Un an de la incendiul care a devastat Filarmonica Națională. Ministrul Culturii, de lângă ruine: „Concluzia principală este că trebuie să construim o filarmonică nouă”
Astăzi, 24 septembrie, se împlinește un an de la incendiul devastator care a mistuit Filarmonica Națională „Serghei Lunchevici”. În context, ministrul Culturii Sergiu Prodan susține o conferință de presă „cu privire la elucidarea situației în care se află acum Filarmonica Națională”.
Aflat lângă clădirea devastată de flăcări acum un an, Sergiu Prodan, ministrul Culturii, susține că în urma rapoartelor prezentate pe durata acestui an, specialiștii au ajuns la concluzia că în locul Filarmonicii distruse de flăcări trebuie construită de la zero o nouă filarmonică.

„Tot ce s-a făcut până acum a fost examinarea a tot ce a rămas aici, au fost examinate rămășițele de aici. Concluziile au arătat că trebuie o construcție nouă, o filarmonică nouă. Vrem să facem lucrurile așa cum trebuie. Vrem că construim o filarmonică modernă. Noi suntem abia în punctul de pornire. Așteptăm un al treilea raport tehnic, dar cred că va arăta același lucru, că nu este cazul să restaurăm aceste rămășițe, a acestei clădiri vechi. Acum putem să vorbim doar de concurs de anunțare de idei, un concurs de idei internaționale, după care câștigătorul va fi contractat pentru elaborarea acestui proiect, iar abia atunci va fi estimat un deviz de cheltuieli”, a menționat ministrul Culturii.
Potrivit directoarei Filarmonicii Naționale, Svetlana Bivol, pentru reconstrucția instituției, din donații, s-au adunat în jur de 4 milioane de lei.
„Donații au fost și materiale. Le-am colectat și le folosim cu mare drag pentru muzicienii noștri”, a menționat Svetlana Bivol.
Joi, 24 septembrie 2020, a fost stare de alertă maximă la Filarmonica Națională „Serghei Lunchevici”, acolo unde a izbucnit un incendiu. Detalii aici.
Atunci, în câteva clipe de la izbucnirea incendiului, acoperișul Filarmonicii, dar și tavanul sălii principale s-au prăbușit, iar flăcările s-au extins, pe o arie mai largă, mistuind interiorul clădirii. Cel puțin 10 autospeciale IGSU și zeci de pompieri au fost la fața locului și au luptat pentru a stinge incendiul.
Principala cauză preliminară a incendiului care la 24 septembrie 2020 a mistuit Filarmonica Națională „Serghei Lunchevici” este „nerespectarea regulilor de apărare împotriva incendiilor la efectuarea lucrărilor de secționare și tăiere a metalului”. Concluzia aparține responsabililor din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU).