Principală  —  IMPORTANTE   —   VIDEO/ Războiul, văzut din prima…

VIDEORăzboiul, văzut din prima linie a frontierei: „Vin pe jos, speriați, înghețați, plângând. Cei mai mulți sunt femei și copii”

Eram la Palanca în jurul orei 11. E tocmai momentul când punctul de trecere a frontierei se aglomerează. În condițiile în care pe parcursul nopții în Ucraina sunt interdicții de circulație, iar oamenii stau ascunși în case sau subsoluri, dimineața traficul se dezmorțește și mii de cetățeni, dintre cei care au mai rămas în Ucraina, se pornesc să plece din țara lor. Cei mai mulți dintre locuitorii regiunilor Odesa, Mykolaiv și Vinnitsa aleg Moldova ca țară de refugiu.

S-a visat polițistă de frontieră în satul său și a ajuns. Nu credea că va vedea atâta durere

Marcela Voloc este polițistă de frontieră și activează de trei ani la Palanca. Este din satul cu același nume – acolo s-a născut, acolo și-a petrecut copilăria și acolo s-a căsătorit cu un polițist de frontieră, care s-a pensionat și cu care au împreună doi copii. Își poartă cu mândrie uniforma de un albastru închis și legitimația la gât – s-a visat polițistă de mică și iată că a ajuns. Nu credea însă că va vedea atâta durere.

Ne-a arătat coloana de autoturisme pe care urmează să le verifice. Erau vreo zece trecute de partea aceasta a frontierei și un șir de vreun kilometru care aștepta să intre. „Sunt puține acum. În primele zile de război nu vedeai capătul.”

Bună ziua. Poliția de frontieră. Ofițer superior, Voloc Marcela. Deschideți, vă rog, portbagajul!” se adresează ea în rusă șoferului din fruntea coloanei, știind că așa va fi înțeleasă. Un bărbat în vârstă coboară din Fordul cam vechi, iar pasagera de alături, o femeie de vreo 40 de ani îi sare în ajutor. În portbagaj erau puse de-a valma haine și încălțăminte, în mare parte, pentru copii, pături și niște gustări învelite în pungi. De pe bancheta din spate de ițesc trei fetițe între vreo 5 și 10 ani. Marcela înțelege că nu mai are de ce să răscolească pe acolo și îi întreabă, pentru că așa îi e datoria, dacă au altceva decât lucruri personale. „Bine, închideți mai repede să nu răcească fetițele. E frig.”

Publicitate
Publicitate

Vede că femeii îi dau lacrimile și, neîntrebată, începe să îi povestească despre cum și-au strâns în grabă lucrurile și au rugat un vecin să le ducă până în România. Vin din Podolsk, în oraș vuiesc sirenele, au fost instalate posturi de poliție pe străzi, fetele se trezesc noaptea speriate. Marcela se simte neputincioasă, e aceeași senzație pe care o are zilnic după ce aude zeci de istorii triste – nu știe cum să îi ajute pe acești oameni, dar îi încurajează, le urează drum bun și să revină cât mai curând, când va fi liniște, tot pe la Palanca. Ea îi așteaptă.

La următorul automobil, o tânără îi spune scurt că vine de la înmormântare.

„Eram proaspăt căsătoriți. S-a înrolat voluntar să lupte. A murit lângă Kiev. Eu munceam peste hotare, nu ne văzusem de mult, azi l-am înmormântat și plec din nou.”

Veneau femei cu copii înghețați bocnă. Unii îmi spuneau că au mers zece sau opt kilometri pe jos”

După ce verifică mașinile, colegii o cheamă în ajutor „la pietoni”, aici este nevoie de întăriri în acest moment. Primele grupuri mai mari sunt primite la postul unde polițiștii de frontieră moldoveni le dau actele, după ce le verifică ei, dar și colegii lor din Ucraina. Pe aici vin oamenii care ajung până la graniță cu microbuze, autobuze sau chiar pe jos.

Bine că acum s-a mai încălzit, dar în februarie și în primele săptămâni din martie îți era mai mare jalea. Vedeați la știri cozi imense de automobile, dar erau foarte mulți care intrau în țară pe jos. Veneau femei cu copii înghețați bocnă. Unii îmi spuneau că au mers zece sau opt kilometri pe jos. Mi se rupea inima când îi vedeam așa. Micuții plângeau de frig și de frică. Îi chemam în camera de așteptare să se încălzească. Din păcate, erau mult prea mulți și nu încăpeau toți…”. Marcelei îi tremură vocea. „Dar am pus lămpi pe-afară ca să se dezmorțească. La Palanca am impresia că e mai frig decât în alte locuri din Moldova.”

Repartizarea persoanelor refugiate, în funcție de regiunea de origine, conform sondajului UN Women și OIM

„Bunica, nu mai plânge!”

Ajungem la postul unde sunt pietonii – femei, copii, bătrâni, femei mai tinere, mai în vârstă – toate aveau aceeași expresie împietrită pe față, de parcă ar fi obosit să mai sufere. Cât Marcela își ajută colegii cu actele, ne apropiem de femeile care erau în fruntea coloanei – o tânără care legăna insistent un boț de pături în care ghiceam că era un copil, de ea se sprijinea din când în când o femeie mai în vârstă, iar de poale – agățate două fetițe de șapte, opt ani. Le întreb de unde vin. „Din Mykolaiv” răspunde vârstnica și izbucnește în plâns. „Ne bombardează și am fugit. Fiica abia a născut, am luat-o din maternitate și iată suntem pe drumuri. Unde să ne ducem? Am venit în Moldova, dar ce va fi mai departe, cât o să stăm și unde – nu știm.” Cele două fetițe o îmbrățișează ambele odată: „Bunica, nu mai plânge!” apoi merg repede să o cuprindă pe mama care și-a ascuns fața în păturica din brațe.

Marcela vine și le întreabă dacă au nevoie de ajutor. Nu a mai așteptat un răspuns – copii, bagaje, era clar. A luat o geantă din mâna bunicii și le-a condus până la locul unde așteaptă microbuzele ca să îi ducă pe refugiați la gara din localitate, de unde își iau transport până la destinații. „Foarte des se întâmplă să cărăm bagaje, mă rog, lumea mai vine cu animale sau copii în brațe, trebuie să fie ajutați. Mai sunt bătrâni care nu pot merge și se deplasează încet. Noi toți îi ajutăm – voluntarii, polițiștii de frontieră, grănicerii ucraineni cară până aici genți. De ce nu? Suntem cu toții oameni.”

Punctul despărțirilor și cel al revederilor

Aici e locul unde am văzut atâtea lacrimi, nu cred că pot să vă redau toată emoția. Aici e locul unde femeile, care sunt aduse de soți cu mașina, se despart de ei, pentru că bărbații nu sunt lăsați să treacă granița. N-am văzut în viața mea un bărbat să plângă încât să tremure carnea pe el, dar aici am văzut. Și-a adus soția, iar doi băieței l-au cuprins și nu voiau să îl lase să se întoarcă.”

După ce lasă familia la microbuz, o sună pe fiica unei vârstnice care nu are telefon și o roagă să îi comunice unde se vor întâlni, îi arată altcuiva unde găsește corturile ca să ia un prânz cald, Marcela ne cheamă să ne arate un alt punct care în ultimele zile s-a aglomerat – cel al ieșirilor din țară. „Mulți și-au lăsat în Ucraina părinții și acum, că a trecut o lună, merg să îi vadă. Unii pleacă doar să mai ia niște lucruri – ne dăm seama după bagaje că nu pleacă să rămână acolo. Pe unii chiar îi recunosc pentru că tot pe aici au venit și îi întreb cum o duc. Sunt recunoscători, sunt mulțumiți de felul cum au fost primiți aici. Cei mai mulți spun că stau în casele unor moldoveni, care le-au devenit prieteni.”

Polițista de frontieră le zâmbește – de mult nu a mai văzut atâta optimism – și le urează drum bun și pace

O femeie cu un copil în cărucior și altul de mână îi dă actele și îi povestește că merge înapoi, la Odesa, pentru că este încă liniște și pentru că acolo este soțul, dar și mama ei. Speră că va fi pace în curând și ne invită la mare. Râde. Râde și fetița ei, Evelina, convinsă că așa va fi. Marcela le zâmbește, demult nu a mai văzut atâta optimism, și le urează drum bun și pace. Abia așteaptă ca punctul de trecere de la Palanca să se aglomereze din nou la ieșire, ca-n verile trecute, când mii de moldoveni făceau cozi să meargă acolo la mare, pe plajele pline de viață, unde bubuie doar muzica în boxe și în cluburi. Își imaginează cum le-ar înmâna actele și le-ar ura: Vacanță frumoasă!

Sondaj UN Women: femeile și fetele constituie 81% din numărul total al persoanelor refugiate

Conform datelor Ministerului Afacerilor Interne, de la începutul războiului în Ucraina, 348 de mii de cetățeni ucraineni au intrat în R.Moldova. Dintre ei, aproape 37 de mii sunt copii. 94 de mii de ucraineni au rămas în Moldova, iar minori sunt peste 48 de mii.

Potrivit unui sondaj realizat de UN Women Moldova în colaborare cu Organizația Internațională pentru Migrație (IOM), femeile și fetele constituie 81% din numărul total al persoanelor refugiate. Cei mai mulți refugiați vin din Odesa (44%), Mykolaiv (25%), Kiev (10%), Harkov (7%), Dnipropetrovsk (4%) și Vinnitsa (4%).

Marea majoritate a persoanelor respondente spun că au plecat din Ucraina împreună cu altcineva (87%), de regulă, cu membrii familiei (79%). Iar fiecare al șaptelea, mai exact, 13 la sută, a venit singur sau singură. Studiul a fost realizat în baza a 1 777 de interviuri în perioada 9-17 martie 2022, la punctele de trecere a frontierei din R.Moldova — Otaci și Palanca (pe sensul de intrare) – și Leușeni, și Giurgiulești (pe sensul de ieșire din țară), precum și în câteva puncte de tranzit și centre de plasament pentru refugiați.

Publicitate
Publicitate