Un tânăr de 19 ani, care ar fi fost implicat în cinci cazuri de escrocherie cu date bancare, a fost arestat pentru 30 de zile. A cauzat un prejudiciu de peste 168 de mii de lei
Un tânăr de 19 ani, originar din regiunea transnistreană, este cercetat penal, fiind bănuit de implicarea în cel puțin cinci cazuri de escrocherie cu date bancare, comise în sectorul Rîșcani al capitalei, anunță vineri, 24 octombrie, Inspectoratul General al Poliției (IGP).
Potrivit IGP, în patru dintre episoade, suspectul s-ar fi prezentat ca reprezentant al unor bănci comerciale, contactând telefonic victimele, convingându-le să divulge datele cardurilor bancare, sub pretextul prevenirii unor tranzacții neautorizate.
Într-un alt caz, tânărul s-ar fi dat drept angajat al unei companii de telefonie mobilă, determinând victima să ofere acces la aplicația bancară din telefon, ulterior, de pe contul acesteia fiind sustrași banii.
În total, cinci persoane au fost prejudiciate cu peste 168 000 de lei.
Suspectul a fost identificat, reținut și plasat în arest preventiv pentru 30 de zile.
„Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la 5 ani”, a precizat IGP.