Principală  —  Ştiri  —  Comunicate de presă   —   Un șofer a fost prins…

Un șofer a fost prins cu un permis de conducere cumpărat pe internet cu 180 de euro

Sursa foto: Poliția de Frontieră a R. Moldova

În data de 4 noiembrie 2023, în punctul de trecere a frontierei Cahul s-a prezentat un cetățean al Ucrainei, la volanul unui autoturism cu numere de înmatriculare poloneze. Șoferul de 26 de ani intenționa să intre în Republica Moldova.În timpul controlului de specialitate, polițistei de frontieră i-a părut suspect permisul de conducere, pretins a fi eliberat de către autoritățile din Ucraina. Actul în mod clar era diferit de cele originale. În verificările suplimentare, cu ajutorul tehnicii speciale, s-a stabilit că permis de conducere este falsificat, comunică Poliția de Frontieră a R. Moldova.
 
În declarații, bărbatul a recunoscut că în timp ce se afla în Polonia, achiziționase permisul de conducere de pe internet, contra sumei de 180 EUR, acesta ar fi folosit un site web care i-ar fi furnizat documentul în cauză. Ca urmare, permisul a fost ridicat, iar persoana obligată să-și continuă călătoria  ca pasager. Documentul va fi transmis în laboratorul criminalistic al IGPF pentru a fi supus expertizei. Cercetările pe caz continuă.