Principală  —  Ştiri  —  Economic   —   ULTIMA ORĂ/ Curentul electric se…

ULTIMA ORĂ Curentul electric se ieftinește pentru consumatori. ANRE a aprobat micșorarea prețurilor

Imagine simbol

Consiliul de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a examinat și aprobat reducerea tarifelor și prețurilor reglementate pentru energia electrică, se arată într-un comunicat al instituției. Asta după ce au scăzut prețurile de la furnizorul central de energie, dar și din cauza cursului dolarului care a scăzut față de leu.

„Astfel, consumatorii finali deserviți de  Î.C.S. ,,Premier Energy” S.R.L. ale căror instalații de utilizare sunt racordate la rețelele electrice de distribuție de tensiune joasă (0,4 kV) vor achita 1,68 lei/kWh, cu 21 bani/kWh ori 11,1% mai puțin decât prețul în vigoare.

Consumatorii finali deserviți de  S.A. ,,Furnizarea Energiei Electrice Nord” ale căror instalații de utilizare sunt racordate la rețelele electrice de distribuție de tensiune joasă (0,4 kV) vor achita 2,14 lei/kWh, cu 8,5 bani/kWh ori 3,8% mai puțin decât prețul în vigoare”, se arată în comunicat.

Noile prețuri reglementate și tarife pentru serviciile de furnizare și distribuție a energiei electrice vor intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial, cel mai probabil săptămâna viitoare.