Toate cele 11 persoane rănite în atacul din Austria, inclusiv doi români, sunt în stare stabilă

Cele 11 persoane rănite în atacul sângeros dintr-o școală din orașul austriac Graz sunt acum în stare stabilă, au anunțat autoritățile austriece miercuri, informează dpa și Reuters, potrivit Agerpres.
Doi cetățeni români au fost răniți în atacul armat din Austria de la Graz, a informat, miercuri, 11 iunie, Ministerul Afacerilor Externeal (MAE) României. Potrivit MAE, familiile au fost deja informate cu privire la starea acestora, iar Ambasada României la Viena este pregătită să acorde asistență consulară, dacă familiile vor solicita acest lucru.
Marți, 10 iunie, un bărbat înarmat a deschis focul într-o școală din Graz, înainte de a se sinucide, făcând în total 11 morți. Potrivit rapoartelor, autorului atacului, un tânăr de 21 de ani care fusese elev al școlii, a intrat într-o clasă și a vizat intenționat elevi.
Nouă dintre cei 11 răniți rămân la terapie intensivă la diverse spitale din orașul Graz, situat la circa 150 de kilometri sud-vest de Viena, a anunțat compania care administrează spitalele.
O victimă care a fost rănită la față va necesita o operație ulterioară, iar o alta va avea nevoie de o operație la genunchi, a adăugat această companie.
Poliția locală a anunțat miercuri că planuri abandonate pentru un atac cu bombă au fost descoperite la locuința atacatorului.
Înainte de aceasta, poliția din Graz a anunțat că o bombă artizanală nefuncțională a fost găsită în timpul unei percheziții la locuința suspectului decedat.
Atacatorul a folosit pentru comiterea sângerosului atac două arme pe care le deținea legal, potrivit autorităților austriece.
Motivele lui sunt încă necunoscute. Potrivit poliției, o scrisoare de rămas bun și un video ale atacatorului nu conțineau indicii.
Austria a decretat trei zile de doliu național în urma acestui atac și a ținut un moment de reculegere pe teritoriul întregii țări miercuri la ora locală 10:00).
Într-o postare pe rețeaua socială X, cancelarul austriac Christian Stocker a calificat incidentul drept „o tragedie națională”, iar liderii europeni au exprimat condoleanțe.
Papa Leon al XIV-lea a spus miercuri la Roma să se roagă pentru victime și familiile lor.
Graz, oraș situat în sud-estul Austriei, are o populație de circa 300 000 de locuitori.