Un bărbat din capitală care ar fi încercat să soluționeze o sesizare depusă la poliție în schimbul a 7000 de euro, reținut de CNA
Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) anunță marți, 28 mai, că au reținut în flagrant un bărbat din Chișinău într-un dosar de trafic de influență. Acesta a fost prins după primirea sumei de 7000 de euro, transmisă sub controlul CNA.
Conform unui comunicat al CNA, persoana ar fi susținut că are influență asupra unor angajați ai Inspectoratului Național de Investigații și că îi poate determina să soluționeze favorabil o sesizare înregistrată în Registrul de evidență a altor informații cu privire la infracțiuni și incidente.
„Potrivit denunțătorului, bănuitul ar fi pretins, acceptat și primit 7000 de euro pentru pretinsa influențare a polițiștilor.
În urma acțiunilor întreprinse de CNA sub conducerea procesuală a Procuraturii municipiului Chişinău, persoana implicată în comiterea infracțiunii de trafic de influență a fost reținută pentru o perioadă de 72 ore și urmează a fi plasată în izolatorul CNA”, precizează CNA.
Orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.