Un avion francez, aflat într-o misiune NATO, a doborât o dronă în spațiul aerian al Letoniei
Un avion de vânătoare francez Rafale a doborât luni, 8 iunie, o dronă care a pătruns în spațiul aerian al Letoniei, țară membră NATO, venind dinspre Rusia. Este cel mai recent dintr-o serie de incidente de securitate înregistrate în regiunile aflate la frontiera estică a Europei, relatează agenția britanică de știri Reuters.
Armata letonă, fără a preciza cine a lansat drona, a declarat că aceasta a intrat dinspre Rusia „ca urmare a războiului electronic desfășurat de Rusia”.
„Avioanele de luptă aliate au doborât cu succes o dronă care zbura în spațiul aerian al Letoniei!”, a transmis armata într-o postare pe platforma X.
Anterior, autoritățile îi avertizaseră pe locuitorii din regiunile estice ale Letoniei să se adăpostească din cauza amenințării. Alerta a fost ridicată după ce drona a fost doborâtă, a precizat armata, însă ulterior a fost emis un nou avertisment privind o amenințare aeriană pentru locuitorii din estul țării.
Dronele militare care pătrund accidental în spațiul aerian al statelor vecine Rusiei au amplificat îngrijorările că războiul din Ucraina se extinde către granițele nordice ale NATO.
În ultimele luni, Ucraina și-a intensificat atacurile cu drone cu rază lungă de acțiune asupra Rusiei, inclusiv în zona Mării Baltice, unde mai multe drone militare ucrainene au pătruns accidental în spațiul aerian al Finlandei, Letoniei, Lituaniei și Estoniei.
Ucraina a pus aceste incidente pe seama acțiunilor Rusiei, susținând că războiul desfășurat de Moscova afectează traiectoria dronelor.
Avionul militar francez care a doborât drona este dislocat la baza aeriană din Šiauliai, în Lituania, în cadrul misiunii NATO Baltic Air Policing, care patrulează spațiul aerian al Letoniei, Lituaniei și Estoniei încă din 2004, anul aderării acestor state la NATO.
În prezent, misiunea include și avioane de luptă F-16 ale României, staționate la Šiauliai, precum și avioane F-16 portugheze dislocate la baza Ämari din Estonia.
Luna trecută, un avion militar românesc aflat în cadrul misiunii Baltic Air Policing a doborât deasupra Estoniei o dronă presupus ucraineană. A fost pentru prima dată când un avion de luptă a „lansat o rachetă în apărarea Alianței” în regiunea baltică.