UE amendează TikTok cu 530 de milioane de euro pentru transferuri ilegale de date către China

TikTok a fost amendată vineri cu 530 de milioane de euro de către principala autoritate de reglementare a UE în materie de confidenţialitate, din cauza preocupărilor legate de modul în care compania protejează informaţiile utilizatorilor. Platformei sociale i s-a ordonat să suspende transferurile de date către China, în cazul în care prelucrarea datelor nu este pusă în conformitate cu legislaţia europeană în termen de şase luni, relatează Reuters, citat de News.ro.
Comisariatul irlandez pentru protecţia datelor (DPC) a declarat că TikTok, deţinută de compania ByteDance din China, nu a reuşit să demonstreze că datele cu caracter personal ale utilizatorilor din UE, dintre care unele sunt accesate de la distanţă de personalul din China, beneficiază de nivelul ridicat de protecţie prevăzut de legislaţia UE. Prin urmare, platforma de videoclipuri scurte nu a rezolvat problema accesului potenţial al autorităţilor chineze la date, în temeiul legilor privind contraspionajul şi al altor legi identificate de TikTok ca fiind semnificativ diferite de standardele UE, a afirmat DPC într-un comunicat.
Prin urmare, TikTok nu a fost în măsură să protejeze aceste informaţii „de un posibil acces al autorităţilor chineze”, explică Le Figaro. Autorităţile irlandeze cer companiei chineze să se conformeze legislaţiei europene în termen de şase luni, în caz contrar riscând să fie nevoită să suspende toate transferurile de date către China.
TikTok contestă vehement constatarea şi spune că a utilizat propriul cadru juridic al UE, în special aşa-numitele clauze contractuale standard, pentru a acorda acces la distanţă strict controlat şi limitat. Compania intenţionează să facă apel la hotărâre.
De asemenea, TikTok spune că decizia nu ia în considerare pe deplin măsurile de securitate a datelor implementate pentru prima dată în 2023, care monitorizează în mod independent accesul la distanţă şi asigură stocarea datelor utilizatorilor din UE în centre de date dedicate din Europa şi Statele Unite.
„Această hotărâre riscă să creeze un precedent cu consecinţe de mare amploare pentru companii şi industrii întregi din Europa care operează la scară globală”, a comentat TikTok.
DPC a constatat, de asemenea, că, deşi TikTok a declarat pe parcursul anchetei de patru ani că nu a stocat datele utilizatorilor din UE pe servere din China, luna trecută a dezvăluit că a descoperit în februarie că o cantitate limitată a fost stocată în China şi ştearsă de atunci.
„DPC ia foarte în serios aceste evoluţii recente. Luăm în considerare ce măsuri de reglementare suplimentare ar putea fi justificate”, a declarat Graham Doyle, comisar adjunct al DPC.
Este pentru a doua oară când TikTok este amendată de către DPC. Platforma a fost amendată cu 345 de milioane de euro în 2023 pentru încălcarea legilor privind protecţia vieţii private în ceea ce priveşte prelucrarea datelor personale ale copiilor din UE.