Un tânăr de 19 ani, angajat al unui service auto din Capitală, luat la pumni de doi clienți datornici: „Mi-au zis că am trei minute la dispoziție să le dau mașina”. Unul dintre agresori: „Nu înțeleg cu cine vorbesc…”
Un tânăr de 19 ani, mecanic la un service auto din Capitală, a ajuns la Institutul de Medicină Urgentă luni, 13 septembrie, după ce a fost luat la pumni de doi clienți datornici pentru reparația unui automobil.
Dumitru Covali, tânărul agresat, susține că se afla luni la muncă în momentul în care cei doi clienți au venit să ia de la reparație un automobil. Dumitru spune că bărbații s-au înfuriat și l-au luat la pumni după ce el le-a spus celor doi că înainte de a le elibera documentele necesare pentru a putea ridica mașina din atelierul auto, ei trebuie să plătească pentru serviciile de reparație prestate, menționând că cei doi clienți aveau și o datorie mai veche, în mărime de 23 100 de lei, pentru serviciile prestate anterior.
Ziarul de Gardă a discutat cu Dumitru, iar tânărul ne-a povestit cum s-a întâmplat totul.
„Incidentul s-a întâmplat pe 13 septembrie în jurul orei 15:00. Eu eram la muncă. Mașina lor era gata și i-am sunat preventiv și i-am anunțat că pot veni după ea, cu condiția că vor achita datoria de 23 100 de lei pe care o au la service și plus bani pentru reparația mașinii.
Au venit cei doi, Nicolae Poiată și încă un domn – Andrei Iovea. Nicolae este cel îmbrăcat în negru și Andrei în alb. La început ne-am salutat și era totul ok. Andrei mi-a spus din start că am trei minute la dispoziție pentru a elibera mașina cu tot cu pașaportul tehnic și cheile ca ei să plece. Eu le-am spus că nu le dau mașina până nu întorc datoria. Atunci, Iovea s-a apropiat de masă și mi-a spus că o să am mari neplăceri. Le-am propus ca directorul companiei lor să discute cu șeful meu și atunci Iovea m-a lovit. A trecut după masă și m-a lovit încă de vreo două ori cu pumnii și eu mi-am pierdut cunoștința. Când m-am trezit, domnul Nicolae îmi ținea capul și Andrei mă lovea. Cei doi lucrează la o companie juridică și repară mașina conform facturilor. Eu îl cunosc pe Nicolae, l-am văzut când mi-a adus mașina la reparație.
Eu am chemat poliția și ambulanța. Am scris plângere la poliție. Am fost la Urgență și mă duceau cu căruciorul, văd negru în ochi și acum. Astăzi o să mă duc să cer să fiu internat în spital că nu mă simt bine. Mi-au spus că am comoție cerebrală și contuzia țesuturilor moi în regiunea frontală și în regiunea umărului drept. Vreau ca agresorii să fie trași la răspundere, la cea mai cruntă răspundere”, a declarat Dumitru Covali.
Solicitat de ZdG pentru a ne oferi un comentariu pe marginea acestei situații, unul dintre agresori, inițial, ne-a răspuns la telefon, însă când i-am spus de unde suntem și l-am rugat să ne comenteze conflictul în care a fost implicat, acesta ne-a închis telefonul.
„Reporter: – Bună ziua, suntem de la Ziarul de Gardă, aveți un minut?
N: – Bună ziua. Rău vă aud. Nu înțeleg cu cine vorbesc.
Reporter: – Mă prezint încă o dată. Sunt reporteră la Ziarul de Gardă.
N: -….(a închis)”.
Solicitați de ZdG, reprezentanții Poliției Capitalei ne-au spus că pe acest caz a fost deschis un dosar penal.
„Pe acest caz a fost inițiat un proces penal pentru huliganism, art. 287 Cod Penal. Se întreprind acțiuni de investigații, iar făptașii riscă sancțiune cu amenda sau închisoare de până la 5 ani”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Poliției Capitalei, Svetlana Scripnic.


