tratăm aceste cereri pro-activ, le identificăm și sunăm familiile care au comis astfel de erori pentru ca ele să ceară să fie redeschis accesul la cerere”, a subliniat Marcel Spatari.

O altă eroare întâlnită, menționată de deputatul Dan Perciun, are legătură cu numărul locului de consum (NLC) sau cu IDNP-ul, care s-ar putea să fi fost deja înregistrat de altcineva care a comis o greșeală. Și în acest caz autoritățile recomandă cetățenilor să apele la serviciul de suport, ca aceștia să contacteze prima persoană care a introdus greșit datele în cerere.

Serviciul suport poate fi contactat la numărul de telefon 080005000 sau pe adresa electronică support@compensatii.gov.md.

Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Marcel Spatari, a anunțat joi, 17 noiembrie, în cadrul unei conferințe de presă, valoarea compensațiilor acordate de Guvern pentru consumul de energie pentru perioada noiembrie 2022-martie 2023, precum și valoarea plafoanelor de consum eligibile pentru compensații.

Astfel, potrivit ministrului, pentru consumatorii casnici de gaze naturale, volumul maxim compensat va fi de 180 metri cubi pe lună, cu 30 metri cubi mai mult față de plafonul stabilit anul trecut. Pentru consumatorii casnici de energie termică, volumul maxim compensat va fi stabilit la 1,3 Gcal pe lună. De asemenea, vor fi oferite compensații la energia electrică în limita unui plafon de 75 kwh pe loc de consum pentru categoriile de vulnerabilitate energetică foarte ridicată și ridicată.

Compensațiile vor fi oferite direct în factură și constituie 5 miliarde de lei, de 2,5 ori mai mult decât anul trecut.


Reprezentanții ministerului vor prezenta, astăzi, în avizare către celelalte autorități publice proiectul hotărârii de Guvern cu privire la aprobarea volumului compensat și a tarifelor pentru consumatorii casnici în dependență de categoria de vulnerabilitate energetică, conform lui Spatari.

„(…) Vor fi oferite compensații consumatorilor casnici pentru consumul de gaze naturale, energie termică în regim centralizat și energie electrică. Pentru consumatorii casnici de gaze naturale, volumul maxim compensat în contextul obligației de serviciu public se stabilește la 180 de metri cubi pe lună per loc de consum, ceea ce este cu 30 de metri cubi pe lună mai mult decât plafonul care a fost aplicat anul trecut.

Prețurile pentru consumatorii casnici de gaze naturale, în dependență de categoria de vulnerabilitate energetică, în limita plafonului pe care l-am menționat vor fi următoarele: pentru consumatorii cu vulnerabilitate energetică foarte ridicată, prețul final va fi 12 lei pe metru cub, ceea ce înseamnă că la tarifele actuale valoarea compensației va fi de 17,27 de lei per metru cub, iar valoarea maximă a compensației în factură pentru această categorie va fi de 3110 lei. Pentru consumatorii cu vulnerabilitate energetică ridicată, prețul final va fi de 14 lei per metru cub, ceea ce înseamnă că la tarifele actuale valoarea compensației va fi de 15,27 de lei pe metru cub, iar valoarea maximă a compensației în factură pentru această categorie va fi de 2750 de lei.

Pentru consumatorii cu vulnerabilitate energetică medie, prețul final va fi de 17 lei pe metru cub, ceea ce înseamnă că valoarea compensației va fi de 12,27 de lei pe metru cub, iar pentru consumatorii cu vulnerabilitate energetică scăzută, prețul final va fi de 24 de lei pe metru cub, ceea ce înseamnă o compensație de 5,27 de lei pe metru cub.

Pentru consumatorii casnici de energie termică, volumul maxim compensat va fi stabilit la 1,3 Gcal pe lună pe loc de consum. Consumatorii cu vulnerabilitate energetică foarte ridicată vor plăti un tarif final de 1450 de lei pe Gcal. Cei cu vulnerabilitate energetică ridicată – un tarif de 1700 de lei pe Gcal, iar cei cu vulnerabilitate energetică medie – un tarif de 1950 de lei pe Gcal. Cei cu vulnerabilitate scăzută vor plăti un tarif de 2500 de lei pe Gcal.

Pentru a asigura aceste tarife, consumatorii casnici cu vulnerabilitate energetică foarte ridicată cu consum de cel puțin 1,3 de Gcal vor primi o compensație lunară în valoare de 1825 de lei la Chișinău și 2080 de lei la Bălți, pentru că tarifele sunt diferite. Cei cu vulnerabilitate energetică ridicată vor primi compensații în valoare de 1500 de lei pe lună la Chișinău și 1758 de lei pe lună la Bălți, iar cei cu vulnerabilitate medie – compensații de 1175 de lei pe lună la Chișinău și 1430 de lei la bălți.

De asemenea, vor fi oferite compensații la energia electrică, în limita unui plafon de 75 kWh pe loc de consum lunar pentru categoriile de vulnerabilitate energetică foarte ridicată și ridicată. astfel, cei mai vulnerabili vor plăti un tarif final de 3,3 lei pe kWh, iar a doua categorie de vulnerabilitate energetică – un tarif de 3,7 lei pe kWh (…)”, a declarat ministrul.

Cetățenii vor afla după data de 25 noiembrie categoria de vulnerabilitate energetică în care se încadrează, după ce va fi lansat calculul pentru determinarea categoriei. Astfel, cei care nu au făcut-o până acum, mai au timp până pe 25 să se înregistreze pe platforma compensatii.gov.md, pentru a beneficia de compensații în factură din partea statului la energia consumată în perioada rece a anului, amintește Ministerul Muncii și Protecției Sociale.