Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Un tânăr din R. Moldova,…

Un tânăr din R. Moldova, voluntar pe ambulanță la Crucea Verde de la Verona: „Nu trebuie să ne lăsăm pradă fricii. Acum, avem nevoie de prudență și curaj”

Răzvan Berghi a plecat în Italia, împreună cu tatăl și sora sa în anul 2005, mama aflându-se acolo din 2002. Tânărul a locuit o vreme la Vicenza, unde a făcut liceul, apoi a intrat la Facultatea de Medicină de la Verona. Acum, face anul cinci la această facultate, iar în timpul liber, de doi ani deja – voluntariat pentru Crucea Verde.

Deși, acum este o perioadă dificilă pentru toți reprezentanții sistemului medical, inclusiv pentru voluntari, Răzvan nu a renunțat la activitatea sa.

Am început să fac asta din două motive. Primul e că mereu mi-a plăcut ideea de voluntariat, iar al doilea –  fiind student la Medicină, știu că asta reprezintă o oportunitate de a învăța de la medicii de urgență și infirmierii care operează pe teren. În acești doi ani, am făcut regulat activitate de voluntariat, iar acum am decis să continui, deși nu toți fac asta și mulți s-au retras acasă. Eu am zis că voi merge înainte, pentru că, la urma urmei, acesta îmi va fi lucrul peste un an și jumătate. Nu cred că e nevoie să lăsăm frica să pună stăpânire pe noi. Tocmai acum avem nevoie mai mult de prudență și curaj. Sunt bucuros că pot să ajut și asta fac”, spune el.

Rolul echipei din care face parte tânărul este de a verifica situația la domiciliu și transportarea pacientului la spital, dacă e nevoie. Răzvan adaugă că, în prezent, două din trei chemări ale ambulanței sunt pentru cazuri de Covid-19. 

E destul de greu psihologic. Zona în care mă aflu eu – Verona, regiunea Veneto, este a treia din Italia după numărul de cazuri și decese de coronavirus. Respectiv, inclusiv pe străzi atmosfera e apocaliptică. Nimeni nu se plimbă, nimeni nu face ceea ce făcea până de curând. Totuși, asta bucură, pe de altă parte, pentru că lumea stă acasă și respectă decretele.

De cealaltă parte, echipajele noastre sunt reduse acum. De obicei, în sediu suntem 25 persoane, acum suntem doar 14. Așa, reducem contactul și probabilitatea de a infecta alți oameni, colegii noștri în acest caz. Faptul că lumea stă acasă, respectele decretele și nu mai apelează pentru orice lucru la ambulanță este de ajutor pentru noi, întrucât ne putem concentra toată energia pe problemele cele mai grave”, susține Răzvan. 

Italia este una din țările cele mai afectate de pandemia de Coronavirus. Țara a declarat stare de urgență pentru șase luni, la sfâșit de ianuarie.


! Citiți în următorul număr ZdG interviul integral cu Răzvan Berghi.