Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Ziarele tipărite sunt citite cu…

Ziarele tipărite sunt citite cu regularitate de 1 din 3 moldoveni

În R. Moldova 1/3 dintre cetățeni afirmă că citesc ziare în varianta fizică lunar și mai des. Cei mai mulți dintre aceștia sunt din mediu rural al țării și au vârsta de peste 46 de ani. Totodată, femeile citesc ziare într-o proporție mai mare decât bărbații. Jumătate dintre cititorii de ziare sunt pensionari și șomeri, se arată într-un sondaj realizat de Magenta Consulting, la comanda Centrului pentru Jurnalism Independent (CJI). 

Sursa: http://consulting.md/

Topul celor mai frecvent accesate portaluri online din R. Moldova arată că populația este cel mai mult interesată de anunțuri – fie de vânzare, fie de cumpărare. Clasamentul celor mai lecturate ziare tipărite arată aceeași tendință – „Makler” este citit de către cei mai mulți respondenți (14%). Pe locurile doi și trei se plasează ziarele în limba rusă „Комсомольская Правда” și „Аргументы и Факты”, care, în varianta fizică se bucură de mult mai mulți cititori decât variantele digitale. În top cinci ziare citite cu regularitate se regăsește și Ziarul de Gardă cu un rezultat de 5%.

Revistele autohtone se citesc și mai puțin decât ziarele

Revistele autohtone sunt citite cu regularitate (fiecare număr sau fiecare al doilea număr) doar de 1 din 10 moldoveni. Majoritate a celor care citesc reviste sunt femei și locuiesc în mediul rural. Și persoanele tinere citesc reviste mai puțin – doar 23% dintre cititori au vârsta de până la 35 de ani. 1/3 dintre cititorii de reviste sunt specialiști și muncitori calificați. Pensionarii și șomerii, ca și la distribuția pe ziare, reprezintă aproape jumătate dintre persoanele care citesc reviste autohtone.

Metodologie: Sondajul a fost realizat de Magenta Consulting, la comanda Centrului pentru Jurnalism Independent (CJI), pe un eșantion de 1138 de persoane, cu o distribuție reprezentativă la nivel național și o marjă de eroare de ±2.5%. Pentru această cercetare s-a utilizat metoda Day After Recall (DAR), iar datele au fost colectate cu ajutorul tabletelor prin metoda CAPI (interviu față în față). Perioada de colectare: 17 Octombrie – 11 Noiembrie 2018.