Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Trafic suspendat pe un tronson…

Trafic suspendat pe un tronson de pe bulevardul Iuri Gagarin din capitală, pentru executarea lucrărilor de reparație

Sursa foto: Primăria municipiului Chișinău

Inspectoratul General al Poliției (IGP) anunță suspendarea totală a circulației rutiere pe un segment de pe bulevardul Iuri Gagarin din capitală, în baza dispoziției Primăriei Chișinău. Astfel, în nopțile dintre 8, 9 și 10 iunie se vor efectua lucrări în zona menționată.

Zona afectată de restricțiile de circulație este bulevardul Iuri Gagarin, pe tronsonul dintre bd. Constantin Negruzzi și bd. Decebal (direcția de deplasare spre bd. Decebal).

Perioadele de închidere a tronsonului:

  • din 8 iunie, ora 22:00 – până pe 9 iunie 2026, ora 06:00;
  • începând cu 9 iunie, ora 22:00 – până pe 10 iunie 2026, ora 06:00.

„Recomandăm șoferilor să evite zona în intervalele menționate, să utilizeze rute alternative, să respecte indicatoarele și semnalizarea temporară din teren și să planifice din timp deplasările pentru a reduce riscul de formare a ambuteiajelor”, îndeamnă IGP.

Măsura a fost luată în legătură cu necesitatea executării lucrărilor de reparație.