Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Un bărbat infectat cu noul…

Un bărbat infectat cu noul coronavirus a decedat după ce s-ar fi aruncat în gol de la etajul 4 al spitalului Municipal „Sfântul Arhanghel Mihail”

Un bărbat în vârstă de 52 de ani a decedat după ce s-ar fi aruncat în gol de la etajul 4 al Spitalului Clinic Municipal „Sfântul Arhanghel Mihail”. 

Informația a fost confirmată pentru Ziarul de Gardă de către șefa Serviciului de Presă al Poliției Capitalei, Natalia Stati.

Potrivit lui Stati, Inspectoratul de Poliție a sectorului Rîșcani a fost sesizat la ora 07.31 de către un medic al spitalului. Grupa operativă a inspectoratului pentru stabilirea tuturor circumstanțelor ajunși la fața locului au stabilit că bărbatul s-a aruncat de la etajul 4, iar în urma traumelor primite a decedat.

Bărbatul era infectat cu virusul COVID-19.

Pe acest caz a fost inițiată o anchetă. La moment, polițiștii stabilesc toate circumstanțele.