Sumitomo părăsește R. Moldova? Președintele Consiliului Concurenței respinge acuzațiile de corupție: „Eu și colegii mei suntem interesați ca CNA să investigheze acest caz
Președintele Consiliului Concurenței, Alexei Gherțescu, respinge, vineri, 9 august, zvonurile apărute în presă despre amenda de 268 milioane lei aplicată companiei „SE Bordnetze” Sumitomo și neagă faptul că agentul economic ar părăsi R. Moldova. Totodată Gherțescu respinge și acuzațiile referitoare la actele de corupție în care ar fi vizați angajați din cadrul Consiliul Concurenței, cerând probe care să dovedească faptele respective. Mai mult de atât acesta declară că va insista ca CNA să deschidă un dosar penal pe acest caz.
În 2015, compania internațională Sumitomo Electric Bordnetze a avut interesul de a investi în R. Moldova, alegând municipiul Orhei pentru construirea unei uzine.
Potrivit unui comunicat, Primăria Orhei, împreună cu ÎM „Servicii Comunal-Locative Orhei”, a semnat mai multe acorduri cu această întreprindere, pentru a facilita realizarea investiției.
Acordurile prevedeau că „întreprinderea va construi o uzină în Zona Economică Liberă Bălți, subzona Orhei, iar după finalizarea construcției, clădirea să devină proprietate municipală, urmând să fie transmisă companiei în locațiune”.
După finalizarea construcției, conform declarațiilor lui Gherțescu, clădirea a fost înregistrată ca proprietate municipală și transmisă înapoi companiei în locațiune.
În schimbul acestei investiții, compania SE Bordnetze a fost scutită de plata chiriei pentru imobilul utilizat pentru o perioadă de câteva zeci de ani, cu scopul de a compensa costurile suportate pentru construcție.
Evaluarea de piață și identificarea ajutorului (ilegal) de stat
În cadrul examinării dosarului, Consiliul Concurenței, conform declarațiilor lui Gherțescu, a recepționat de la părți un raport de evaluare de piață a clădirii, care a fost pregătit de un evaluator independent, la solicitarea întreprinderii, în procesul de pregătire a acordurilor cu Primăria Orhei. Conform acestei evaluări, valoarea de piață a clădirii era semnificativ mai mică decât valoarea investițiilor declarate de întreprindere.
Prin urmare, diferența dintre valoarea scutirilor de plată pentru locațiune, calculate pe baza valorii declarate a investițiilor, și valoarea de piață a clădirii conform evaluării prezentate a fost considerată ca ajutor de stat. Acest ajutor nu a fost autorizat de către Consiliu înainte de încheierea acordurilor între Primăria Orhei și întreprindere, așa cum prevede legislația în vigoare, drept urmare ajutorul de stat a fost declarat ca fiind ilegal, potrivit Consiliului.
Clarificări suplimentare privind Decizia
Lipsa aplicării unei amenzi:
În ceea ce privește amenda care i-ar fi fost aplicată companiei, Alexandru Gherțescu susține că „suma de 268 milioane lei menționată în diverse surse nu reprezintă o amendă, ci constituie diferența dintre valoarea declarată a investițiilor, în limita căreia compania a fost scutită de achitarea chiriei, și valoarea de piață a clădirii, așa cum a fost determinată de evaluatorul independent. Această sumă reflectă valoarea ajutorului de stat neautorizat, nu o sancțiune aplicată de Consiliu”.
„În prezent, nu există nici o decizie a Consiliului cu privire la încasarea vreunei amenzi sau recuperarea oricăror sume de la întreprindere, iar declarațiile făcute în acest sens de diferite persoane în spațiul public sunt eronate sau chiar intenționat false”, a declarat Alexandru Gherțescu în cadrul conferinței de presă.
Cum a evaluat Consiliul Concurenței raportul dosarului?
Consiliul Concurenței declară că a utilizat raportul de evaluare prezentat de părțile implicate în dosar, fără a comanda propria evaluare. „Este important de subliniat că această evaluare a fost realizată la solicitarea întreprinderii SE Bordnetze și nu a fost contestată prin prezentarea unei alte evaluări independente care să indice o valoare mai mare a clădirii”. Prin urmare, Consiliul susține că a fost obligat să ia în considerare această evaluare în luarea deciziei, potrivit Consiliului.
Amenzi oprite de Curtea de Apel?
Alexandru Gherțescu respinge vonurile cu privire la faptul că încasarea amenzii au fost oprită de Curtea de Apel Chișinău. „Decizia Consiliului nu are nici un efect de încasare sau recuperare a oricăror sume de la întreprindere și nu putea duce la falimentul întreprinderii, așa cum a fost invocat în unele surse media”, se arată în explicația Consiliului.
Consiliul Concurenței cere soluționării amiabile
Conform declarației Consiliului în cazul în care SE Bordnetze prezintă o altă evaluare de piață, care să confirme că valoarea clădirii corespunde valorii investițiilor realizate, problema poate fi soluționată extrajudiciar.
Corupție la Consiliul Concurenței?
Totodată în presă au apărut și acuzațiile precum că, înainte de adoptarea deciziei de către Consiliul Concurenței, ar fi avut loc o încercare de extorcare de mită de la companie pentru a „soluționa” această problemă, cu implicarea unor angajați ai Consiliului.
„Se invocă, că chipurile, unii din adjuncții președintelui Consiliului Concurenței, s-a întâlnit cu conducătorul întreprinderii Sumitomo în Moldova, domnul Corman, în localuri, și se creează impresia că acest adjunct oarecare a acționat în numele Consiliului sau a președintelui. Aș vrea să aflu cine dintre acei adjuncți sau vicepreședinți care au fost atunci numiți sau au activat în această funcție în perioada în care s-a luat decizia, s-a întâlnit cu domnul Corman ca să vedem în general de unde a pornit toată povestea aceasta cu privire la estorcarea mitei”, a subliniat Alexandru Gherțescu.
După apariția unor zvonuri despre un astfel de fapt, președintele Consiliului Concurenței spune că a contactat Centrul Național Anticorupție (CNA) și a oferit cooperarea necesară pentru investigarea acuzațiilor
Peste o scurtă perioadă de timp, a avut loc o singură discuție cu un reprezentant al CNA pe această temă, însă până în prezent Consiliul Concurenței „nu dispune de nicio informație suplimentară privind stadiul anchetei sau chiar existența unei investigații penale”.
„Nu avem confirmări oficiale dacă există un dosar penal în acest sens și dacă acest caz este în curs de investigare”, a declarat președintele Consiliului.
Consiliul Concurenței este interesat mai mult decât oricine ca aceste acuzații să fie investigate în mod complet și transparent, pentru a clarifica toate circumstanțele relevante.
Totodată, acesta a mai declarat că dacă CNA va descoperi că acuzațiile sunt adevărate, „persoanele responsabile să fie trase la răspundere conform legii”.
Ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba, avertizează, joi, 8 august, asupra unor noi falsuri apărute în spațiul mediatic, lansate de fosta jurnalistă de televiziune, Natalia Morari. Informațiile diseminate de Morari se referă la compania Sumitomo.
Acesta a declarat că Natalia Morari minte în legătură cu plecarea Sumitomo din R. Moldova dar și cu faptul că această companie ar fi primit o amendă în valoare de 268 milioane lei.
Ulterior, Natalia Morari a venit cu o reacție la postarea ministrului, afirmând că informațiile postate de către acesta sunt „false, au un caracter defăimător, nu corespund realităţii şi sunt lipsite de un substrat factologic”. Totodată, potrivit fostei jurnaliste TV, răspândirea intenționată şi nefondată a acestora generează condamnarea morală din partea opiniei publice, ceea ce duce la prejudicierea onoarei, demnităţii şi reputaţiei profesionale.